Sindicatele din educație solicită coaliției să declare public dacă susține sau nu un acord privind Educația: ”Guvernul ne-a mințit!”

0
Sursa foto: FSE „Spiru Haret”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” solicită partidelor din coaliția de guvernare să declare public până luni, 7 februarie, dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul premierului Nicolae Ciucă de a semna un acord cu federațiile sindicale din învățământ, deși în urmă cu două săptămâni a susținut un asemenea pact.

”Știm cu toții că pentru un militar de carieră cuvântul dat și onoarea sunt cele mai de preț lucruri. După întâlnirea cu Premierul din data de 21 ianuarie 2022, am sperat că, în sfârșit, Guvernul condus în prezent de un general al Armatei Române își va schimba atitudinea față de sistemul educațional, subfinanțat de 30 de ani. Comunicatul Guvernului din ziua întâlnirii a venit să ne întărească speranța cu care am ieșit de la discuțiile avute cu reprezentații Executivului, în frunte cu Premierul. (…)

Timp de aproape două săptămâni, am așteptat draft-ul documentului promis. Când am văzut că niciun ministru nu ne invită la negocieri, am venit noi cu o propunere de acord,  pe care am înaintat-o ministrului Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, în urmă cu o săptămână. În aceste ultime zile, am discutat de mai multe ori cu ministrul Educației, în calitatea sa de coordonator al grupului de negociere, solicitându-i informații despre stadiul discuțiilor de la nivelul Guvernului privind acordul. De fiecare dată, ni s-a transmis că se negociază cu miniștrii de resort”, se precizează într-un comunicat de presă, semnat de liderii celor trei federații sindicale, Simion Hăncescu, Marius Nistor și Anton Hadăr.

Sindicaliștii arată că, de fapt, la nivelul Guvernului, ”s-a decis că acest acord nu este unul de interes”. ”Spunem asta, deoarece ieri, 4 februarie 2022, când Acordul ar fi trebuit semnat de Prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă, am aflat că, în realitate, Guvernul nu mai dorește parafarea unei astfel de înțelegeri. Ni s-a oferit, în schimb, posibilitatea de a încheia un acord cu ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Dincolo de posibilele bune intenții ale ministrului Educației, un astfel de acord nu ar avea nicio valoare. Am avut până în prezent mai multe acorduri semnate de prim-miniștri, care însă nu au fost respectate în totalitate. Ce garanții putem avea că un astfel de acord, asumat doar de un ministru, va fi și implementat?”, spun liderii sindicali.

Cele trei federații mai susțin că ”o escaladare a conflictului din Educație poate aduce mari prejudicii chiar celor pe care încercăm cu toții să-i protejăm: copiii”: ”De aceea, solicităm ferm ca, până luni, 7 februarie 2022, președinții partidelor aflate la guvernare să declare public dacă susțin sau nu un acord privind Educația. De asemenea, considerăm că Prim-ministrul României trebuie să iasă public și să justifice ceea ce s-a întâmplat, deoarece această atitudine este o jignire adusă salariaților din învățământ!”

Citește: Sindicatele din educație, după discuțiile de la Guvern: Premierul a solicitat un răgaz de două săptămâni pentru elaborarea unui plan de măsuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here