Federaţia „Spiru Haret”: Guvernul trebuie să asigure teste non-invazive gratuite pentru toţi elevii şi angajaţii din şcoli

0

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” solicită Guvernului să introducă testarea obligatorie gratuită a elevilor şi a angajaţilor din şcoli, în condiţiile menţinerii învăţământului ”faţă în faţă” şi după trecerea de pragul de îmbolnăvire de 6 la mie.

„În condițiile în care se dorește continuarea învățământului cu prezență fizică, Guvernul trebuie să asigure teste non-invazive GRATUITE pentru toți elevii și angajații prezenți la nivel de unitate. În plus, trebuie sancționați cei care nu vor să respecte regulile. Nu putem să ne jucăm cu viețile elevilor și ale angajaților din învățământ!

Înțeleg importanța școlii cu prezență fizică și am susținut-o de fiecare dată, dar nu pot fi acord ca unitățile de învățământ să devină focare de infecție, doar pentru că există presiuni din unele zone ale societății.

Înainte de a decupla scenariile de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate, Guvernul trebuie să trimită teste în toate unitățile de învățământ. Și alte state au menținut școlile deschise, însă în acestea testarea tuturor se face la 72 de ore”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „SPIRU HARET“.

Sindicaliștii mai spun că ”angajații din învățământ au dat dovadă de spirit civic, vaccinându-se într-un procent dublu față de cel național”. ”La ora actuală, peste 60% dintre angajații din școli sunt vaccinați. În ceea ce privește restul de 40%, unii au trecut prin boală, alții au contra-indicații, iar unii nu au fost convinși de eficiența vaccinului din cauza unei campanii de informare deficitare”, precizează sursa citată.

Premierul: Ne gândim la introducerea testelor cu salivă

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, MAI şi DSU analizează decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate, fiind luată în calcul inclusiv introducerea testelor pe bază de salivă, pentru elevi.

Este o întâlnire paralelă între Ministerul Educaţiei, MAI, DSU, INSP – au participat mai multe instituţii. Da, este o idee de a avea chiar peste pragul de 6 la mie – instituţiile care nu au cazuri să nu fie închise. Vom vedea care este concluzia acestei întâlniri. Vrem în continuare să menţinem prezenţa fizică în şcoli. Ne gândim la introducerea testelor cu salivă. Ministrul Educaţiei anunţa ieri că 99% dintre părinţi nu vor să testeze copiii, ceea ce este trist. Poate încercăm cu teste cu salivă, vom vedea cum putem să facem. Dar intenţia rămâne de a avea şcolile cu prezenţă fizică, în continuare. Ştim foarte bine că şcolile on-line nu au avut cele mai bune rezultate anul trecut”, a arătat Florin Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.

Întrebat dacă testarea va fi obligatorie pentru toţi elevii, premierul a replicat că nu a fost luată deocamdată o decizie. „Să vedem varianta finală. Dar vreau să introducem acest test non-invaziv din salivă ca să fie mult mai simplu pentru toată lumea”, a spus premierul.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.