Premiile elevilor olimpici ar putea fi majorate. Ministrul Educației vrea ca premiul I să fie de 1.000 de lei, față de 300 de lei în prezent

0
Sursa foto: Facebook/ ISJ Mureș

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că premiile pentru elevii olimpici ar putea fi majorate, astfel încât premiul I să ajungă de la 300 de lei cât este în prezent la 1.000 de lei. Ministrul a mai anunțat că va propune Guvernului creșterea alocației pentru cazarea și masa olimpicilor în timpul competițiilor, dar și o ordonanță de urgență prin care elevii care fac performanță la olimpiade să intre la liceu fără examenul de Evaluare Națională.

Sorin Cîmpeanu a anunțat acest pachet de măsuri destinat olimpicilor în contextul în care pe rețelele de socializare au fost semnalate condițiile insalubre în care au fost cazați elevii participanți la faza națională a unor olimpiade școlare.

Declarațiile făcute de ministrul Educației miercuri, într-o emisiune la B1 TV:

  • Suntem în curs de a analiza fiecare situație semnalată în parte. Este foarte bine că sunt semnalate aceste situații. Pe de altă parte, aș vrea să nu se mire nimeni că aceasta este starea infrastructurii școlare din România. Asta este realitatea, iar școlile sunt proprietatea autorităților locale, nu sunt proprietatea Ministerului Educației.
  • Ministerul Educației face următoarele lucruri. În primul rând, lansează un pachet integrat de măsuri pentru susținerea elevilor olimpici. Este vorba de bursele care au crescut de la câțiva lei pe lună la 500 de lei pe lună pentru fiecare elev care obține performanță la olimpiadă. Este un lucru care s-a întâmplat deja.
  • Am ajuns în această situație pentru că alocațiile pentru fiecare participant la olimpiade – și este vorba de peste 13.000 de elevi la 79 de olimpiade naționale, plus 3.000 de profesori însoțitori – sunt mici, deși au crescut de la 50 de lei la 100 de lei pe zi – este vorba de 100 de lei pe zi pentru a plăti costurile de cazare și de masă. Apreciez că este puțin, motiv pentru care am decis să propun Guvernului creșterea cuantumului de la 100 la 200 de lei pe zi alocație pentru cazare și masă. Este al doilea lucru pe care îl facem.
  • Al treilea lucru pe care îl facem: este vorba de susținerea parcursului educațional al tuturor elevilor care demonstrează performanță cu ocazia olimpiadelor școlare. În acest sens, avem de gând să inițiem o ordonanță de urgență prin care cei care au performanță la olimpiade să poată avea acces în învățământul liceal fără examen de admitere (n.red. – examenul de Evaluare Națională) , în clase cu profil corespondent profilului olimpiadei.
  • Un alt lucru pe care Ministerul Educației poate să îl facă este creșterea premiilor care în momentul de față sunt 300 de lei premiul I, 200 de lei premiul II, 100 de lei premiul III și doar 65 de lei mențiune, care sunt derizorii în raport cu performanța acestor copii, la un cuantum de 1.000 de lei premiul I, 700 de lei premiul II, 500 de lei premiul III și 300 de lei mențiune. (…) Asta poate să facă Ministerul Educației. Infrastructura școlară este proprietatea autorităților locale.”

Context: Mama unui elev din Iaşi care a participat la Olimpiada de Muzică, la Timişoara, a reclamat condiţiile de cazare dintr-un internat din municipiu, ea afirmând că erau praf, mucegai şi mirosuri respingătoare în internatul în care fiul ei a fost cazat. Aceasta este una dintre situațiile semnalate pe rețelele de socializare, astfel de lucruri fiind reclamate și la Craiova și Pitești. Citiți știrea integrală pe news.ro.

Sursa foto: facebook.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here