Ordinul comun modificat: Școli deschise cu prezență fizică în localitățile cu incidența sub 3 la mie. Testarea elevilor – fie acasă, fie în școală

0

Școlile vor funcționa cu prezență fizică, începând de luni, în localitățile cu incidența sub 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului angajat. Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății a fost completat cu această prevedere și a fost trimis, vineri, spre publicare la Monitorul Oficial. Totodată, ordinul stabilește că, la nivelul fiecărei unități de învățământ, Consiliul de administrație decide dacă testarea elevilor cu teste pe bază de salivă se va face în școală sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui. Pentru testarea elevilor în școală este nevoie de acordul părinților.

UPDATE Ordinul comun și instrucțiunea Ministerului Sănătății privind testarea elevilor au fost publicate, vineri seara, în Monitorul Oficial:

 



”Prin excepție de la dispozițiile art. 3^1, începând cu data de 22 noiembrie 2021, în localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000, activitățile didactice se pot desfășura cu prezența fizică în unitățile de învățământ preuniversitar, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară, independent de  procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învățământ”, prevede ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, semnat vineri.

Potrivit ministrului Educației, vineri sunt 1846 de localități cu rata de infectare mai mică de 3 la mia de locuitori. Ministerul Educației a publicat lista cu rata de incidență în fiecare localitate, vinerea fiind ziua de referință pentru stabilirea scenariului de funcționare în școli pentru întreaga săptămână ce urmează.

Totodată, Ordinul comun vine cu o serie de prevederi privind testarea elevilor și protocolul de urmat în cazul celor depistaţi pozitiv. Astfel:

  • ”(1) În situația în care, în urma testării cu test rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform Instucțiunii Ministerului Sănătății nr. CAZ/4216/19.11.2021, rezultatul este pozitiv, se aplică dispozițiile protocolului privind managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, prevăzut la punctul VI din anexa la prezentul ordin.
  • (2) Preșcolarul/elevul cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform alin. (1), continuă activitatea didactică în regim online și poate relua cursurile cu prezență fizică după prezentarea rezultatului certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore.
  • (3) Preșcolarul/elevul care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, reia cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la data rezultatului pozitiv obținut la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.
  • (4) Consiliul de administrație al unității de învățământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal.
  • (5) În situația în care consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește că procedura de testare cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă este efectuată în unitatea de învățământ, este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preșcolarului/elevului minor, acord exprimat conform formularului elaborat de Ministerul Sănătății.
  • (6) În situația efectuării testării cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11.”

Descarcă Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, trimis la Monitorul Oficial 

Cum se va face testarea elevilor

Instrucțiunea elaborată de Ministerul Sănătății privind procedura de administrare a testelor pe bază de salivă în unitățile de învățământ prevede următoarele:

  • ”Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează după cum urmează:

a) în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs;

b) Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spații, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinților/reprezentanților legali;

c) Persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.

  • Recomandări generale de utilizare a testelor rapide antigen efectuate din proba de salivă:
  1. Se respectă instrucțiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului;
  2. Se păstrează testele intre +2 – +30 °C;
  3. Se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasa din folia protectoare de aluminiu;
  4. Se prelucrează mostra de saliva imediat după recoltare;
  5. Se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului.
  6. Se asigură permanent dezinfecția corecta a mâinilor și suprafețelor.”

Formularul pentru părinți

Ministerul Sănătății a elaborat și formularul de exprimare a consimțământului de către părinți sau reprezentanții legali pentru administrarea testelor pe bază de salivă:

Descarcă Instrucțiunea privind aprobarea procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ + Modelul Formularului de exprimare a consimțământului părintelui sau al reprezentantului legal 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, vineri, o hotărâre prin care abilitează Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei să modifice Ordinul comun, în sensul permiterii participării la cursuri cu prezenţa fizică a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ din localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID este mai mică de 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.