Protest al salariaților din învățământ. Între orele 11.00 și 13.00 a fost grevă de avertisment în școli. Reacția ministrului Educației UPDATE

0
Sursa foto: FSE Spiru Haret

Miercuri, între orele 11.00 și 13.00, a fost grevă de avertisment în școli. Profesorii, membri de sindicat sau care susțin protestul organizat de sindicatele din educație, nu au predat în acest interval de timp, iar ceilalți angajați și-au întrerupt activitatea. Liderii sindicali au amenințat cu grevă generală dacă Executivul continuă să le ignore solicitările, în timp ce ministrul Educației și-a exprimat încrederea că ”profesorii, învățătorii și educatorii vor continua să pună în prim plan interesul copiilor, chiar dacă apreciem revendicările ca fiind pe deplin justificate”. Sorin Cîmpeanu a anunțat că vineri, la ora 11.00, premierul se va întâlni cu reprezentanții sindicatelor din învățământ.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” au anunțat sâmbătă declanșarea grevei de avertisment, decizia încetării temporare a lucrului fiind luată după referendumul intern desfăşurat de cele două organizaţii în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022.

Miercuri, profesorii care au ales să protesteze nu au predat în cele două ore, însă au fost prezenți în clase și au supravegheat copiii. Unii dintre ei au desfășurat alte activități cu elevii, precum dezbaterea unei cărți, vizionarea unui film sau discuții pe tema dreptului de a protesta.

Liderii sindicali nu au putut aprecia numărul școlilor în care s-a făcut grevă de avertisment, dar au avertizat că învățământul preuniversitar se îndreaptă către o grevă generală, în cazul în care Guvernul va continua să ignore sindicatele din educaţie.

„Conform semnalelor noastre, greva de astăzi decurge bine, toată lumea e pe baricade. E greu de spus în câte unităţi de învăţământ s-a făcut grevă, pentru că faţă de ce ştiam acum 2-3 zile, semnalele sunt că tot mai multe şcoli s-au alăturat, adică şi cei nehotărâţi participă. Sunt multe şcoli care protestează, cele mai multe şcoli participă la grevă. Greva are loc la locul de muncă, s-au luat măsuri astfel încât elevii să fie în siguranţă, nu se predă, nu se ascultă absolut nimic, asta este greva. Mai problematic este la grădiniţă, acolo treaba e mai delicată, cu copiii mici trimişi la grădiniţă, acolo au program de masă… Educatoarele şi-au făcut treaba, adică e tot avertisment, dar i-au supravegheat pe copii, că nu aveau altfel cum”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu, pentru Agerpres, în timpul protestului.

Preşedintele FSLI a subliniat că sindicatele din învăţământ solicită de aproape o lună şi jumătate o întrevedere cu prim-ministrul.

„Prim-ministrul ne tot ‘ameninţă’ că se întâlneşte cu noi, dar nimic concret. Din 6 decembrie tot cerem această întâlnire, iată că sunt multe zile de atunci şi nu s-a pus în practică deocamdată. Oamenii aşteaptă totuşi un punct de vedere, să vadă un dram de bunăvoinţă – sunt speranţe în acest an (pentru majorarea salariilor, n.r.)? Nu sunt?

Se va întâmpla ceva în a doua parte a anului, putem veni cu o suplimentare dacă încasările bugetare în a doua parte a anului sunt în regulă? Dar deocamdată această politică a struţului nu e benefică, iar la cât de porniţi şi de revoltaţi sunt oamenii, şi după cum s-au pronunţat în urma referendumului, se conturează o grevă generală. Dacă Guvernul va fi impasibil mai departe, ne îndreptăm către o grevă generală. Vom stabili exact momentul acestei greve, ca să fie şi de impact. Este îmbucurător faptul că părinţii şi-au exprimat public sprijinul şi ne dau dreptate, şi ei recunosc că dreptatea este de partea noastră”, a menţionat Simion Hancescu.

Liderul FSLI a subliniat că România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului.

„Noi cu ministrul Educaţiei vorbim zilnic, problema e în altă parte, nu la Ministerul Educaţiei. Problema este la Guvern, la Finanţe. Ministerul Educaţiei este bine intenţionat, ministrul a şi spus public că avem dreptate şi salariile sunt mici în învăţământ, complet neatractive. Deci avem Ministerul Educaţiei de partea noastră. Orice om raţional trebuie să fie de partea noastră şi eu am speranţa că întreaga societate trebuie să sprijine acest demers al nostru, pentru că educaţia este bunul tuturor, până la urmă şi avem nevoie de un învăţământ de calitate. Nu e vorba numai de salariile noastre, e vorba şi de infrastructură, de finanţarea generală a învăţământului, care lasă de dorit. Suntem pe penultimul loc în Europa în acest moment, în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului”, a încheiat Simion Hancescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, Marius Nistor, a confirmat, pentru Agerpres, că dacă Guvernul nu va discuta cu sindicatele din educaţie, există premisele declanşării grevei generale.

„Greva de avertisment decurge foarte bine – eu am mers prin şcoli şi merg şi prin alte unităţi de învăţământ, iar colegii şi-au exprimat solidaritatea în privinţa susţinerii revendicărilor, care au fost aduse la cunoştinţa prim-ministrului şi sunt dispuşi să meargă mai departe în situaţia în care nu va exista o reacţie clară din partea Executivului, cu soluţii pentru rezolvarea problemelor deja înaintate. (…) Orice tip de acţiune este posibilă mai departe. Dacă se va discuta cu reprezentanţii Guvernului, colegii noştri vor fi ţinuţi la curent, iar ei decid fiecare pas pe care îl vom face. Ei ne spun dacă mergem mai departe sau nu. Dacă nu există nicio reacţie (de la Guvern, n.r.), există clar premisele declanşării grevei generale. În şcolile în care am fost până în momentul de faţă, mesajul colegilor a fost destul de ferm: mergem până la capăt”, a declarat Marius Nistor.

Liderul FSE „SPIRU HARET” a precizat că mulţi angajaţi din educaţie care nu sunt membri de sindicat au susţinut greva de avertisment. „Nu avem niciun răspuns la această oră de la Guvern, am fost mai preocupaţi în acest interval de timp să fim alături de colegii noştri şi să monitorizăm modul în care se desfăşoară această acţiune, pentru că trebuie să fim atenţi şi la ceea ce se întâmplă cu copiii, mai ales cu cei care sunt în învăţământul preşcolar şi primar. Deci aşteptăm să vedem reacţiile Executivului. Premierul a declarat săptămâna trecută că în această săptămână organizează o întâlnire cu reprezentanţii structurilor din învăţământ. Aşteptăm şi noi să se concretizeze, pentru că nu avem niciun semnal din partea Guvernului până la această oră. Am avut azi surpriza astăzi să constatăm că sunt nemembri de sindicat care susţin demersul în cauză”, a afirmat Marius Nistor.

Protestul organizat miercuri în unitățile de învățământ – au explicat liderii sindicali într-un comunicat de presă – a fost cauzat de ”refuzul guvernanţilor” de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie şi de a adopta măsuri concrete pentru rezolvarea nemulţumirilor acestora.

Solicitările sindicatelor din învăţământul preuniversitar sunt:

1. Acordarea încă de la începutul anului 2022 a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);

2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;

3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.

Reacția ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis o declarație de presă în urma grevei de avertisment a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, în care anunţă că vineri, la ora 11.00, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.

Ministrul spune că revendicările salariaților din învățământ sunt „pe deplin justificate” și se declară ”convins că la momentul rectificării bugetare, în condițiile creșterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluții de acoperire a obligațiilor asumate”.

Declarația integrală a ministrului Educației:

”În privința grevei de avertisment a angajaților din învățământul preuniversitar, desfășurată în data de 19 ianuarie, îmi exprim încrederea că profesorii, învățătorii și educatorii vor continua să pună în prim plan interesul copiilor, chiar dacă apreciem revendicările ca fiind pe deplin justificate.

Recunoaștem și susținem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanța educației, cât și starea actuală a sistemului de învățământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creșteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor.

Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligația respectării deficitului bugetar asumat ca țară, în anul 2022 au fost alocate creșteri salariale de 4% în educație, ajungându-se la un total de 20% din creșterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecință, rămâne restantă obligația de creștere a salariilor în învățământ cu 12%.

În valoare absolută, bugetul Ministerului Educației destinat cheltuielilor de personal a crescut cu peste 1,1 miliarde lei, în raport cu execuția pe anul 2021: de la 20,4 miliarde lei la 21,5 miliarde lei.

După o stagnare la pragul de 6.111 lei/elev în anii 2020 și 2021, costul standard/elev destinat cheltuielilor salariale a crescut în anul 2022 la 6.386 lei/elev (+4,5%).

De asemenea, costul standard/elev destinat cheltuielilor materiale a crescut în anul 2022, în medie, cu 13,17 %, creșterea fiind mai accentuată in mediul rural.

Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condițiile creșterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluții de acoperire a obligațiilor asumate.

Ministerul Educației este în legătură permanentă cu sindicatele reprezentative din învățământ și asumă un dialog transparent și deschis cu acestea în vederea adoptării unor măsuri adecvate cu privire la salarizarea personalului din sistem.

De asemenea, pentru identificarea soluțiilor, în data de 21 ianuarie – ora 11.00, consultările vor continua printr-o întâlnire a Prim ministrului Guvernului României cu sindicatele din învățământ.”

Citește și: Ministrul Educației, despre greva anunțată de sindicate: Sunt convins că marea majoritate a cadrelor didactice nu vor abandona elevii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.