Elevi din familii defavorizate, pregătiți gratuit de doi profesori din Iași pentru admiterea la Medicină. Teodora: ”Am luat 10 la examen. Sunt primul lor 10”

0

Soţii Mircea şi Niţa Nedea, ambii profesori de Biologie la Colegiul Naţional ”Costache Negruzzi” din Iaşi, derulează de zece ani proiectul „Studii aprofundate pentru elevii care provin din familii defavorizate” – SAPed, în care pun mult suflet şi schimbă destine, relatează Agerpres. În cadrul proiectului, elevi din ani terminali de liceu care provin din familii cu venituri mici sunt meditaţi gratuit pentru admiterea la Facultatea de Medicină.

Cei mai mulţi dintre aceşti copii vor să devină medici, însă unii dintre ei au optat şi pentru alte specializări precum Facultatea de Asistenţă Medicală Generală sau pentru Colegiul de Tehnică Dentară sau cel de Balneo-Fiziokinetoterapie. Poate dacă nu li s-ar fi oferit această şansă cei 132 de elevi incluşi în programul SAPed, de-a lungul timpului, nu şi-ar fi permis niciodată să plătească orele suplimentare de pregătire.

„Sunt zece ani în care am avut înscrişi în proiect 274 de elevi, au rămas 132. Şi 132 au intrat la facultate. Printre ei au fost şi elevi care iniţial au fost respinşi, dar parte dintre ei au intrat în anul următor sau anii următori. Noi nu am făcut nimic altceva decât să ne facem profesia. E adevărat că în fiecare sâmbătă veneam la şcoală două ore special pentru aceşti copii. (…) Am o satisfacţie mare de tot. În proiect sunt 132 care au luat admiterea. Până acum avem 65 de medici sau medici rezidenţi absolvenţi de UMF, doi dintre ei sunt asistenţi, doi sunt kinetoterapeuţi, restul sunt studenţi”, povesteşte, cu mândrie, Mircea Nedea.

În pandemie, din cauza restricţiilor impuse, cei doi profesori au fost nevoiţi să lucreze cu elevii lor online. Online au lucrat şi cu elevii din cadrul SAPed. I-au cunoscut cu puţin timp înainte de examenul de admitere la Medicină, când condiţiile s-au mai relaxat.

Simpatic a fost că m-am întâlnit cu elevii săptămâna trecută şi i-am văzut cum arată fizic. Era prima dată când îi vedeam fizic. În pandemie nu am simţit greutăţi. Cine a vrut să înveţe a învăţat”, mai spune Mircea Nedea.

Proiectul soţilor Nedea a prins contur în 1999, dar din diferite motive nu s-a concretizat până în 2011, când au primit şi sprijinul Asociaţiei ”Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Colegiului Naţional ”Costache Negruzzi” din Iaşi.

„Am încercat în 1999, dar am dat rebut. Am început în 2001, iarăşi nu s-a materializat. Abia în 2010 s-a concretizat proiectul, în vacanţa de vară. După care un an de zile a durat pregătirea proiectului. Asta înseamnă că am căutat parteneri, am cumpărat manuale. Se punea problema a 250 de manuale, pentru că patru ani s-a dat admitere la Medicină numai din Biologie. Asta însemna câte cinci manuale alternative din cele opt existente. Trebuiau cumpărate 50 de manuale pe fiecare tip, pentru că am estimat noi că mai mult de 50 de elevi se vor înscrie. S-au înscris 49 în primul an. Cu Asociaţia ‘Alexandru Ioan Cuza’ am luat 250 de manuale şi le-am distribuit în toamnă elevilor. Astfel proiectul a demarat”, îşi aminteşte dascălul.

Sursa foto: Facebook

Niciodată nu s-a pus problema banilor pe meditaţii, nici din partea soţilor Nedea, nici a colegilor care predau Fizică şi Chimie şi care li s-au alăturat pe parcurs, şi nici din partea conducerii Colegiului ”Negruzzi”, în sălile căruia se desfăşurau cursurile de pregătire până la pandemia de COVID-19.

S-a lucrat absolut gratuit şi din partea profesorilor care au predat, şcoala nu a perceput nimic pentru spaţiile folosite. (…) În primul an am avut înscrişi 49 şi în anul al zecelea de proiect am avut 12, pentru că una dintre condiţiile de înscriere la proiect este ca elevul să provină din familii foarte sărace. Noi considerăm nivelul de sărăcie între 400 şi 600 lei media pe membru de familie. Sunt copii foarte buni, dornici”, menţionează Mircea Nedea.

La rândul lor, Mircea şi Niţa Nedea provin din familii cu posibilităţi reduse, neavând, la acea vreme, resursele necesare pentru o pregătire suplimentară pentru admiterea la Medicină. Au devenit însă profesori recunoscuţi la nivel naţional, care ”creează” medici, ajutând pe alţii să-şi realizeze visul.

„Eu trebuia să fiu medic, bănuiesc. Am vrut, n-am putut pentru că necesita pregătire suplimentară. Trebuia oleacă de Fizică, ceea ce eu nu am făcut decât o oră pe săptămână la vremea respectivă. Nu am avut posibilităţi materiale, nici eu, nici soţia, aşa că am ajuns profesori. Probabil Creatorul a vrut să fim profesori şi să facem medici. Şi am făcut mulţi. Cam peste 1.600 în cei 40 de ani de predat„, ne dezvăluie Mircea Nedea.

Din toamnă, de la 1 septembrie, Mircea Nedea va fi, oficial, cum îi place să spună în şoaptă, profesor pensionar. Asta însă nu-l va împiedica să îşi ducă proiectul mai departe. În demersul său îi va sta alături, ca şi până acum, soţia sa.

Munca noastră de până acum înseamnă reuşită, bucurie, satisfacţie. Aş putea să spun multe epitete care mă fac să fiu fericită. Au învăţat de la noi să fie consecvenţi, muncitori, au învăţat că viaţa uneori îţi poate oferi piedici şi că în realitate nu există problemă fără soluţie. Nu ştiu dacă noi suntem şansa lor. Sunt mai mulţi factori care au coroborat. În primul rând darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, că au avut această comoară ascunsă. Poate dacă nu am fi fost noi să şlefuim acea suprafaţă a valorilor din ei poate nu ar fi reuşit. Nu sunt convinsă, nu pot să spun că noi suntem totul. Poate că noi suntem nişte mediatori ai lui Dumnezeu şi prin noi destinul lor s-a împlinit”, afirmă Niţa Nedea.

Teodora, eleva de 10

Destin împlinit poate spune că are şi Teodora Agavriloaie. Ea este absolventa de liceu care a obţinut nota 10 la examenul scris susţinut pentru admiterea în anul universitar 2021 – 2022 la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Gr.T.Popa” din Iaşi. Având 9,8 la Bacalaureat şi 10 la testul grilă, Teodora Agavriloaie a fost admisă la facultate cu media 9,98, cea mai mare medie din această sesiune de admitere de la UMF Iaşi. De altfel, ea a fost primul 10 al unui elev din cadrul proiectului SAPed.

Ştiam din ziua admiterii că voi lua 10, pentru că am confruntat subiectele de la examen cu baremul. Când m-a sunat doamna profesoară plângând în timp ce spunea că sunt singurul 10 şi sunt prima pe listă nu mi-a venit să cred. Mă bucur mult că am avut oportunitatea de a face parte din proiectul domnului profesor, pentru că altfel nu mi-aş fi permis meditaţii la Biologie. De acest proiect am aflat prin intermediul doamnei profesoare de Chimie, căreia îi mulţumesc din tot sufletul meu pentru tot ajutorul.

Am intrat neîncrezătoare în forţele proprii în acest proiect, dar după prima oră de pregătire am prins curaj şi m-am bucurat enorm pentru că domnul profesor Nedea este un om deosebit, foarte talentat, devotat şi pasionat. Tot respectul şi aprecierea mea pentru meditatorii noştri. Mă bucur că am făcut parte din această reuşită. Am luat 10 la examenul de admitere. Şi mă bucur că acest lucru s-a întâmplat la 10 ani de la înfiinţarea proiectului profesorilor Nedea şi că sunt primul lor 10 de la Medicină”, declară Teodora.

Visul ei, încă din şcoala generală, era să devină medic, pentru că vrea să ajute oamenii.

Îmi doresc să fiu medic de când eram în clasa a VII-a, pentru că vreau să ajut oamenii, pentru că vreau să ofer la rândul meu o mică parte din ceea ce am primit. Nu cred că există meserie mai frumoasă decât aceasta: să fii în slujba oamenilor, să salvezi vieţi, să ai pacienţi care se pot baza pe tine. Cursurile de pregătire au însemnat enorm şi m-au ajutat să îmi împlinesc visul pe care îl am de atâta timp. Pregătirea pe care am făcut-o cu domnul profesor Nedea m-a ajutat destul de mult pe parcursul meu pentru reuşita examenului la Medicină”, mai spune Teodora Agavriloaie.

Sursa articol: Agerpres

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.