Premiile acordate elevilor la olimpiadele naționale au fost majorate de Guvern. Premiul I va fi 1.000 de lei, menţiunea – 300 de lei

0

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, majorarea stimulentelor financiare pentru elevii care obţin performanţe la olimpiadele naţionale, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Astfel, premiul I va fi 1.000 de lei, premiul II – 700 de lei, premiul III – 500 de lei și mențiunea – 300 de lei. De asemenea, elevii de la școlile private care obțin premii la olimpiadele internaționale vor primi burse de performanţă.

„Aveam un sistem ridicol de recunoaştere a performanţei la nivel naţional. La nivel internaţional şi nivel regional lucrurile sunt în regulă, dar premii naţionale care să pornească de la 65 de lei şi să se oprească la 150 de lei pentru un elev care a fost primul în ţară la o anumită olimpiadă au fost considerate ridicole de către Guvern. (…) Pe cale de consecinţă, premiul I va fi 1000 de lei, premiul II – 700 de lei, premiul III – 500 de lei şi menţiunea – 300 de lei”, a declarat Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

Ministrul a precizat că a fost dublată şi alocaţia zilnică pentru cazare şi masă pentru fiecare participant la olimpiade naţionale.

„În medie sunt 20.000 de participanţi, elevi şi profesori. Dublarea de la 100 la 200 de lei pe zi alocaţie, doar alocaţia, înseamnă că, luând în calcul numărul de beneficiari, elevi participanţi, profesori însoţitori şi profesori din comisii, alocaţia zilnică pentru participarea la olimpiade este de 20.000 înmulţit cu 200 – 4 milioane de lei zilnic susţinuţi de către Guvernul României”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, Executivul a aprobat şi recunoaşterea performanţei obţinută la olimpiade internaţionale de elevii din şcolile private.

„Este pentru prima oară când Guvernul a adoptat o măsură prin care performanţa elevilor la olimpiadele internaţionale este recunoscută indiferent de şcoala de unde provin. Este recunoscută prin alocarea unor burse de performanţă, pentru prima oară, în şcolile private. Sunt elevi care reprezintă România, sunt elevi care merită recunoaşterea statului”, a susţinut ministrul.

Acesta a mai spus că Guvernul a creat şi cadrul legal astfel încât autorităţile locale, dincolo de resursele de la buget, să poată contribui la creşterea valorii premiilor acordate elevilor care au obţinut performanţe la olimpiade.

Pe de altă parte, ministrul Educației a anunțat că universităţile româneşti vor putea să deruleze, începând cu anul universitar 2022 – 2023, o bună parte din activităţi în sistem online, decizia fiind luată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă.

Citește și: Proiect: Premiile olimpicilor, majorate. Elevii cu performanțe deosebite la olimpiade pot fi înscriși în clasa a IX-a fără susținerea Evaluării Naționale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.