Ionelia Burghelea: Întrucâtva, toți suntem, mai mult sau mai puțin, „opera” mai migălită sau mai brută a profesorilor noștri

0

CEI MAI BUNI PROFESORI Pot să spun cu mâna pe inimă că am avut, în orașul în care am trăit și trăiesc în prezent – Focșani – niște profesori excepționali. Cred că nu întâmplător toate doamnele mele diriginte au fost/sunt profesori de limba română, disciplină pe care o predau și eu. Vornicu Mariana, Carmina Corbeanu, Elena (Nina) Jalbă ne-au și învățat, ne-au și consiliat. Pare scurtă lista dascălilor-diriginți.

Dar i se adaugă numele acelor profesori pe care i-am avut doar într-un an de studiu sau doi și care și-au pus amprenta asupra formării noastre: Mircea Dinutz, Gheorghe Zaharia, Carmen Ion (latină, literatură română, literatură universală). Primii doi au devenit „regretații profesori”, dar sunt convinsă că își exersează ascuțișul minții și al condeiului și într-o altă dimensiune, a desăvârșirii.

Doamna profesoară Carmen Ion este acel altfel de dascăl care te învață, înainte de toate, să gândești, să treci prin filtrul intelectului tău informația. Abia apoi ești pregătit a purcede la lectură, interpretare, citire în ecorșeu, exprimarea părerii critice pertinente etc. Este inițiatoarea festivalului BOOVIE, care ne-a făcut pe noi, focșănenii, mândri că o țară întreagă, dar și străinătatea, ne cunosc acum; iar lucrurile vor lua din ce în ce amploare.

Sursa foto: Ziarul de Vrancea

Tot în tărâmul eternității cutreieră spiritul profesorului nostru de istorie, Ionel Sîrbu (foto), pe care l-am iubit toate fetele de la filo, care ne-a influențat atât, încât vreo șapte-opt colege au dat admitere la istorie. Domnul Sîrbu, pe lângă orele nemaipomenite pe care le făcea, ne spunea titluri de cărți ce apăreau, după ’89, să ostoiască lipsa de până atunci de volume de beletristică după care tânjeam. De la dumnealui am aflat de MAGICIANUL (John Fowles) sau de ALEGEREA SOFIEI (William Styron).

La ce buget modest aveam noi atunci, sacrificam banii de pachețel din timpul săptămânii, pentru ca, la începutul weekendului să citim febril câte o carte grea din literatura noastră sau din cea universală, cumpărată fiindcă ne vorbise domn’ profesor despre ea! Dumnealui era un munte de om cu o mare delicatețe sufletească. Și avea un aplomb, o ENERGIE de care te contaminai și tu, înțelegând că primiseși acel CEVA la fel de prețios ca aerul. Avea, când a trecut la cele veșnice, vârsta mai mică decât cea pe care o am eu acum; însă nu știu de ce, dar simt că a trăit viața la un nivel de profunzime maximă, că a rămas în multe inimi, lucru pe care îmi place să cred că l-a bănuit, dar a cărui anvergură l-ar pune pe gânduri chiar și pe dumnealui (recent mi-a povestit un cunoscut o întâmplare în care a fost prins copiind, dar n-a fost notat cu 1, ci i s-a dat șansa, la ascultare, să spună ce a reținut din fițuici; concluzia a fost că a știut de șapte, notă pe care a primit-o și în catalog). Gratitudinea mea, am constatat, se adaugă celei pe care o au atâtea generații de elevi cărora domnul Sîrbu nu doar le-a predat, ci le-a oferit lecții de viață. Acestea sunt niște daruri mai prețioase decât toate bogățiile lumii. Sunt bulbi care ivesc flori pe care numai un suflet ales de dascăl le poate face să se deschidă.

Sursa foto: Ziarul de Vrancea

Am crezut că primul profesor despre care voi vorbi este Mircea Dinutz (foto), căci de la dumnealui am auzit eu prima dată despre profilul uman pe care l-am urmat. A intrat în clasă (eram într-a opta, învățam latina cu dumnealui, care în acel an preda și la țară, făcând naveta) și a întrebat: – Cine dă examen la filologie, la Economic? (în mod paradoxal, singura clasă de uman din județ era, înainte de ’89, în cadrul Liceului Economic din Focșani) M-am ridicat din bancă, înaltă cum eram, colegii mă priveau cu gâturile sucite și dându-și capetele pe spate, am spus ferm: „Eu!”, iar dumnealui a confirmat că eram făcută pentru asta. Învățam cu o mare ușurință declinările și conjugările și nu înțelegeam cum de nu se lipea materia asta frumoasă și de alți colegi. Să mai spun, oare, că niciodată nu auzisem de un așa profil și că, acasă, am căutat cu tatăl meu în dicționar termenul „filologie”?! Că am concluzionat că era un teritoriu pe care puteam să pășesc netemătoare: el aparținea iubitorilor de cuvânt, de literatură, de limbă română. Mi s-a părut, o clipă, că profilul despre care vorbise profesorul Dinutz fusese inventat, pe loc, pentru mine. Atunci, într-a opta, știam foarte puține lucruri despre acest dascăl nemaipomenit. Socot întâlnirea cu dumnealui un eveniment de proporții, un semn, ca acelea căutate de personajele lui Mircea Eliade.

Întrucâtva, toți suntem, mai mult sau mai puțin, „opera” mai migălită sau mai brută a profesorilor noștri! Vă voi spune cât de curând ce a însemnat pentru mine profesorul Dinutz. Istorisirea despre dumnealui se va împleti cu firul narativ care duce la doamna profesoară Virginia Paraschiv. Motivul e ușor de înțeles: ambii mi-au predat, alternativ, latina. Parcă fusese o înțelegere a dumnealor: „Un an eu, un an tu!”. Cert este că din această conlucrare eu, una, am ieșit un om câștigat. Vă voi relata pe îndelete, acum vreau să închei pe ritmul scandărilor din clasa a douăsprezecea (cu doamna Paraschiv am scandat, dumneaei era atunci la cârmă): Cântă, peniță, folosul adus unui neșlefuit de școlar/De-acel ce PROFESOR se cheamă!

 

 


Ionelia Burghelea este profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială nr.3 ”Oana Diana Renea” Focșani. A urmat clasa a IX-a la Liceul Economic, iar clasele X-XII la Liceul Pedagogic din Focșani (astăzi Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” Focșani).


 

CEI MAI BUNI PROFESORI. SparkNews.ro publică, în această perioadă, o serie de articole dedicate celor mai buni profesori, acei profesori care ne-au format, ne-au îndrumat, au fost alături de noi și au rămas profesorii noștri de suflet. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească despre anii de școală și despre profesorii lor.

Sursa foto: pedagogic.uv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.