Sergiu Semenciuc a făcut ultimul an de liceu în Statele Unite, fiind unul dintre câștigătorii burselor FLEX, un program în care elevii au ocazia să studieze la un liceu american şi să locuiască împreună cu o familie americană. După trei ani de liceu în România, Sergiu a urmat clasa a XII-a la School of the Arts, în Rochester, statul New York, unde, încă de la început, a constatat cât de diferită este școala din America față de cea din România. În prima lună de școală și-a putut alege materiile pe care avea să le studieze. A avut în total opt materii, iar cele mai multe dintre ele nici nu se fac în România. A aflat că unele cursuri se desfășoară exclusiv în sistem online, modul în care se face evaluarea diferă de la profesor la profesor, iar examenul de Bacalaureat (SAT la americani) este cu totul altceva decât BAC-ul românesc și l-a dat la doar două luni de la începerea cursurilor.
Acum, Sergiu Semenciuc este student la Universitatea Carlos III din Madrid și studiază Digital Media, una dintre cele opt discipline pe care le-a ales în clasa a XII-a la liceul din Statele Unite.
Sergiu a plecat cu bursa FLEX în Statele Unite în anul școlar 2019-2020 (era elev la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Suceava, specializarea Științe ale naturii, bilingv engleză) și a ajuns la colegiul de arte, îndrumat de familia care l-a găzduit, care avea copiii la această școală, dar și pentru că își dorea acest lucru, fiind pasionat de pictură, dans și teatru.
În timpul liceului, în România, participase la multe activități extrașcolare. ”Nu îmi plăcea foarte mult profilul la care eram și atunci făceam foarte multe lucruri ca să mă simt împlinit. Am făcut teatru în liceu, am făcut spaniolă și chiar am fost olimpic la limba spaniolă”, spune Sergiu, într-un interviu acordat SparkNews.ro.
SparkNews.ro: Cum a fost experiența unui an școlar în Statele Unite? Cât de diferite sunt lucrurile acolo? Tu veneai după trei ani de liceu în România.
Sergiu Semenciuc: A fost un șoc mai mare decât mă așteptam pentru că acolo totul era foarte liber. Spre exemplu, dacă îți alegeai la începutul anului o materie și îți dădeai seama după o săptămână – două că este prea grea sau prea ușoară, aveai posibilitatea, pe parcursul primei luni, să schimbi materia respectivă la un nivel inferior sau superior, în funcție de cum era mai bine pentru tine. Faptul că nu doar îți alegi ce vrei să studiezi, alegi și nivelul de dificultate mie mi s-a părut foarte eficient, pentru că nu este nimeni obligat să studieze la un anumit nivel.
Ți-ai ales materiile pe care urmai să le studiezi. Câte au fost în total?
Opt materii. În România, sunt între 15 și 17 în fiecare an. Am ales media digitală, pictură, literatura feminină, matematică, dans, limbajul semnelor, istoria Americii și limba spaniolă. În mod normal, dacă ești american și faci toți patru ani acolo, există un anumit număr de credite pe care trebuie să îl ai la fiecare materie pe care o alegi, în toți cei patru ani. Noi, fiind studenți de schimb și având un singur an de studiu, am avut libertate totală. Ce ne cerea programul era să alegem o disciplină legată de istoria Americii – eu am luat Istoria Americii, era în școala mea, dar puteai să iei ”participarea în guvern” sau sociologie, lucruri care au legătură cu istoria Americii – și un curs care să constituie limba engleză, cum am luat eu, spre exemplu, literatura feminină.
Ce ți-a plăcut cel mai mult?
Cel mai mult mi-a plăcut Limbajul semnelor pentru că era ceva foarte diferit de România. La noi, în școală, nu se studiază așa ceva. Mie, în general, îmi plac limbile străine, dar acum era ceva mai interesant decât a studia o limbă străină. În plus, acolo era foarte comun și obișnuit să faci cursuri online, asta dinainte de pandemie. Limbajul semnelor era un curs online și aveam profesor fizic în clasă o singură dată pe lună, cu care ne întâlneam să vadă cum ne descurcăm. Acolo e un concept comun să ai măcar o materie online. Studiezi tu în ritmul tău, ai un anumit deadline până când trebuie să termini cursul și, dacă ai nevoie, poți să soliciți să te întâlnești mai des cu profesorul.
Cum se desfășurau cursurile? Există acea zonă practică pe care elevii români și-o doresc?
În prima lună, eu am ales biologia moleculară și, într-o lună de școală, am făcut patru laboratoare, dacă nu chiar mai multe. Eram în prima lună de școală când abia ne cunoșteam, ne acomodam și deja făceam o grămadă de lucruri practice. Depinde acum și de materie. Lucruri practice pot fi și la engleză, dar în alt sens. De exemplu, la Literatura feminină, studiam cărți scrise de femei sau despre femei și aveam discuții legate de problemele cu care se confruntă societatea în ziua de astăzi, ne spuneam opiniile, citeam diverse articole și am învățat cum să facem un research documentat foarte bine. Materia era ca și cum aș fi făcut eu în România limba română, dar în România eu nu am învățat să fac un research și nici nu discutam despre problemele din societatea actuală, adică nu doar să ne limităm la cartea respectivă.
Conținuturile la matematică erau asemănătoare cu ce se face în România la clasa a XII-a?
Depinde de nivelul pe care îl alegeai. Eu, inițial, nu voiam să iau matematică, dar am ales până la urmă gândindu-mă că, în cazul în care trebuie să dau BAC-ul, atunci când mă întorc în România, să nu pierd un an și să nu mai știu nici matematica pe care o știam înainte. Având în vedere acest lucru, mi-am ales matematica dar la un nivel relativ mai ușor și deja știam destul de multe lucruri pe care le făceam acolo. Mi s-a părut foarte amuzant că acolo folosesc foarte mult calculatoarele, dar nu ca să facă înmulțirea și împărțirea, făceau grafice, tabele… Aveau niște calculatoare mai performante și eu inițial nu știam să le folosesc. Nici nu știam de existența lor. Eu știam să fac calcule așa cum am învățat în România, pe hârtie, cu pixul. Când am avut primul test la matematică, trebuia să folosesc calculatorul, dar încă nu mă lămurisem cum să fac asta și am calculat totul pe hârtie. Când a verificat profesoara, m-a întrebat de unde știu eu lucrurile acelea, cine m-a învățat și i-am spus că nu știu să folosesc calculatorul și am făcut în acest mod pentru că așa am învățat în România. A rămas surprinsă.
Examenul de BAC l-ai dat în România?
Nu am mai dat BAC-ul la noi. Cât am stat acolo, am dat SAT-ul, cum ar veni BAC-ul lor, și am mai susținut niște examene în România – General Education Diploma se numește – cumva să ateste că am terminat un ciclu de 12 ani în America. Cu acestea două, am putut să îmi echivalez BAC-ul românesc.
În ce constă ”bacalaureatul” american?
E foarte diferit față de examenul de la noi. În primul rând, poți să îl dai ori de câte ori ai nevoie, de câte ori vrei tu. Doar că îl plătești dacă dai de mai multe ori. Prima dată este gratuit. În al doilea rând, nu este ca la noi, te pregătești pentru un examen… Pur și simplu, mergi la BAC ca și cum ai merge la școală, la niște ore normale. Dai examenul respectiv și gata. Dacă ai scorul pe care tu ți l-ai dorit, foarte bine, dacă nu, poți să te înscrii în următoarea etapă și îl mai dai încă o dată. Îl dai de 2 ori, de 3 ori și nu te dezavantajează cu nimic dacă îl dai de mai multe ori.
Înțeleg că examenele le-ai dat în cursul anului școlar. La câte materii se dă examen și tu când ai știut că ai luat BAC-ul?
De obicei, se dă la matematică, la engleză și la o materie la alegere. Eu am susținut examenele undeva la sfârșitul lui octombrie – începutul lui noiembrie, la două luni după ce începuse școala. Nu este ca la noi: am o grămadă de învățat, am atâta materie, mă duc la examen, un examen care definește viitorul meu… Pur și simplu, dai examen din tot ce ai învățat la școală până la momentul respectiv. Dacă vrei să înveți mai mult, aștepți până la următoarea sesiune.
Cum ți se pare comparativ cu BAC-ul românesc?
Sincer, mă bucur că nu am avut experiența de BAC românesc. Eu am o soră geamănă și am văzut-o pe ea cât de stresată a fost, cât a învățat, era și pandemia…
Având această experiență a liceului american, crezi că ar trebui schimbat modul cum se face școală în România?
Cred că avem multe de învățat din sistemul american, deși nici acesta nu este cel mai bun, în toate sistemele există lucruri de îmbunătățit, dar la noi mi se pare că de foarte multe ori există o luptă între profesori și elevi. Cumva vezi școala ca un lucru pe care abia aștepți să îl termini. Pe când eu, acolo, abia așteptam să merg la școală și nu exista conceptul acesta ca la noi: lasă că trec și de testul ăsta, o să copiez, văd eu… Am fost și eu elev în România și normal că am mai copiat la teste, ca orice elev. Dar acolo, în mediul în care studiam, nu exista conceptul de a copia. Nu voiai să copiezi. Pur și simplu, voiai să știi că ai învățat și că te autoevaluezi. Nu exista competiția aceasta între elevi, cum există la noi. Pur și simplu, erai tu față de cum erai cu o lună înainte, vedeai cât de mult te-ai îmbunătățit. La foarte multe materii nici nu știai ce note au ceilalți elevi. Era individual totul.
Evaluarea cum se făcea acolo?
Depinde de la profesor la profesor. Nu exista, spre exemplu, ascultare ca la noi, ”trebuie să înveți la zi pentru că te ascultă”. Nu exista lucrul acesta. Existau profesori care într-o zi puteau da o mică evaluare, puneau 2-3 întrebări, un test scurt de 10 minute, ca să vadă dacă am înțeles din lecțiile anterioare sau nu. Sau la unii profesori contau foarte mult temele pentru acasă. Nici la teme nu exista conceptul acesta să copiez ca să iau notă mare. O făceai cât de bine știai tu, cât de bine ai înțeles din clasă.
Erau și evaluări semestriale, cum sunt tezele la noi?
Acolo, în cele două semestre, sunt patru perioade de notare. Nu există echivalentul tezei de la noi. Sunt totuși profesori care vor să dea un examen care contează puțin mai mult la nota finală dintr-o anumită perioadă. De exemplu, într-o perioadă de notare, temele pentru acasă pot conta 30%, 10% este participarea în clasă și 50% testul respectiv. Dar asta depinde profesor.
Există o flexibilitate a profesorului…
Totul este foarte flexibil. La o materie, profesorul ne nota doar pe ce făceam în clasă și pe proiecte, la o altă materie trebuia să dăm și teste, la altă materie conta foarte mult și tema pentru acasă. Depindea de profesor, de cum decidea el să ne noteze.
Aveai o clasă stabilă sau mergeai în funcție de fiecare materie la o altă clasă?
Mergeam în funcție de materie, ca în sistemul universitar de la noi, deși și acolo ai un grup de bază. Aici nu există așa ceva. Aveam colegii de la matematică, colegii de la istoria Americii și așa mai departe. Puteau fi 2-3 colegi care au luat aceleași cursuri ca și tine, dar ca să fie toată clasa aceeași la mai multe materii, nu.
Spuneai că una dintre materiile studiate a fost dansul. Ce făceați la ora de dans?
Când mi-am ales materia, în program scria TAP Dance. Nu știam ce înseamnă și am întrebat-o pe mama mea gazdă, cu ea am fost să îmi aleg materiile. Mi-a spus dans normal. Când am ajuns la cursuri am constatat că de fapt era Step și eu habar nu am avut. La început a fost ciudat, nici prin cap nu mi-a trecut că au cursuri de Step. Până la urmă am rămas, pentru că mi s-a părut interesant și nu mai aveam altă ocazie să fac chestia asta. Am participat și la o piesă de teatru… Se face câte una pe semestru. Se organizează audiții la nivelul școlii și mergi și dai audiții pentru ce personaj vrei tu.
Orele de pictură și Digital Media ce presupuneau?
Fiind într-o școală de arte, aveai cumva profilul tău, dar nu se învârtea totul în jurul lui, așa cum este la noi în România. Primele două ore din ziua de școală reprezentau profilul tău și aveam două materii: Media digitală și pictură. La pictură, ne învățau tehnici de pictură, de desen și pictam, normal. La media digitală, învățam diferite programe pe calculator. Aveau un echipament foarte performant și chiar am învățat foarte multe lucruri. Am învățat să editez, să lucrez în programe diferite.
Câte ore pe zi aveai și cam câți elevi erați într-o clasă? Știi că la noi este problema aceasta cu clasele supraaglomerate…
Aveam ore de la 7.30 la 14.30, cu o oră liberă la prânz. În clasă eram în jur de 20-25 de elevi, în unele erau și 30, depinde de cum și-au ales materiile. Nu mi s-a părut că era diferență între numărul de elevi dintr-o clasă de acolo și una din România, dar nici să fie aglomerat sau să nu aibă timp profesorul să se ocupe de toți elevii… Sălile de clasă erau destul de încăpătoare.
În afara experienței școlare, ce a însemnat pentru tine acest an petrecut în State?
A fost o experiență întreagă. Am văzut probleme care probabil la noi nu sunt, am văzut cum sunt abordate problemele cu care se confruntă o altă țară și mi-am dat seama cum la noi sunt ignorate diferite probleme. Pe dezvoltarea personală, m-a ajutat foarte mult să fac liceul acolo.
Familiile americane care găzduiesc elevii cum intră în programul acesta?
La ei este foarte comun să iei un student de schimb pentru un an. Chiar am întrebat familia mea gazdă de ce s-a decis să facă lucrul acesta – eu am fost primul student pe care l-au luat. Mi-au spus că și-au dorit ca cei doi copii ai lor să aibă și alte perspective, să cunoască persoane și din alte părți ale lumii, să vadă diferite culturi.
Știau de România?
Familia știa că există România, dar nu cunoștea foarte multe lucruri. În general, acolo nu se știa mai nimic despre România. Am fost întrebat dacă România e în Africa, dacă aici vorbim spaniolă, dacă e o insulă… Nu, nu știau ce e România.
Programul educaţional FLEX este finanţat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi le oferă elevilor din Europa sau din Asia posibilitatea de a aplica pentru a studia la un liceu american şi de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul unui an școlar. România s-a alăturat programului FLEX în septembrie 2015. Programul este recunoscut de Ministerul Educației, astfel încât anul de liceu urmat în SUA poate fi recunoscut la întoarcerea în România.
Sursa foto: Arhiva personală – Sergiu Semenciuc și Facebook/ FLEX Romania
Citește și:
- Matematica este frumoasă. Diana Țolu, medaliată cu argint la Olimpiadă: „Poți să dai frâu liber creionului și să te gândești ce se întâmplă dacă fac așa…”
- Ana, șefă de promoție și olimpică la Mate: Școala nu trebuie să fie o vânătoare de note. Mai presus de 10 curat este să ne formăm o cultură generală
