Ministrul Educației: Mă pronunţ cât se poate de clar în favoarea deschiderii şcolii cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii de funcţionare

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți, că este în favoarea deschiderii noului an şcolar cu prezenţă fizică pentru toţi elevii. „Neavând niciun glob de cristal şi neavând nici competenţe sanitare, pot să vă spun că şcoala va începe fizic, cu prezenţă fizică în data de 13 septembrie”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

”Am stabilit deja o întâlnire cu Consiliul Naţional al Elevilor pentru săptămâna viitoare, în ziua de marţi. (…) Mă pronunţ cât se poate de clar în favoarea deschiderii şcolii cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii de funcţionare. Am dreptul să îmi manifest acest optimism, în paralel luând în considerare orice alte variante vor rezulta din evoluţia epidemiologică”, a afirmat ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu a arătat că la reuniunea Consiliilor Rectorilor, care a avut loc la Cluj, reprezentanţii universităţilor şi-au exprimat dorinţa de deschidere a cursurilor universitare cu prezenţă fizică.

„Nu o să fiu nicidecum eu acela care va intra peste autonomia universitară. Universităţile adoptă, prin consilii de administraţie şi senate, la care participă şi studenţii, aceste decizii şi răspund pentru deciziile luate. (…) Universităţile au datoria să răspundă pentru siguranţa studenţilor şi să ia măsuri în consecinţă”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a adăugat că preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor va avea statut de invitat permanent în Comitetul Interministerial pentru Implementarea proiectului „România Educată”.

Solicitarea elevilor

Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii să comunice modalitatea în care va începe noul an şcolar până la sfârşitul lunii august, subliniind nevoia de predictibilitate privind debutul cursurilor.

„În ultimele săptămâni, autorităţile din România au adus în vedere o posibilă evoluţie a infectării cu COVID-19 în lunile care urmează, ca urmare a începutului valului IV al pandemiei, dar şi ca urmare a transmiterii comunitare a noilor tulpini de SARS-CoV-2.

Având în vedere aceste aspecte, dar şi faptul că, la acest moment, nu se prefigurează crearea unor scenarii privind modalitatea în care va debuta anul şcolar 2021-2022, Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să trateze această decizie cu celeritate şi să comunice modalitatea în care va începe şcoala până la sfârşitul lunii august, astfel încât sistemul educaţional din România să nu mai fie pus în situaţia de anul trecut, atunci când, cu doar o săptămână înainte de începerea şcolii, nimeni nu ştia forma în care se vor organiza cursurile”, a transmis CNE, printr-un comunicat de presă.

Potrivit organizaţiei, este „esenţial” ca deciziile în ceea ce priveşte debutul noului an şcolar să fie „racordate” la situaţia de la nivel local, iar stabilirea eventualelor scenarii în care elevii se vor întoarce la cursuri să fie descentralizată.

CNE a mai cerut ca unităţile de învăţământ să fie dotate cu materiale sanitare, iar infrastructura să permită respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea infectării cu COVID-19.

Noul an şcolar nu ne poate lua pe nepregătite din nou. Avem experienţa anului trecut, atunci când, cu doar câteva zile înainte de începerea cursurilor, autorităţile locale, elevii, părinţii şi profesorii au fost puşi în situaţia de a se adapta de pe o zi pe alta. Instituţiile competente au datoria de a oferi predictibilitate comunităţilor şcolare, iar modalitatea în care se va desfăşura anul şcolar viitor trebuie să fie comunicată până la finele lunii august. Altminteri, ne vom confrunta cu aceeaşi nebuloasă ca în toamna trecută”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Silviu Morcan, potrivit comunicatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.