Campania „Ajutor pentru Ucraina”. 40 de tone de produse strânse în şcolile din București, distribuite spre punctele vamale – ISMB

0
Sursa foto: Facebook/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a informat, vineri, că au început demersurile pentru transportul în centrul de la Arena Naţională, coordonat de Primăria Capitalei, a produselor colectate de unităţile de învăţământ – centre de colectare, în cadrul campaniei „Ajutor pentru Ucraina”, relatează Agerpres.

Potrivit IŞMB, produsele vor fi sortate şi apoi distribuite spre punctele vamale cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov şi al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

„Astăzi, 4 martie, la capătul a patru zile de la demararea campaniei, au început demersurile pentru transportul produselor din unităţile de învăţământ – centre de colectare, în centrul de la Arena Naţională, coordonat de Primăria Capitalei. (…) S-au colectat, până în acest moment, aproximativ 40 tone de produse, din 4 dintre unităţile de învăţământ – centre de colectare. Demersul este în desfăşurare, produsele urmând a fi sortate şi distribuite spre punctele vamale, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov şi al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti”, afirmă sursa citată.

Pentru a veni în sprijinul părinţilor elevilor din unităţile de învăţământ bucureştene care îşi doresc să contribuie la ajutorul oferit celor afectaţi de evenimentele tragice din Ucraina, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat luni identificarea în unităţi de învăţământ din Municipiul Bucureşti de spaţii pentru colectarea de donaţii.

„În aceste spaţii, existente în fiecare dintre cele şase sectoare din Municipiul Bucureşti, se colectează produse şi din alte unităţi şcolare în care s-a manifestat, de către părinţi, disponibilitatea implicării şi, de asemenea, că aceste centre sunt deschise comunităţii, nu doar părinţilor elevilor şcolarizaţi în unităţile respective”, susţine IŞMB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.