Iasmina Angheluță a obținut o bursă FLEX în anul școlar 2020-2021, însă din cauza pandemiei, nu a mai putut pleca să studieze la un liceu din Statele Unite și să locuiască la o familie americană. Programul s-a desfășurat în format online, astfel că Iasmina a rămas să facă acasă clasa a XI-a și, în paralel, să participe la activitățile propuse în cadrul proiectului. Printre ele s-au numărat întâlniri cu politicieni americani, iar elevei din România i s-a părut ”fascinant” să discute cu cei care iau decizii. Dacă ar fi plecat în SUA, Iasmina ar fi urmat cursuri de fotografie sau de feminism, lucruri care nu se fac în școala românească și nici nu crede că se va întâmpla prea curând. Fiind clasa a XII-a, Iasmina va susține anul viitor examenul de Bacalaureat. Un lucru pe care îl critică la examenul de final de liceu este că elevii sunt nevoiți în continuare să învețe pe de rost comentarii.
Iasmina (foto) este elevă la Liceul ”Emil Racoviță” din Vaslui, specializarea Științe ale naturii, și urma să studieze în clasa a XI-a la un liceu din Statele Unite. Programul FLEX a fost însă regândit astfel că Iasmina a participat, pe parcursul întregului an școlar, la o serie de workshopuri online și a avut întâlniri săptămânale cu o familie americană.
Într-un interviu acordat SparkNews.ro, Iasmina Angheluță povestește despre programul FLEX în varianta online, în ce a constat, dar și despre provocările din școala românească, într-un an în care va susține examenul de Bacalaureat și se pregătește să plece la facultate.
SparkNews.ro: Cum s-a desfășurat programul FLEX în anul în care tu ai participat?
Iasmina Angheluță: Totul s-a desfășurat online. Nu am avut ocazia să merg la cursuri, au fost altfel de interacțiuni. În primul rând, aveam întâlniri săptămânale cu o familie de acolo, în care discutam, aveam topicuri care țin de România, de America. Am avut noroc și am cunoscut o familie extrem de drăguță care m-a și invitat în SUA, vara viitoare. Apoi au fost activitățile cu toți cei implicați în program, adolescenți din Ucraina, Uzbekistan, Lituania…. Ne întâlneam și aveam diferite topicuri de discuții. De exemplu, veneau antreprenori americani și discutam despre zona antreprenorială sau oameni din domeniul civic și discutam despre ce fac ei. Erau sesiuni de workshopuri și discuții.
Nu ai avut așadar orele clasice la școală.
Nu au reușit să implementeze cursurile în format online pentru că a fost foarte bruscă schimbarea și multe dintre liceele cu care colaborau cei din programul FLEX nu erau pregătite să facă așa ceva. N-am avut ocazia aceasta.
Și ai urmat clasa a XI-a la noi…
Da, am fost la liceu. Aveam întâlnirile cu familia mea din Carolina de Nord în fiecare zi de luni, după-amiază, când veneam de la școală, iar workshopurile online aveau loc cam o dată la două săptămâni. Dacă nu puteam participa, aveam oportunitatea să vedem înregistrarea. În criteriile de acceptare ale programului trebuia să avem o participare de 80%, ceea ce mi se pare corect, dar în același timp incorect pentru că unii care erau din țări mai defavorizate nu aveau internet sau curent electric la orele respective, ceea ce a fost un șoc cultural.
În ce țări se întâmplă asta?
În Uzbekistan sau țări de genul acesta… Cam de acolo a pornit programul, din blocul de est comunist. Când a căzut comunismul, a fost implementat programul FLEX ca să împrietenească cumva aceste comunități cu America și să creeze conexiuni. Foarte mulți când merg în FLEX, rămân acolo la studii, cam acesta este efectul. Dar partea cea bună pentru noi, cei care am fost în online, este că ne-au invitat la o nouă ediție FLEX, care va avea o versiune de două săptămâni și voi pleca pe 9 ianuarie. Vom avea în Washington o serie de cursuri de educație civică și incluziune socială.
Care dintre workshopuri ți s-a părut cel mai interesant?
Am avut o ediție specială atunci când a fost ales președintele american (Joe Biden – n.red.) și cei din program au stat cu noi vreo două ore să ne explice în ce constă tot procesul electoral. A fost foarte-foarte interesant. Te făcea să te simți cumva mai aproape de ceea ce se întâmplă acolo. În plus, eu vorbind și cu familia mea, ei îmi povesteau exact toată lupta, cum s-au simțit ei. Era o familie activistă, mergea și la proteste…
Ați avut întâlniri cu politicieni americani?
Am avut oportunitatea să mă văd cu viceguvernatorul din Maryland și am discutat despre organizarea politică a SUA. A fost foarte interesant. Familia mea gazdă a reușit să faciliteze această discuție, dar cei din program au organizat și ei întâlniri cu guvernatori din diferite state și era foarte interesant să vezi păreri din diferite părți ale spectrului politic.
Cum ți se pare sistemul politic american?
Mereu mi s-a părut complicat faptul că ei se autoguvernează la nivel de stat și legile sunt diferite de la un stat la altul. Sunt foarte multe inechități și lucruri care nu au sens. Am discutat legea aceea, de exemplu, cu muniția din Texas și guvernatorul ne-a spus părerea lui și a ieșit puțin arzător. Dar am înțeles cumva fundamentul istoric, am avut mai multe lecții despre asta.
Marele tău regret este că nu te-ai putut duce fizic acolo?
Eu eram destul de pregătită să plec, anunțasem pe toată lumea, dar cei din programul Flex România nu au avut ce să facă, decizia nu a fost la ei. A fost puțin deprimant, a trebuit să anunț pe toată lumea că nu mai plec.
Dar știai la ce să te aștepți, cum se învață la un liceu american?
Am aflat mai multe despre FLEX în cadrul unei tabere de feminism, organizatoarele fuseseră în SUA și ne-au povestit experiența lor. Am fost super entuziasmată. Eu mai aplicasem o dată, înainte să merg în tabără, dar am trecut procesul a doua oară când am aplicat.
Sergiu, un fost elev care a fost acolo, ne povestea că el și-a ales materiile, numărul lor este mai mic decât la noi… Te atrage acest tip de sistem?
Da, mă atrage. Mi-ar fi plăcut să fac lucruri pe care nu le poți face în România. Eu mai vorbisem cu oameni care au fost în State și în liceele lor se organizau cursuri de fotografie, cursuri de feminism. Eram entuziasmată să urmez cursuri pe care nu aș avea oportunitatea să le fac în România. Nu m-aș fi dus să fac Mate…
Simt că nu am avut ocazia să profit de anii de liceu cum trebuie. M-a șocat cât am stat online, ce puțină materie am făcut. Am intrat în clasa a XII-a și asta cumva mă împinge să învăț numai pentru BAC. Nu pot să spun că liceul a fost o experiență minunată.
Să înțeleg că nu-ți prea place cum se face școală în România.
Nu sunt foarte mulțumită de ce se întâmplă, de deciziile care se iau, mai ales acum, în pandemie. De exemplu, acea vacanță de două săptămâni. Nu a fost nimic lucrativ, nimeni nu a gândit o întoarcere mai bună la școală, iar eu spun asta dintr-o poziție privilegiată; noi avem facilități la școală, putem să intrăm online, eu pot să intru acasă de pe laptopul meu dacă mă îmbolnăvesc.
Dar la nivel de conținuturi, de materie? Tocmai ce spuneai că în SUA ai fi vrut să urmezi cursuri care aici nu se fac. Apoi materia stufoasă, lipsa practicii…
Mi se pare o discuție foarte profundă, sunt multe chichițe. Noi mai vorbim cu profesoara noastră de română, acum în perioada BAC-ului, și ne spunea la un moment dat că, dacă ar putea să facă o schimbare, ar regândi foarte multe aspecte. Am înțeles însă că profesorii aceștia care predau materia de BAC și văd cum o înțeleg elevii nu prea sunt consultați. O simt si pe ea că îi pare rău că ne pune să învățăm eseurile acelea și cumva caută metode mai practice. Nu cred că suntem noi la nivelul în care să introducem curs de feminism. Recent au și fost toate acele discuții în contradictoriu referitoare la implementarea educației sexuale…
Tu cum vezi această practică de a învăța comentarii pentru BAC?
La română, sunt două eseuri mari, dintre care unul chiar îmi place, îi văd relevanța: eseul argumentativ și acolo ai de realizat un eseu pe teme din comunitate. Acesta este interesant. Dar mi se pare absolut ironic că mulți dintre colegii mei pe acela îl urăsc cel mai mult. Este eseul în care folosești referințe culturale din viața ta de zi cu zi și asta îți pune cumva mintea la contribuție. Mie, personal, îmi place foarte mult. Acum ține și de mentalitatea elevului. S-a înrădăcinat foarte tare ideea că intri în clasa a XII-a și înveți mecanic, dar eu am încercat să ies cumva din paradigma aceasta. De exemplu, la poeți, mai citesc și alte poezii, dar nu toată lumea face efortul acesta să înțeleagă pentru că este efectiv atât de înrădăcinată ideea că trebuie să înveți pe de rost… Cumva și profesorii au impresia că e timp scurt și te presează foarte tare. Apoi, în clasa a XII-a, toată atenția se redirecționează către un examen care, până la urmă, este făcut să treacă de majoritatea elevilor. Celelalte discipline sunt puse în plan secundar și aici mi se pare o mare greșeală în abordarea clasei a XII-a.
Dar BAC-ul cum ar trebui să se dea, în opinia ta?
În primul rând, examenul de bacalaureat nu încurajează elevii să își dezvolte, spre exemplu, prin tiparul celui de la română, aptitudinile critice la maximum, iar mulți se resemnează în a învăța o materie pe de rost, doar ca să treacă Bac-ul și să depășească presiunile profesorilor de la clasă. În plus, faptul că tinerilor nu le sunt facilitate oportunități de orientare profesională, să înțeleagă pe deplin ce vor să facă mai departe și nu doar să aleagă la presiunea părinților face ca Bac-ul să fie însoțit în mințile lor de un sentiment de ură. Îi împiedică să înțeleagă că se poate învăța și prin depășirea ideii de „învățat mecanic”.
Apoi, mă gândesc la acele probe de competențe. Le înțeleg ideea, dar nu mi se par foarte bine puse în practică, ca multe alte lucruri de altfel. De exemplu, la competențele de limbă străină, sunt elevi care chiar nu demonstrează trecerea competenței – că ești competent să vorbești limba respectivă – și aici este un mare minus la predarea limbilor străine. La un liceu se face, la altul nu se face. Mai avem competențele digitale și mi se pare așa o chestie pe care o treci după în CV și mai mult te stresează în clasa a XII-a, pentru că trebuie să stai la calculator și să faci programele acelea.
Eu abia am început să învăț și acum văd cât îmi place, cât îmi displace. Înțeleg însă metoda de alegere a materiilor. Eu, fiind la Științele naturii, pot să aleg între Biologie, Chimie și Fizică și cumva are sens pentru că am făcut în toți anii de liceu și se gândesc la factorul acesta de continuitate. Unii se duc la Medicină și îi ajută la admitere, dar pentru cei care se duc pe altă filieră s-ar putea să fie un pic greu.
Tu la ce facultate vei merge?
Eu vreau la o facultate cu profil de sociologie. Voi aplica în Franța. Este o aplicație destul de stufoasă și încă lucrez la ea. Media de la BAC nu contează atât de mult. De altfel, la foarte multe facultăți din străinătate, îți cer ori să îl iei, ori să ai peste 7,50 sau 8,50.
Din experiența FLEX, ce ai învățat, cu ce te ajută mai departe?
M-a amuzat că, atunci când am terminat programul, am avut o ultimă întâlnire cu toții și am realizat că m-am apropiat mai mult de persoane din alte țări decât de americani efectiv. Am participat, de exemplu, la un curs de engleză americană care era ținut de o persoană din Republica Moldova. Erau foarte mulți adolescenți de vârsta mea din Egipt, Malaiezia, Lituania și stăteam pe Zoom și discutam. A fost cursul meu preferat pentru că efectiv discutam despre probleme ale adoscelenților, lucruri cu care ne confruntăm și a fost absolut fascinant. Am realizat cât de multe aș putea să am în comun cu Salma din Egipt, de exemplu. M-a ajutat foarte mult cu engleza, chiar dacă totul a fost online. Cumva fiind și în confortul camerei mele, nu mai aveam tracul de a vorbi despre ceea ce mi se întâmplă zi de zi și mi-a plăcut foarte mult asta, plus faptul că am ieșit cu niște legături care simt că o să dureze, cu prietenii și acesta este un mare câștig.
Programul educaţional FLEX este finanţat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi le oferă elevilor din alte țări posibilitatea de a aplica pentru a studia la un liceu american şi de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul unui an școlar. România s-a alăturat programului FLEX în septembrie 2015.
