Evaluarea Națională 2021. Ministerul Educației a sesizat organele de cercetare penală în cazul a trei școli pentru ”divulgarea” subiectelor la Română

0

Ministerul Educaţiei a sesizat organele de cercetare penală în cazul a trei şcoli unde subiectele de la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2021 „au fost făcute publice înainte de termenul precizat în reglementări”, a anunțat, marţi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. ”Cu siguranță vor exista sancțiuni. Iar pentru modul în care au fost făcute publice subiectele din cele trei școli, în afară de sancțiunile pe linia Ministerului Educației, este vorba de cercetare penală”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

”La nivel național, cu unele excepții, nu au fost incidente majore. Am înregistrat incidente la nivelul a trei școli, din care subiectele au fost făcute publice, în pofida reglementărilor. În acest sens, Ministerul Educației a sesizat deja organele de cercetare penală cu privire la nerespectarea regulilor în această situație, în toate cele trei situații. Este vorba de subiecte care au fost făcute publice înainte de termenul precizat în reglementări”, a precizat Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

Un alt incident prezentat de ministru a fost cel de la o școală din Satu Mare unde au fost distribuite, într-o clasă, subiectele de la Simularea Națională.

”Un alt incident: astăzi, au fost distribuite pentru un număr de 10 elevi, în Satu Mare, alte subiecte decât cele care ar fi trebuit să fie distribuite. Faptul că din trei școli au ajuns publice subiectele – verificăm, și organele de cercetare penală verifică de asemenea, este posibil să fi ajuns chiar cu câteva minute înainte de începerea examenului – denotă o slabă pregătire a directorilor de școli”, a precizat ministrul.

”Vorbim despre un județ în care pentru elevii dintr-o clasă, acolo unde erau repartizați în ordine alfabetică, subiectele care au fost tipărite erau subiectele de la Simulare și nu subiectele extrase în această dimineață”, a completat Maria Manea, secretar de stat.

Potrivit ministrului, cei 10 elevi vor susține mâine din nou examenul, ”pe subiectele de rezervă care au fost extrase în această dimineață și care sunt secrete până mâine dimineață.”

”Da, cu siguranță vor exista sancțiuni. Iar pentru modul în care au fost făcute publice subiectele din cele trei școli care au date de identificare, în afară de sancțiunile pe linia Ministerului Educației, este vorba de cercetare penală. Repet, Ministerul Educației a sesizat organele de cerectare penală, tocmai pentru a învăța să respectăm regulile (…) În cazul subiectelor de la Simulare, acolo va fi cercetare disciplinară. Este o eroare umană. Vom vedea care este sancțiunea corespondentă. Pentru divulgarea subiectelor, sancțiunea este cu siguranță cea mai gravă”, a mai spus ministrul Educației.

Prezenţa la prima probă a Evaluării Naţionale

În aceeași conferință, Sorin Cîmpeanu a anunțat că prezenţa la proba de Limba şi literatura română a fost de 94,2%.

Până la această oră, la examenul de Evaluare Naţională, proba de Limba şi literatura română, am înregistrat prezenţa a 123.563 de elevi din totalul celor 131.177 înscrişi. Este vorba despre un procent de 94,2%, un procent mai mare decât cel al elevilor prezenţi anul trecut, 93,1%. Practic, 7.616 elevi înscrişi la examenul de Evaluare Naţională nu s-au prezentat. În Bucureşti, din 12.006 elevi, numărul absenţilor a fost de 190, având din păcate şi un eliminat din examen. Singurul caz de eliminare din examen a fost acela al elevului din Bucureşti”, a declarat ministrul.

În ceea ce privește subiectele, Sorin Cîmpeanu a arătat că acestea au fost ”de dificultate medie”, dar au fost și subiecte de „departajare pentru note mari”.

Aprecierea mea este că subiectele sunt de dificultate medie. Subiectele sunt de acelaşi grad de dificultate cu modelul care a fost făcut cunoscut prima oară în luna noiembrie 2020. De asemenea, nivelul de dificultate este egal cu cel folosit în testele de antrenament. Nivelul de dificultate este la fel cu cel al subiectelor de la simulare. Structura şi construcţia itemilor au fost asemănătoare cu ceea ce elevii cunoşteau de la model, de la testele de antrenament, de la simulare. Grad de dificultate mediu. Au fost şi subiecte pentru departajare pentru note mari. Este adevărat”, a precizat ministrul Educației.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.