O elevă care își ajută colegii mai mici la Română și Matematică. Simina s-a pregătit pentru Evaluarea Națională cu olimpicii de la MateX

0
Simina are un canal de Youtube, unde postează lecții la Română și la Matematică

Simina Nicolae este unul dintre cei peste 400 de elevi de clasa a VIII-a care s-au înscris în proiectul MateX de pregătire pentru Evaluarea Națională 2021, lansat anul trecut de cei șase olimpici de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București. Simina a obținut 9,65 la Matematică și a intrat cu 9,73 la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” din București. Adolescenta spune că MateX a ajutat-o foarte mult să evolueze, olimpicii au explicat noțiunile pe înțelesul lor, lucru pe care dorește să îl facă și ea pentru colegii mai mici din clasele de gimnaziu. Are un canal de Youtube, unde postează lecții la Matematică și Română.

În luna decembrie, Catinca Alexandru, Bianca Otel, Darius Vulturu, Rareș Bălășescu, Alexandru Radu și Ștefan Dima, olimpici naționali la Matematică, lansau MateX, un proiect de pregătire gratuită pentru Evaluarea Națională 2021 la Matematică. Lecțiile s-au desfășurat online, au inclus peste 100 de ore de curs și au acoperit toată materia de clasa a VIII-a.

La finalul cursurilor, liceenii au organizat o simulare a probei de Matematică din cadrul Evaluării Naționale, iar media rezultatelor a fost 7,6, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a proiectului, scorul maxim obținut fiind 9,5.

Simina Nicolae din București (foto) s-a clasat pe poziția a doua în concursul MateX. La Evaluarea Națională, a obținut 9.65 la Matematică (deși crede că putea lua o notă mai mare, dar nu i s-a punctat un exercițiu unde a greșit un calcul), 9.70 la Română și a intrat la Vianu cu 9.73. De la ea am vrut să aflăm cât de mult a ajutat-o proiectul MateX și ce impact poate să aibă un proiect derulat de elevi pentru elevi.

”MateX m-a ajutat foarte mult să evoluez și să îmi îmbunătățesc modalitatea prin care rezolvam problemele. Faptul că ne corectau temele pe care ni le dădeau a fost un mare plus în pregătirea mea pentru Evaluarea Națională. Acest lucru m-a ajutat mult”, spune Simina.

Despre MateX a aflat de la mama sa, care a descoperit proiectul pe Facebook. S-a înscris la cursuri în luna ianuarie când s-au ivit locuri libere (până atunci a urmărit live-urile pe Facebook) și mărturisește că licenii au ajutat-o enorm în pregătirea pentru Evaluarea Națională.

”Sunt absolut geniali. Mi-a plăcut foarte mult că erau deschiși, faptul că ne explicau foarte bine. Se fereau de termenii pompoși pe care îi folosesc profesorii de la școală. Ne explicau pe limba noastră, erau practic doar cu 2 ani mai mari decât noi. Pe de altă parte, lucrau și la un nivel mai avansat. Puteam să atingem și subiectul 3 din structura de examen, pe când la școală nu prea…”, precizează Simina.

În timpul cursurilor a fost organizat și un masterclass, susținut de Elena Nicolae, profesor de matematică la ICHB, care s-a alăturat în acest fel demersului liceenilor: ”Doamna profesor ne-a predat poate cea mai dificilă lecție de geometrie din clasa a VIII-a – distanțe și măsuri de unghiuri diedre. Am făcut cu dumneaei exerciții care apăreau la subiectul 3, 6b, adică cel mai dificil punct din întregul subiect de examen.”

Lecții online pentru colegii mai mici

Am întrebat-o pe Simina dacă va urma exemplul colegilor ei de la ICHB și va ajuta vreodată elevi care susțin Evaluarea Națională. ”Parțial, pot să spun că fac lucrul acesta”, a fost răspunsul.

Simina are un canal de Youtube – Simina Nicolae – unde postează lecții pentru clasele a V-a, a VI-a și chiar a VII-a, la Română și Matematică. De trei ani face acest lucru, cu o mai mare intensitate pe perioada pandemiei, iar feedback-ul primit este unul pozitiv.

”Am primit mulțumiri pentru că mulți copii au înțeles mai bine de la mine decât de la domnii profesori de la clasă, după spusele lor. Am început să am postări ceva mai regulate în perioada pandemiei, când am văzut că școala online pune în mare dificultate mulți elevi”, explică Simina.

De la liceu, adolescenta are așteptări ”foarte mari”. ”Sper să nu fie prea mari”, adaugă râzând: ”Să avem profesori buni, care să ne explice, să înțelegem din clasă cât mai multe lucruri și să nu fie foarte drastici, dacă se poate.”

Și-ar dori ca în liceu să se pună mai mult accent pe realizarea de proiecte, pe latura practică pentru ”a ne pregăti de ceea ce urmează după liceu”.

Să trecem de partea aceasta în care stăm și scriem lecții peste lecții, pe care poate nici nu le înțelegem, cum ar fi la Fizică sau Chimie. Fizica este foarte importantă la profilul de mate-info și nu o înțelegem așa cum ar trebui pentru că ne raportează strict la niște definiții, în loc să facem practic, să vedem chiar ce înseamnă respectiva noțiune”, declară Simina Nicolae.

Citește și: Șase olimpici la matematică susțin lecții gratuite pentru Evaluarea Națională. Liceenii au lansat MateX și vor să arate că ”matematica este frumoasă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.