Mai multe asociaţii de elevi solicită deschiderea şcolilor în format fizic doar în localităţile cu rata de infectare sub 6 la mie

0

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor Maramureș (AEM), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) și Asociația Elevilor din București și Ilfov(AEBI) solicită deschiderea școlilor în format fizic doar în localitățile cu incidență sub 6 la mie.

”Astăzi, 4 noiembrie, președintele României, Klaus-Werner Iohannis a declarat faptul că școlile vor începe în funcție de rata de vaccinare a profesorilor. Apreciem această măsură ca fiind una deficitară, având în vedere faptul că profesorii reprezintă un procent nesemnificativ din persoanele care participă la actul educațional. Astfel, într-o școală cu 1000 de elevi, dintre care niciunul vaccinat, în continuare persistă riscul îmbolnăvirii și transmiterii virusului, chiar dacă toți profesorii sunt vaccinați”, se arată într-un comunicat al asociațiilor de elevi.

Reprezentanții elevilor mai arată că, ”pentru a participa la orele de curs, elevii nu interacționează doar cu persoanele din școală, ci și cu acelea din mediul extern, o mare parte dintre ei folosind mijloacele de transport în comun. În acest sens, rata de incidență nu poate fi neglijată în contextul deschiderii școlilor.”

Considerăm irațională dorința Ministerului Educației de a menține școlile deschise, indiferent de pericolele pe care acest fapt le poate expune, dorință în mod cert cauzată de ambiția instituției de a nu recunoaște că a greșit. Astfel, dacă școala începe online, Ministrul demis este nevoit să afirme faptul că această vacanță a fost o inepție, așa că preferă să riște viețile elevilor în loc să își riște imaginea.

Menționăm că învățământul online profund criticat de ministru este ineficient strict din cauza impotenței acestuia, Sorin Cîmpeanu nefăcând niciun demers pentru a forma profesorii, a crea platforme de predare online, și alte măsuri care ne-ar fi putut salva de la acest context”, se mai arată în comunicat.

”Sorin Cîmpeanu trebuie să dispară din fruntea Ministerului Educației. Siguranța și viețile elevilor nu sunt factori de joc politic. Ineficiența școlii online este cauzată strict de individul care se plânge de ea, și anume ministrul demis. Dacă Sorin Cîmpeanu va deschide școlile în format fizic fără a ține cont de rata de incidență, acesta va deveni un criminal. Dacă un elev va deceda din cauza virusului, îmbolnăvindu-se la școală, cine își va asuma decesul acestuia? Responsabilii pentru eșecul școlii online sunt cei care trebuie să plătească cu vârf și îndesat, nu elevii, cu viețile lor”, a declarat Ariana Dudună, președinte AEC.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.