Protest al elevilor și părinților la Ministerul Educației. Printre problemele semnalate: „organizarea defectuoasă a olimpiadelor școlare”

0

Reprezentanții Asociațiilor Elevilor din Constanța și București-Ilfov, ai Federației Părinților și Aparținătorilor Legali și grupului civic „Părinții cer schimbare” au organizat, luni, un pichet în fața Ministerului Educației, în semn de protest față de ”impredictibilitatea învățământului și structurii anului școlar”, față de problemele legate de testarea elevilor și ”organizarea defectuoasă a olimpiadelor școlare”.

Elevii și părinții au venit la Ministerului Educației cu sorcove din crenguțe de brad (pe care au scris solicitările lor) pentru ”a trage un semnal de alarmă cu privire la impredictibilitatea învățământului și structurii anului școlar, problemele în organizarea testării elevilor, lipsa mijloacelor de învățare online, lipsa măsurilor pentru pregătirea școlilor pentru valul 5, lipsa transportului gratuit al elevilor și organizarea defectuoasă a olimpiadelor școlare”.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației – discuții cu elevii și părinții

Într-un comunicat de presă, asociațiile de elevi au criticat modul în care a fost alcătuită lista olimpiadelor și concursurilor școlare, atrăgând atenția că pe aceasta nu se regăsesc Olimpiada Națională de Limba Engleză, Olimpiada de  Limba și Literatura Română și Olimpiada de Istorie.

”După ce au fost suspendate timp de doi ani, Sorin Cîmpeanu a anunțat că începând cu acest an școlar olimpiadele și concursurile școlare se reiau. Astfel, Ministerul Educației a publicat lista completă a concursurilor și olimpiadelor școlare din 2021-2022.

Din lista complexă de anul acesta lipsesc cu desăvârșire olimpiade importante la care participau anual o mulțime de elevi. Olimpiada Națională de Limba Engleză, Olimpiada de  Limba și Literatura Română, precum și Olimpiada de Istorie nu se regăsesc în informarea publicată de Minister.

Astfel, elevii ce se pregătesc temeinic la aceste discipline nu vor avea ocazia să participe la concursurile care să le ateste cunoștințele sau care să îi ajute să obțină performanța. Totodată subliniem faptul că Olimpiadele și Concursurile recunoscute de către Minister sunt cele care fac elevul să obțină bursa de performanță. Astfel, ne punem următoarea întrebare și anume cum va putea fi răsplătit un elev olimpic la una dintre disciplinele scoase de minister, dacă nu va putea susține olimpiada la disciplina la care performează?

De asemenea, subliniem faptul că majoritatea disciplinelor scoase sunt specifice profilului uman, astfel fiind create inechități între elevii ce studiază diferite profile. Limba și literatura română materie obligatorie la Bacalaureat, iar istoria este proba obligatorie specifică profilului uman, fiind astfel mai mult decât necesară includerea lor în lista de olimpiade.

În acest context, nu putem să nu ne întrebăm  care au fost criteriile pentru care aceste olimpiade au fost scoase și care este fundamentul veridic pentru care acestea nu se susțin? Nu trebuie ca toți elevii să aibă șansa de a susține olimpiada indiferent de disciplină, dacă tot se reiau în acest an?

Apreciem introducerea elementelor de noutate precum competițiile interdisciplinare de tipul concursurilor de robotică sau creație digitală, dar îi solicităm Ministrului să ofere șansa tuturor, fără a uita de o parte dintre elevii olimpici ai României.

Solicităm Ministrului Sorin Cîmpeanu reintroducerea olimpiadelor scoase pentru a nu discrimina elevii și pentru a oferi tuturor oportunitatea de a performa indiferent de materie!”, se arată într-un comunicat semnat de Asociația Vâlceană a Elevilor  (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM).

  • Ariana Dudună, președinte AEC: “Considerăm strigător la cer ca, după doi ani în care olimpiadele nu au fost organizate în mod nejustificat, acestea să fie reluate doar la anumite materii. Prin actuala listă, elevii ce performează în domenii umaniste ajung să fie discriminați, neavând posibilitatea de a-și materializa cunoștințele și de a beneficia de burse de performanță, în baza rezultatelor obținute. Criteriile de selecție a materiilor la care sunt organizate olimpiadele sunt de neînțeles, având în vedere faptul că două dintre disciplinele scoase, limba și literatura română și istoria, sunt discipline obligatorii la examenul de Bacalaureat.”

Citește și: Olimpiadele și concursurile școlare vor fi reluate după o întrerupere de 2 ani. Lista competițiilor și noutățile din acest an școlar – Ministerul Educației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.