Ministrul Educației: Soluția pe care am propus-o și pe care o susțin este de eliminare a tezelor. Aș prefera ca mediile să fie anuale

0

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reiterat vineri, într-o conferință de presă la Iași, că susține eliminarea tezelor, propunerea urmând să facă obiectul unor consultări care se vor finaliza cu modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, până la sfârșitul lunii aprilie. ”Cu această ocazie, vom vedea și care este modalitatea de încheiere a mediilor. Aș prefera ca mediile să fie anuale”, a  spus ministrul.

”Tezele și-au dovedit ineficiența și o spun eu, ministrul Educației, care am declarat că tezele sunt ultimul bastion în calea irelevanței notelor. Deși am spus acest lucru, pe baza rezultatelor la finele anului școlar 2020-2021 în care 53% din elevii României aveau media peste 8.50, deci erau clasificați de top, în condițiile în care tezele cu prezență fizică susținute de data aceasta în primul semestru al anului școlar 2021-2022 au arătat că nu mai avem 53% elevi peste 8.50, ci avem 60% elevi peste 8.50, în condițiile în care importanța tezelor era oricum supraestimată, soluția corectă pe care am propus-o și pe care o susțin este de eliminare a tezelor.

Am prezentat structura anului școlar, cele cinci perioade de învățare de 6-7-8 săptămâni, separate de perioade de repaus, de vacanțe (…) și mai mult decât atât, am spus că această propunere de renunțare la obligativitatea tezelor va face obiectul unor consultări care vor fi finalizate cu modificarea ROFUIP – Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar la finele lunii aprilie, lună în care ne aflăm”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a arătat că în cadrul consultărilor urmează să se stabilească și cum vor fi încheiate mediile elevilor. ”Cu această ocazie, vom vedea și care este modalitatea de încheiere a mediilor. Aș prefera ca mediile să fie anuale. (…)

În paralel însă este nevoie de o standardizare a evaluării, este nevoie de o introducere a digitalului în aceste evaluări și mai cu seamă este nevoie de o modificare și adaptare a curriculumului – pentru a evalua trebuie să ai ce să evaluezi, lucru care se va întâmpla începând cu septembrie 2023, cu toamna anului viitor, moment care a fost asumat încă de la începutul mandatului ca fiind startul pentru noile planuri cadru de liceu, planul cadru însemnând lista disciplinelor și numărul de ore alocat săptămânal pentru fiecare disciplină, dar și al conținutului pe fiecare disciplină care trebuie să fie adaptat. Odată cu noile planuri cadru de liceu trebuie să fie revizuite și planurile cadru de gimnaziu. Acest lucru se va întâmpla în septembrie 2023”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a reamintit că solicitarea Consiliului Național al Elevilor este de a introduce ”o evaluare la început de an școlar, o evaluare predictivă care să ajute fiecare cadru didactic să știe acolo unde trebuie să insiste în pregătire pe parcursul anului și o evaluare de final de an școlar”.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.