Două ipoteze pentru desfășurarea cursurilor, la o rată de infectare mai mare de 6 la mie: Învățământ integral online sau sistemul hibrid

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți, că sunt analizate, atunci când incidenţa îmbolnăvirilor de COVID 19 este mai mare de 6 la mie, fie ipoteza învăţământului online, fie hibrid (vaccinaţi – prezenţa fizică, nevaccinaţi – online), dar că scenariul hibrid nu este agreat de Consiliul Naţional al Elevilor, relatează Agerpres.

Peste 6 la mie, avem două ipoteze. Una care nu diferenţiază între vaccinaţi şi nevaccinaţi – merg toţi în online. Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat această măsură – online, pentru că scenariul hibrid este unul care a generat pierderi foarte mari. Scenariul hibrid (n.r. vaccinaţi – prezenţa fizică, nevaccinaţi – online) ar face dificile recuperările din această perioadă. (…) Prin consultări cu doamna Mihăilă, reprezentanţii CNSU şi INSP vom vedea care este ipoteza pe care o s-o propunem. (…) Va trebui să vedem peste 6 la mie ce facem cu creşele şi grădiniţele”, a spus Sorin Cîmpeanu, marţi, la o videoconferinţă cu prefecţii.

Ministrul Educației a mai arătat că este agreată testarea pentru toate cazurile simptomatice, elevi sau cadre didactice.

„În cazul apariţiei unei îmbolnăviri într-o clasă, pentru că totul va fi judecat la nivel de clasă, se testează, dacă îşi dau acordul, toţi elevii din acea clasă. Dacă nu îşi dau acordul, trec automat în online, indiferent de rata de incidenţă. Dacă îşi dau acordul şi sunt toţi negativi, procesul de predare cu prezenţă fizică continuă până la apariţia unui nou caz de îmbolnăvire în aceeaşi clasă, situaţie în care toată clasa trece în online. (…) Aceasta este varianta la care lucrăm, dar ea trebuie să fie validată de cei mai îndreptăţiţi să se pronunţe – Ministerul Sănătăţii şi INSP”, a adăugat Cîmpeanu.

Ministrul Educației a mai declarat că deschiderea anului şcolar va avea loc în 13 septembrie cu prezenţa fizică pentru toţi elevii, iar părinţii îşi vor exprima sau nu acordul de vaccinare al copiilor de peste 12 ani, prin completarea unor formulare.

„Ceremonia de deschidere va avea o durată limitată de o oră şi jumătate, masca de protecţie fiind obligatorie (…) Am agreat cu titlu de certitudine că şcolile vor rămâne deschise până la incidenţa ratei de infectare de 6 la mie. Mă adresez cu precădere inspectorilor şcolari generali care sunt prezenţi în această videoconferinţă alături de prefecţii din fiecare judeţ pentru a acorda atenţie maximă respectării măsurilor de protecţie sanitară. Avem o listă cu persoanele desemnate din fiecare şcoală (…) pentru a fi facilitată legătura cu părinţii înainte de începerea anului şcolar, legătura pentru întâlniri interactive între părinţi şi reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică”, a spus Cîmpeanu.

Cîmpeanu a explicat că întâlnirile sunt menite să ofere răspunsuri părinţilor referitor la vaccinarea copiilor, astfel încât părinţii să se poată exprima „în cunoştinţă de cauză în formularele care le vor fi transmise pentru acordul de vaccinare al elevilor cu vârsta de peste 12 ani”.

Vor fi chestionaţi dacă au trecut sau nu prin boală, dacă au fost sau nu vaccinaţi, iar următoarea rubrică va fi cu da sau nu – acordul părinţilor pentru vaccinare. E un demers pe care îl facem în toate şcolile din România şi sperăm să avem un rezultat care să arate responsabilitate din partea părinţilor care doresc siguranţă în şcoli. Acest demers va fi iniţiat în prima zi de şcoală. Până atunci vom avea acţiuni de pregătire la nivelul fiecărei şcoli”, a afirmat ministrul.

Cursurile se vor desfăşura cu prezenţa fizică până la o rată de infectare de 6 la mie.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.