Copiii spun ”wow” în întâlnirea de dimineață pe care învățătoarea Coziana Zaharia o organizează în fiecare zi, fie că este școală fizică, fie că este online. Este momentul în care le stârnește curiozitatea copiilor, le împărtășește bucuria unor experiențe personale și îi încurajează și pe ei să povestească și să se bucure alături de colegii lor. Orele vor sta sub semnul acestei energii ”pozitive”, iar învățătoarea folosește în timpul lecțiilor ritmul, muzica, dansul și jocul pentru a stimula interesul copiilor. ”Cred în puterea jocului și în puterea provocării, iar elementul acela wow va fi reținut de copil și de acolo îl atragi în povestea ta”, spune Coziana Zaharia, învățătoare la Școala Gimnazială ”Ionel Teodoreanu” din București.
Coziana Zaharia (foto) este de 26 de ani în învățământ și predă de 18 ani în sistemul ”Step By Step”. A renunțat la învățământul tradițional, găsind în alternativa educațională ceea ce își dorea să facă la clasă și văzuse în școlile din țările nordice. Era captivată de modul în care acolo sunt organizate sălile de clasă, de mediul fizic altfel și de faptul că elevii comunică, colaborează și lucrează în echipă.
La câțiva ani de la venirea la catedră, a început să facă schimbări în clasă, să mute față în față băncile grele de atunci, unele prinse în podea, și să îi pună pe copii să lucreze pe grupe. ”Mi se părea o chestie cosmică, copiii să vorbească între ei, să comunice… Pe vremea aceea nu trebuia să se audă nici musca în sala de clasă și simțeam că mi se pune o ștampilă de învățătoare care nu își atinge performanța de a păstra liniștea la clasă”, își amintește Coziana Zaharia.
În momentul în care a vizitat, acum 19 ani, o școală cu clase ”Step by Step” din sectorul 6 al Capitalei i s-a părut că a ajuns într-o altă lume: ”Copiii lucrau câte șase la mese rotunde, vorbeau, colaborau, își spuneau părerile, argumentau, contraargumentau”.
A acceptat atunci provocarea directoarei școlii de a trece de la învățământul tradițional la cel alternativ și spune că, deși este foarte multă muncă, nu ar renunța pentru că împlinirile și satisfacțiile sunt imense. Acum, în Școala Gimnazială ”Ionel Teodoreanu” sunt zece clase de Step by Step. Clase cu mobilier modular, ce poate fi aranjat în funcție de nevoi, în care există bibliotecă, spații de depozitare, cu lucruri pe care copiii le țin în comun. ”Este ca o căsuță. O căsuță într-o școală. Ne gospodărim fiecare și suntem responsabili de tot ceea ce există acolo. Eu aspir cu copiii în sala noastră de clasă, ei șterg praful, șterg băncuțele. Își curăță clasa ca în căsuța lor, dormitorul lor și camera lor de lucru”, spune Coziana Zaharia.
”Eu militez pentru existența unei biblioteci în fiecare sală de clasă, din orice școală. Vorbim despre nivelul de literație scăzut al copiilor, dar pe mine mă doare sufletul când văd clase de gimnaziu sau, și mai grav, de liceu cu pereți albi și atât. De unde să vină seva și energia bună către lectură dacă sala de clasă este o sală anostă, deloc prietenoasă, deloc îmbietoare? Biblioteca din clasă ar trebui să le ofere câteva cărți de bază pentru ceea ce înseamnă formarea unor valori.”
Cum începe ziua la școală…
Cu întâlnirea de dimineață. Fiecare zi de școală este deschisă de această ”întâlnire terapeutică” în care copiii și învățătoarea se așază în semicerc, spun povești și își exteriorizează emoțiile. Din decor nu lipsește ”un scaun impunător”, scaunul autorului sau al vorbitorului, pe care îl folosesc atât elevii, cât și învățătoarea.
”Dacă simți nevoia, inclusiv tu, profesor, te așezi pentru a te confesa, pentru a transmite o emoție, o stare, cel mai mare entuziasm pe care tu îl ai. Poți să te și ridici pe el și să chiui de fericire dacă ți s-a întâmplat ceva extraordinar, dacă ți s-a îndeplinit o dorință, dacă ai primit o vizită neașteptată și simți că lucrul acesta trebuie să îl împărtășești cu toți copiii din clasă.
Copiii preiau modelul acesta al profesorului și devin dezinhibați și de multe ori se vulnerabilizează, dar, pe de altă parte, învață să își exprime starea de bucurie. Eu asta încerc să îi învăț pe copiii mei: cum știu să plângă, să știe și să se bucure. Dar să se bucure din toți rărunchii și să emane cea mai bună energie pe care o au în interiorul lor”, explică învățătoarea.
Scaunul autorului este și locul de unde pornesc noutățile, curiozitățile. Coziana Zaharia povestește despre o întâlnire în online, de zilele trecute, când, din scaunul imaginar, le-a vorbit copiilor despre arici: ”Toți ochișorii erau larg deschiși și erau foarte multe wow-uri pentru că, da, în timpul fiecărei întâlniri și fiecărei zile trebuie să existe și elementul de wow. Acest element de wow stârnește curiozitate. Curiozitatea trebuie cultivată la această vârstă pentru a întreține nevoia permanentă de informație, de cunoaștere, de descoperire, de explorare.”
Momentul de debut al zilei înseamnă și mișcare, exerciții care potențează atenția și memoria și, nu în ultimul rând, ”ne privim ochi în ochi”. ”Copiii din ziua de astăzi nu privesc în ochii celui cu care vorbesc. Sunt copii obișnuiți să petreacă foarte multe timp în fața device-urilor, copii care nu au răbdare pentru că tot digitalul a oferit satisfacția imediată: apăs un buton și mi se satisface o dorință. Trăim în anii de accesare rapidă a butoanelor și nu mai avem răbdare și nu mai știm să privim în ochi persoana cu care vorbim. Asta le spun și părinților mei de la clasă, mai ales că am clasa pregătitoare: când vorbesc cu copiii, să fie atenți la contactul vizual. Oferiți-le imaginea ochilor dumneavoastră pentru ca și ei să facă același lucru și o să vedeți ce conexiune imediată, chiar și fără limbaj verbal, o să se întâmple”, spune Coziana Zaharia.
Ore cu muzică și dans
În clasa învățătoarei din București, lecțiile sunt însoțite de muzică și dans, iar copiii învață și exersează la română sau la matematică pe ritmuri. Coziana Zaharia a ales această modalitate de a ”condimenta” predarea pornind de la ideea că muzica, dansul și desenul îi ajută foarte mult pe copii să se exprime, mai ales la început, în clasa pregătitoare. ”Nu există zi fără muzică, fără ritm”, precizează învățătoarea.
Folosește dansul până în clasa a IV-a pentru că ”el îți dă energie, îți dă stare de bine și te adună împreună”. ”Dansul în clasa mea înseamnă sincron, nu înseamnă dans de unul singur. Înseamnă armonizare, înseamnă preluarea coregrafiei celuilalt dacă îmi place, înseamnă apreciere, înseamnă bătăi din palme, înseamnă energie bună.
Tot dansul te ajută să stabilești un ritm al zilei. Pentru mine, ritmurile sunt foarte importante. Stabilesc un ritm și pe el copiii găsesc cuvinte care au patru silabe. Ce repede vin cuvintele când ai ritmul deja stabilit, comparativ cu ce se întâmpla înainte. Spune-mi un cuvânt format din patru silabe! și vedeai toți copiii cu ochii pe pereți, de unde, Doamne iartă-mă, să cadă cuvintele acelea de patru silabe. Atunci, pornind de la un ritm, copiii pot spune cuvinte formate din patru silabe, pot găsi rime la cuvinte, pot crea poezii și transmite mesaje: Ce fericit sunt! Îmi pare bine că te văd”, spune învățătoarea.
”Copiii și-au dorit să participe la concurs de dans și am fost și cu cei de acum două serii și cu cei din seria trecută la ”Stele aurii”, un concurs pentru profesioniști. Eram singura învățătoare cu toți copiii din clasă și au luat locul 2. Lucru pe care l-am făcut și cu muzica. Am un cor al clasei pe care l-am format din toți copiii clasei, chiar și din cei care nu aveau voci așa cristaline. Am urcat pe scenă la Ateneu, la Palatul Regal, iar acești copii au văzut că nu sunt dați la o parte, că sunt și ei parte a echipei, că și ei au acolo un rol în ceea ce înseamnă grupul clasei noastre.”
Calendarul orelor de matematică
La matematică, pe ritmuri muzicale, 7 plus 2 poate să însemne ”de la 7 fac doi pași înainte”, iar copiii țin minte mult mai ușor aceste lucruri. ”Cred că aceste povești pe care tu le țeși în ritmul unor algoritmi rămân în memoria copilului și nu exercițiile acelea repetitive și câteodată obositoare. Să nu se înțeleagă că totul poate fi realizat prin joc. Eu folosesc jocul pentru a stimula, pentru a provoca, pentru a-l atrage pe copil, dar sunt o învățătoare care lucrează foarte mult pe ceea ce înseamnă exerciții și pe ceea ce înseamnă progres și perseverență. Dar cred în puterea jocului și în puterea provocării și cred că elementul acela wow va fi reținut de copil și de acolo îl atragi în povestea ta, fie că e matemtică, fie că e lectură sau orice altceva”, declară Coziana Zaharia.
O altă ”poveste” creată de învățătoare este cea a ”Calendarului celor 100 de zile de școală”. Un tabel unde sunt reprezentate toate numerele de la 1 la 100. Aici copiii fac jocuri matematice, adună și scad sărind peste casete, identifică numerele în ordine crescătoare sau descrescătoare ori pe cele cu cifre identice. La clasa pregătitoare se lucrează în concentrul 0-31, conform programei, însă Coziana Zaharia nu consideră suficient acest lucru:
”De parcă un copil de 6-7 ani nu se va întâlni la magazin, când merge cu tata sau cu mama, cu numărul 67 – 67 RON sau nu se va întâlni cu borna pe care scrie 37 – 37 de km. E ca și cum el se învârte într-o lume de la 0 până la 31. Mie nu-mi plac opreliștile și limitările. Eu întotdeauna am dat copilului cât am simțit că cere și că poate.
Eu matematica o fac pe acest calendar. Un simplu calendar, un tabel care pe mine mă ajută foarte mult și pe care noi îl avem în format mare în clasă. Copiii din seria trecută închideau ochii când răspundeau, pentru că îl știau foarte bine, văzându-l zi de zi. Le-am activat și memoria vizuală în felul acesta”, povestește învățătoarea.
Acum, la clasa pregătitoare, Coziana Zaharia organizează săptămâni tematice atunci când simte că este nevoie să le dea un suflu nou copiilor și să energizeze învățarea. Copiii sunt acum în ”Săptămâna dreapta-stânga” și au avut deja ”Săptămâna mesajelor fără creion”: ”Simplul fapt că le-am spus luni să vină băieții cu freza pe partea dreaptă și fetițele cu codița pe partea dreaptă, cum de fapt am venit și eu, a făcut ca totul să fie cu zâmbetul pe buze încă de la început. Săptămâna trecută, dedicată mesajelor fără creioane, copiii au exersat cititul și scrisul în diferite moduri, acasă sau în parc, și mi-am dat seama că cel mai iubit cuvânt de ei, până în momentul de față, este cuvântul inima.”
De la ”Bravo” la ”Excepțional Plus”
În sistemul ”Step by Step” nu există calificative. Evoluția copiilor și competențele sunt notate de profesori în fișe de observație. La finalul unei săptămâni în care se urmărește o competență, fiecare copil are scris în dreptul lui ”competență în curs de achiziționare”, ”achiziționată” sau ”neachiziționată”. Dacă este o competență în curs de achiziționare sau neachiziționată, profesorii vor insista cu acei copii în săptămânile ce urmează. Nu există costrângeri de timp, de manual, obiectivul fiind ca toți copiii să dobândească competențele vizate.
Învățătoarea este de părere că în general, în tot învățământul, profesorii nu trebuie să alerge prin materie, prin manuale, fără ca elevii să-și fi fixat cunoștințele: ”Ce urmărești tu? Urmărești să ai niște copii care să citească fluent și conștient, nivelul de literație este foarte important… Nu te obligă nimeni să folosești manualul, poți să stai pe un text și trei săptămâni, dar să urmărești lucruri diferite pe textul respectiv. În felul acesta și lucrurile se sedimentează foarte bine pentru copii și nici tu și nici ei nu aveți impresia că sunteți într-un maraton continuu cu timpul, cu programa, cu manualul. Manualul este orientativ.”
Coziana Zaharia a inventat, în urmă cu 15 ani, un set de aprecieri la clasă, practic o evaluare pozitivă care începe de la ”Bravo”, echivalentul notei 4-5, continuă cu ”Felicitări” care înseamnă 6-7, ”Excelent” (nota 8-9), ”Excepțional” (nota 10) și ajunge până la ”Excepțional” cu plus.
”Toate aceste aprecieri și feedback-uri sunt pozitive. Bravo e un 4-5. Da, e Bravo pentru că ai urcat patru trepte. Apoi mă interesează să îl impulsionez pe copil să ajungă la Felicitări, care înseamnă șase trepte urcate, apoi la Excelent care înseamnă opt trepte și la Excepțional care înseamnă 10 trepte urcate. Atât de bine a funcționat sistemul acesta de evaluare pozitivă!
Și niciodată nu scriu cu roșu în caiet, pentru că roșul este – ca la semafor – oprit, interzis. Folosesc verde care înseamnă Acces, du-te mai departe. Sunt multe simboluri de care trebuie să ții cont și multe modalități de a-i mobiliza pe copii. Important este să găsești soluții și să te gândești la ei și la binele lor”, precizează învățătoarea, care susține introducerea fișelor de observație și de evaluare, pe competențe foarte clar definite, și în învățământul tradițional, în perioada ciclului de achiziții – clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a.
Teama de greșeală
Un alt lucru pe care insistă la clasă Coziana Zaharia este acela de a înlătura teama copiilor de a greși: ”Un tipar vechi cu care venim noi, profesorii, de acasă, pentru că așa am fost noi crescuți: Ai greșit, ai văzut?”
”Greșeala este un pas în evoluție și în progres. Asta înseamnă. Ai greșit? Foarte bine, înseamnă că ai încercat. E o încercare și nu orice încercare. E o reușită, ca-n viață. Nu este o greșeală, este o încercare. După încercări repetate, vine și reușita. Contează ce mesaj transmit eu, învățător sau profesor la clasă. Dacă eu vin cu tiparul meu: Ai greșit, stai jos, bineînțeles că elevii nu vor fi atenți, de aceea vedem și copiii-ghiocei, cei care stau cu capul în jos. Le este rușine să ridice privirea, să își privească colegii pentru că se simt ultimii oameni. Apoi, eu le spun mereu părinților: nu mai întrebați acasă cât a luat cutărescu. Dar de ce ne intereseză cât a luat colegul? Cât ai luat tu și te raportezi la tine”, completează Coziana Zaharia.
Învățătoarea își învață elevii ”să aibă curajul să vorbească, să își spună părerea” și se bucură și la cel mai timid ridicat de mână. Faptul că un copil a prins încredere în el este important pentru că el ”nu va deveni adultul acela care va sta în pătrățelul lui, căruia îi va spune cineva cu cine să voteze sau cum ar fi mai bine pentru țară sau în grupul lui de lucru”: ”Va avea și el o părere. Pentru că știe că părerea lui contează.”
Toate aceste lucruri – evaluarea pozitivă, întărirea încrederii și comparația cu ei înșiși – îi ajută pe copii mai târziu, spune învățătoarea, iar trecerea la gimnaziu, unde apar notele și se creează vrând-nevrând o competiție, nu este atât de dificilă pentru ei, pe cât s-ar crede:
”Au luat 7, dar ei se gândesc că acel 7 a însemnat odată ”Felicitări” și nu e chiar atât de rău. Acest 7 înseamnă 7 trepte urcate și îi arată că mai are trei trepte de urcat și tot mai departe pentru acel plus. Nu a fost deloc greu pentru copii, nici pentru cei care sunt acum în clasa a V-a, nici pentru cei din generația trecută. Pe de altă parte, s-au mai format și profesorii, nu mai sunt profesori rigizi care își petrec timpul pe lângă catedră, distanțați de ei. Au început să se apropie mai mult de copii, iar ei cer proiecte și spun că vor să lucreze în echipă. Profesorul, învățat-neînvățat, trebuie să urmeze ritualul copiilor. Într-un fel, pare ciudat, dar copiii i-au format pe profesori la noi în școală.”
Un proiect îndrăzneț
Una dintre cele mai mari realizări ale elevilor din fosta generație a învățătoarei îl reprezintă un webinar pe care aceștia l-au organizat pentru profesori. Copii de clasa a IV-a, de 10-11 ani, i-au învățat pe profesori aplicația ”Genialii”.
”A fost, după câte știu eu, singurul proiect de genul acesta la nivel de țară, când copii mici, de clasa a IV-a, au lansat un proiect la care au participat 250 de profesori și de elevi din întreaga țară. Eu nu am făcut decât să deschid Zoom-ul și să mai scriu pe chat. Ei au fost speakerii, ei au arătat pas cu pas cum se poate folosi aplicația, ei au creat un tutorial pe care l-au distribuit participanților, ei au lucrat în camere de lucru cu profesorii și copiii. Mi s-a părut cea mai mare împlinire. A lor și a mea. Ei au devenit adevărați contributori la educația zilelor pe care le trăim, au devenit partenerii mei”, spune Coziana Zaharia.
Un alt eveniment reușit a fost ”Garden Party” de la Palatul Elisabeta. Pe 10 mai, copiii au sărbătorit Ziua Regalității, participând la o lecție de istorie în aer liber, costumați în personaje ce reprezentau figuri ale familiei regale: ”Cu asta vor rămâne în mod clar. Poate nu își vor mai aduce aminte care a fost primul rege al României, dar își vor aduce aminte toată viața de ziua de 10 mai, de Garden Party și de faptul că această perioadă istorică a țării noastre merită studiată.” Pentru că este un proiect frumos, Coziana Zaharia își dorește să îl aducă în școală și să fie organizat în fiecare an, în grădina școlii: ”Vreau ca în ziua de 10 mai, la un moment dat, dacă nu toți copiii școlii, măcar o parte dintre ei să se costumeze și să trăim împreună perioade pe care nu le-am gustat, dar care sunt de ținut minte, de citit sau de pus în scenă.”
Împlinirile unui profesor
Cea mai mare satisfacție a învățătoarei Coziana Zaharia după 26 de ani la catedră este atunci când foștii elevi îi devin prieteni. Amintește de Andrei, elev din prima serie, de Andreea care i-a devenit a doua fiică, de Cristina, dintr-o altă serie. ”Asta este cea mai mare satisfacție. Când copiii mei vin înapoi în cuib și se întâmplă de multe ori lucrul acesta. A fost un moment care m-a impresionat. Un fost elev, Andrei, care acum a terminat facultatea, a venit cu iubita lui, dar nu m-a găsit. În ziua următoare, am găsit un trandafir pe masă și n-am știut de unde este. Dar Andrei și-a păstrat obiceiul de a pune un bilețel – noi ne puneam bilețele unii altora – și am aflat că este Andrei S. De curând, am fost vizitată de alte două foste eleve care m-au ajutat și au scris cu copiii mici, au pus mâna pe mâna lor”, mărturisește învățătoarea.
Pe foștii săi elevi, acum în clasa a V-a, Coziana Zaharia i-a întrebat dacă vor să fie mentori pentru cei din clasa pregătitoare așa că, în școala fizică, vin la colegii lor mai mici, se așază fiecare lângă copilul pe care îl mentorează, scriu împreună, colorează împreună, stau de vorbă. Practic, o unire a două generații.
”Mă uit uneori la ei și îmi spun că a meritat tot efortul. Ei nu sunt recompensați cu nimic, sunt recompensați doar cu dragostea copiilor mici și cu aprecierile mele. Nu uit să le mulțumesc în fiecare zi. Este o mare împlinire pentru mine. Știți cum este o mamă, aflată la o anumită vârstă, care își vede toată familia în jurul mesei. Așa mi se întâmplă mie când îi văd pe toți acolo în clasă, unii lângă alții, ajutându-se și sprijinindu-se, fără să tragă nimeni de ei, doar că le-am lansat această invitație de a fi mentori pentru cei mici. O altă împlinire care-mi încarcă sufletul o reprezintă mesajele de mulțumire ale părinților. Și dacă după 5, 6, 10 ani, părinții încă îți mulțumesc pentru startul dat copiilor dumnealor, e clar că vine din împlinire.”
Comunitatea Merito
Coziana Zaharia este profesor Merito 2019, o comunitate formată acum din 67 de profesori care și-au asumat misiunea de a transforma împreună meseria de profesor. Împreună pentru că nu poți face nimic singur, spune învățătoarea, iar profesorii au simțit lucrul acesta în pandemie când, ”singuri fiind în fața ecranului, am descoperit că nu ne putem descurca decât dând un telefon, primind o mână de ajutor, înscriindu-ne la un curs pentru a ne adapta și pentru a păși în vremurile pe care le trăim”.
”Eu în comunitatea Merito am avut primul meu strigăt de ajutor, acolo am primit primele răspunsuri, primii piloni. Același lucru l-am făcut și eu pe urmă pentru că am căpătat încredere. Ni s-a părut că este firesc mai departe să transmitem această poveste, a reușitei noastre împreună, și altor profesori care se simt singuri, care se simt neajutorați, nesprijiniți, care simt că nu pot ține pasul cu vremurile și care nu făceau decât să piardă șansele de dezvoltare ale unor copii care se aflau în proces de dezvoltare și de creștere.
Așa am ajuns să lansăm webinariile Merito în urmă cu un an și ceva și să ne adresăm tuturor profesorilor și să îi chemăm în micul nostru nucleu: <Suntem aici dacă aveți nevoie de noi, putem întinde o mână, și noi avem nevoie de voi pentru că și voi, profesori din toată țara, aveți ce să ne împărtășiți și putem să ne dezvoltăm împreună>”, conchide Coziana Zaharia.
Sursa foto: Arhiva personală – prof. Coziana Zaharia
Citește și:
- Învățătoarea Diana Brătucu: Eu aș vrea o școală a oamenilor, o școală a încrederii. Un copil învață cu bucurie atunci când este curios și nu are frică
- Elevii își urmează visul, încurajați de profesoara de la care învață o meserie: ”Să ajut un copil este cea mai mare bucurie pentru mine”
- Paula Epurianu, o profesoară care a renunțat la „șabloane”: „Cobor mult mai aproape de nevoile copiilor și ei se deschid foarte ușor către mine”
