Simona Baciu, fondator Transylvania College: „Profesorii sunt dispuși la schimbare. Sfatul meu este ca, atunci când planifică ora, să planifice și starea de bine”

Simona Baciu venea acum două săptămâni cu o provocare pentru profesorii din județul Sibiu, să organizeze o săptămână altfel, o săptămână a emoțiilor, în care copiii să se bucure, să se simtă bine, să le placă la școală. Visul de a-i vedea pe copii zâmbind în sala de clasă a pornit în urmă cu 28 de ani, când a demarat la Cluj un proiect ce s-a dovedit unul de succes. Pentru a avea însă elevi fericiți, profesorii trebuie să fie ei fericiți, iar acest lucru îl ”predă” Simona Baciu oamenilor de la catedră. Îi învață cum să ajungă la starea de bine și sfatul pentru ei este ca ”atunci când planifică ora, să planifice și starea de bine”. Acest lucru s-a întâmplat în ”Săptămâna Sănătății Emoționale”, când mesajele profesorilor au fost ”copiii mai vor, copiii vor să se întâmple școala altfel”. ”Se poate! Copiii noștri se nasc fericiți, ei se nasc bucuroși. Școala trebuie să aducă bucurie. Sper că starea de bine va molipsi profesorii din România și elevii vor veni la școală, așa cum a zis un copil: cu drag de școală”, spune Simona Baciu.

Simona Baciu (foto) este fondator Transylvania College, fondator al Programului ”Profesori Fericiți pentru România” și autor al cărții ”Profesorul din Tine”. I-am solicitat un interviu văzând efervescența din Săptămâna Sănătății Emoționale, dar și curioși să aflăm dacă profesorii din România pot fi fericiți. Am descoperit un om cald, pozitiv, tot timpul cu zâmbetul pe buze, într-o discuție în care ne povestește despre ecourile săptămânii altfel, despre sănătatea emoțională, despre starea de bine în școală, despre schimbare și despre ”profesori fericiți”.

SparkNews.ro: O idee lansată într-o întâlnire cu profesorii din județul Sibiu a făcut ca școala să fie altfel timp de o săptămână pentru mii de elevi din țară. Vă așteptați la așa un impact al Săptămânii Sănătății Emoționale?

Simona Baciu: Nu mă așteptam. Știam că este o nevoie. Știam că profesorii undeva, în adâncul sufletului lor, sunt pregătiți pentru o schimbare, dar nu m-am așteptat la așa un val mare, la așa o reacție. Cred că din ceea ce s-a întâmplat, dacă analizăm din punct de vedere sociologic, putem învăța foarte multe. Practic, noi am făcut o mișcare. Am atins absolut toți termenii care definesc o mișcare și anume: am identificat o nevoie, o nevoie de schimbare și am ajuns într-un moment în care oamenii erau pregătiți. Nu au fost deloc forțați, s-au angajat în această mișcare pentru că și-au îndeplinit o nevoie personală. Mișcările sunt cele care au un impact major asupra comunităților atunci când rezolvă o nevoie, iar în acest caz a fost nevoia de a fi împreună, de a fi bine.

Mi se pare un lucru fantastic, în special pentru că a avut ecou în locuri în care mai puțin te aștepți să aibă ecou. În general, noi suntem pregătiți mental că lucrurile mari se întâmplă în orașele mari și că oamenii sunt mult mai deschiși și mult mai pregătiți pentru schimbare în mediul urban mare. Surpriza noastră a fost extraordinară și bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am văzut că ”Săptămâna Sănătății Emoționale” a avut un răsunet în comune, în sate, în orașe mici unde lucrurile se întâmplă un pic mai greu sau cel puțin așa credem noi. De aceea, cred că bucuria este cu atât mai mare, pentru că lucrurile s-au întâmplat și s-au întâmplat de la sine.

Ar fi poate interesant să vorbim cu sociologi să vedem ce s-a întâmplat de fapt, pentru că de la o întâlnire cu un număr mare de dascăli – au participat peste 800 de dascăli din județul Sibiu – să pornească așa o idee care să pună o față umană pe educație… Mesajele care au venit de la profesori, de la învățători, de la educatori au fost aceleași: copiii mai vor, copiii vor să se întâmple școala altfel.

Vor continua profesorii această săptămână? Acesta este feedbackul primit?

Este ceea ce cer elevii, copiii. Mi-a plăcut atât de mult un mesaj pe care l-a scris o învățătoare pe peretele nostru: <Copiii au căpătat drag de școală.> Nu ne putem dori nimic mai mult ca dascăli și ca părinți decât să spui: copiii au căpătat drag de școală. Alți copii spuneau: <Nu mai vrem să se termine această săptămână!> Alții spuneau: <Cum continuăm săptămâna viitoare?> Mi se pare ceva fantastic să vezi de fapt forța dascălului și energia creatoare care zace în noi, pentru că ceea ce noi le-am dat ca idee a fost o schemă foarte generoasă, generală, în care fiecare putea să devină creativ, să inventeze, să aibă autonomia de a face ce simte la clasă. Cred că acesta este un cuvânt despre care ar trebui să discutăm mai mult în educație: autonomia.

Este așadar profesorul din România dispus la schimbare?

Da, este dispus la schimbare, este dispus să aibă libertatea să creeze, să aleagă. Asta ne-au demonstrat. Nu au fost două zile la fel în două școli din România. Fiecare a avut amprenta dascălului și amprenta școlii în care el lucrează. Dacă ne uităm la fotografii, vedem copii fericiți, din diferite medii. Cred că acest lucru este fantastic, noi asta ne dorim, indiferent că vin de la țară, de la o școală mică, de la clase simultane, de la un liceu industrial, un liceu teoretic, un liceu de artă. M-a uimit și m-a impresionat, atât pe mine cât și pe colegii mei, diversitatea mare de unde au provenit ideile și unde s-a implementat programul.

Dar ce înseamnă sănătate emoțională?

Dacă ne uităm la termenul științific, la neuro-știință, înseamnă că suntem într-un echilibru, putem să ne gestionăm emoțiile în situațiile dificile, avem ceea ce se numește reziliență pe care o putem folosi în momentele de adversitate și putem să învățăm din lecțiile care vin înspre noi, pentru a putea să creăm posibilități de mai bine în fiecare lucru pe care îl întâmpinăm.

Starea de sănătate are patru aspecte, iar sănătatea emoțională este una dintre ele. Atunci când vorbim de starea de bine, ne referim la un echilibru între toate acestea. Scopul nostru în această ”Săptămână a Sănătății Emoționale” a fost, de fapt, de a aduce starea de bine în fiecare clasă.

Atunci când vorbim de starea de bine, vorbim în primul rând de starea de bine fizică, care înseamnă corpul nostru: modul cum ne simțim, cum avem grijă de corpul nostru, cum îl îngrijim în fiecare zi. Este vorba de modul în care ne hrănim, de modul în care îl expunem la diferite substanțe nocive, despre somn, despre modul în care îl hidratăm, este vorba despre faptul că avem timp pentru noi să facem un pic de mișcare, de aceea în ”Săptămâna de Sănătate Emoțională”, am inclus o Zi a sănătății fizice.

Urmează sănătatea emoțională, despre care vorbim foarte puțin. Cea fizică este poate mai aproape de noi pentru că ne vedem cum arătăm, ne vedem cum ne hrănim, cât timp dormim. Sănătatea emoțională este cea pe care nu o vedem. Este practic modul în care mintea noastră funcționează, este neuroștiința din spatele creierului nostru, în care noi gândim gânduri și avem emoții și acționăm în consecință, bazat pe gândurile pe care le avem, dar uneori, din păcate, pe emoțiile puternice pe care le avem. De aceea, atunci când învățăm să ne gestionăm emoțiile, practic ne gestionăm starea de bine, ne gestionăm relațiile. Emoțiile noastre acționează în moduri diverse, iar atunci când ele reacționează și devin agresive, ne distrug echilibrul și relațiile pe care le avem atât cu noi, cât și cu ceilalți.

”Nu contează de unde vii, ci contează cine ești”

Un alt aspect al stării de bine este starea de bine socială. Este vorba de relațiile pe care le avem noi, de modul în care comunicăm și cooperăm cu ceilalți. Este un alt aspect pe care noi l-am atins în această ”Săptămână a Sănătății Emoționale”. Copiii au interacționat între ei, s-a produs o emulație de bucurie. Practic, starea de bine socială este cea pe care o ducem în fiecare zi în relațiile dintre noi. Apoi este starea de bine spirituală, pe care noi, în mod normal, o corelăm cu religia, dar este mult mai mult decât religia. Acolo sunt valorile, sunt credințele noastre, autonomia noastră de a fi.

Când cele patru stări de bine sunt în echilibru, atunci manifestăm o stare de bine, adică putem avea relații sănătoase cu noi și cu cei din jurul nostru. Până la urmă, asta este totul: să putem să fim împreună. Mai sunt două aspecte ale stării de bine despre care vorbim mai puțin: starea de bine financiară și cea economică. În ”Săptămâna Sănătății Emoționale”, noi am văzut cum aspectele stării de bine au fost atinse. Este miraculos să vezi: nu contează de unde vii, ci contează cine ești.

”Atunci când copilul se simte bine, învață mult mai bine și mai ușor”

Despre toate aceste lucruri, despre cum poate fi atinsă starea de bine la clasă, învață profesorii în programul ”Profesori fericiți pentru România”?

Programul ”Profesori fericiți pentru România” a venit ca o nevoie identificată în lume în a ne adresa în sala de clasă nu doar academic și pentru formarea unor deprinderi în secolul XXI, dar și pentru dezvoltarea socio-emoțională. Programele care există în lume, cel puțin până la pandemie, erau toate dedicate elevului: educație socio-emoțională pentru copii. Perfect normal, pentru că noi mergem la școală pentru copii, părinții își trimit copiii la școală.

Dar pentru foarte multă vreme, noi am uitat că atunci când faci încă o materie, trebuie să fii specialist tu înainte în materia respectivă. În lume s-a întâmplat un lucru foarte interesant: profesorii au devenit specialiști în social-emotional learning, dar nu o predau poate cu foarte multă integritate și autenticitate pentru că ei nu erau primii vizați. Ne-am uitat în lumea largă să vedem ce se întâmplă, care sunt programele care susțin starea emoțională a elevului, dar și a profesorului. Erau foarte puține. Ne-am uitat și la noi și, cel puțin până am pornit noi proiectul, nu știam niciunul. Atunci am început să vorbim, pentru că primul pas în schimbare este conștientizarea. Am început să vorbim cât de important este să fim într-un echilibru cu noi și să încercăm să ne uităm la lecțiile care vin înspre noi ca oportunități de învățare. Practic de aici am pornit.

Atunci când copilul se simte bine, învață mult mai bine și mai ușor. Studiile PISA au demonstrat că acei copii care au avut succes academic sunt copiii care au avut dascăli care i-au înțeles, care i-au ghidat, care le-au fost alături. Așa că acest program, ”Profesori fericiți pentru România”, care are poate un nume controversat (râde) – De ce trebuie să fii fericit ca să fii profesor? Întrebarea este de ce să fii nefericit ca să fii profesor… Ne-am gândit că noi, dascălii, suntem o oglindă în permanență a elevilor noștri. Dacă oglinda în care ne uităm este una care ne place și ne face să ne simțim bine, noi așa vom fi. Poate că am exagerat un pic spunând ”Profesori fericiți pentru România”, dar am exagerat în mod pozitiv pentru a aduce starea de bine în fiecare clasă și pentru a avea fiecare elev acea sclipire în ochi pe care o poate lua cu drag din ochii dascălului său.

”Cum să predai cu fericire”

În toată experiența cu școlile de la noi, ați văzut copii zâmbind, dorindu-și să vină a doua zi la școală? Știu că este una dintre dorințele dvs. pentru școala românească.

Este visul meu. Așa am început de fapt acum 28 ani. Eu eram profesoară la liceu și am început cu o grădiniță despre care toată lumea spunea că nu va funcționa, de ce oare fac acest lucru și, în încăpățânarea mea, ideea a fost de a avea copii fericiți. Ani de zile, m-am luptat pentru acest lucru în școala noastră, la Transylvania College, dar și în lumea largă.

Îmi aduc aminte că, în anul 2003, am venit din Statele Unite și am început un curs pentru profesorii din mediul rural din județul Arad, cum să predai cu fericire. Feedbackul a fost, într-adevăr, acela că elevii, după ce profesorii au mers înapoi la școlile lor și au făcut mici transformări, veneau cu bucurie la școală. Deci se poate! Uitați-vă ce s-a întâmplat în această săptămână. Se poate! Copiii noștri se nasc fericiți, ei se nasc bucuroși. Școala trebuie să aducă bucurie. Dacă noi ne gândim că școala este primul lor loc de muncă, atunci cum vor merge mai târziu la muncă? Este o datorie umană să păstrăm fericirea copiilor și bucuria lor, să îi învățăm că vor fi și zile grele, că vor simți diferit, că vor avea și greutăți, dar asta nu îi va împiedica să vină la școală cu bucurie, pentru că acolo vor găsi întotdeauna un dascăl care are timp pentru ei, care este prezent pentru ei.

Noi am fost pregătiți pentru o lume care nu mai există. Noi am fost pregătiți ani de zile – și nu este greșeala niciunui dascăl aici – să fim prezenți în sala de clasă și să dăruim din noi cât mai multe cunoștințe. Practic, cred că am pus un egal între cunoștințe și a fi foarte serioși, foarte gravi în ceea ce facem. Am uitat că noi predăm copiilor, că și noi suntem ființe umane. Și a venit o pandemie ca să ne învețe să redevenim noi, să ne regăsim, să trecem prin niște schimbări dramatice. Când vorbeam de schimbarea de paradigmă, nu m-am gândit niciodată că va trebui să vină o pandemie ca să schimbăm întregul mod în care gândim. Mulți dintre noi au avut succes, foarte mulți au avut eșec, multora le-a fost foarte greu. Absolut toate acestea sunt legate de emoții, de trăirile noastre.

Studiile arate că educația are trei dintre cele mai importante aspecte legate de emoție, nu de cogniție. Copiii sunt atenți, se concentrează și își dezvoltă memoria atunci când sunt într-un mod emoțional sănătos. Este momentul să vorbim despre emoție în școala românească, este momentul poate uneori să nu ne fie frică să fim vulnerabili, pentru că elementul de apărare, acea armură, apare prima când vorbim despre emoții. S-a deschis o cutie a binelui. De noi depinde cum o menținem.

Am observat schimbarea aceasta a profesorului la ciclul primar. La nivel de gimnaziu, de liceu, profesorii își doresc să dezvolte latura aceasta emoțională pe care să o ducă la clasă?

Cred că diferența este vizibilă la învățământul primar și preșcolar pentru că învățătorii și educatorii sunt responsabili de copii pentru o perioadă foarte lungă și au puterea de a fi mai vizibili. Poate acest lucru ne spune ceva, de nevoia unui dascăl de acest tip, la o vârstă mai mică, când noi de fapt îi creștem pe copii emoțional și îi creștem în relațiile lor. Învățătorul și educatorul dau o constanță acestui lucru. Când copiii intră în preadolescență, deja ei sunt pregătiți să-și întindă un picuț aripile. Atunci diversitatea care vine spre ei, a profesorilor, a dirigintelui, îi ajută să crească. Nu vom crește stând acasă cu mama și cu tata tot timpul, noi creștem din lecțiile și din experiențele pe care le învățăm. De aceea poate vi se pare că masa mai mare este a dascălilor din învățământul primar și preșcolar, pentru că ei, într-adevăr, petrec cele patru ore pe zi cu copiii.

Surpriza noastră extraordinar de plăcută este că, la cursurile noastre – și am avut sute de profesori, la webinarii și seminarii am avut zeci de mii de profesori – ponderea este de 40% învățământ primar și grădiniță, iar 60% sunt profesori din ciclul gimnazial și liceal. Există un echilibru așadar.

Noi avem chestionare și analizăm modul în care profesorii se simt la cursul nostru, impactul pe care cursul îl are asupra lor și, în permanență, ne adaptăm nevoilor profesorilor, pentru că noi suntem aici pentru ei. Multe dintre exercițiile pe care le facem par exerciții de copii, dar noi suntem copii toată viața. Când vorbim despre a respira, despre a face mișcări… e vorba de noi. De 1 Iunie, am avut un curs și le-am urat profesorilor să aibă grijă de copilul din ei. Se spune că este foarte bine să te uiți la poza ta de când aveai 5 ani, pentru că foarte multe dintre lucrurile pe care le făceai și le doreai atunci sunt cele pe care le faci și le dorești acum, sub o altă formă. O conversație cu copilul de 5 ani care ai fost te va ajuta întotdeauna.

Mai predați elevilor?

Din păcate, atunci când intri în partea de administrație și trebuie să dezvolți un campus, să construiești un campus de la zero – Transylvania College este primul campus românesc, construit în 1998, nu mai ai timp… Ore, materii nu mai predau, dar sunt în contact permanent cu elevii. Unul dintre momentele mele preferate, înainte de pandemie, era atunci când mergeam în clasele de grădiniță și de primar și le citeam. Îmi voi relua acest obicei din toamnă și îmi voi petrece orele mele de predare altfel.

Predau în schimb dascălilor din România și din lumea largă, sunt în contact cu oamenii. Partea administrativă a școlii a preluat-o fiica mea, Ruxandra, ea coordonează programul de educație al școlii, Transylvania College, iar eu am dezvoltat acest program național și internațional de susținere socio-emoțională a profesorilor. Avem multe alte proiecte în care suntem implicați și sperăm să aducem starea de bine și într-o formă foarte modernă pentru elevi. Lucrăm la un App și la un website pentru starea de bine emoțională a elevilor. Sperăm să le lansăm în toamnă, vor fi în limba engleză și lucrăm cu un grup de experți din Statele Unite și din Anglia. Este un program pornit de la noi, din România, iar echipa care face web-ul este o companie din Cluj.

”Când planificăm ora, să planificăm și starea de bine”

Cum ar trebui un profesor să-și organizeze lecțiile astfel încât copiii să și învețe, să le și placă?

Vă dau un exemplu, cum am învățat eu. În anii 1999-2000, am plecat în Statele Unite de mai multe ori și primul lucru pe care l-am văzut acolo și de care m-am îndrăgostit instantaneu a fost educația caracterului, care este, de fapt, un fel de mamă a stării de bine de astăzi. Am fost atât de fascinată de ce se întâmplă în Statele Unite, cum au o materie, cum predau acest lucru, încât am cumpărat curriculumul, am primit materiale, am adus postere și am venit acasă, în România și le-am împărtășit colegelor mele: Wow, am găsit cheia succesului pentru a avea elevii fericiți! Am creat o nouă materie care se numea ”Educația caracterului”. Aveam o colegă care preda această materie, copiii îi spuneau Doamna de Caracter… Și astăzi este colega noastră, Mihaela.

Totul a funcționat timp de cinci ani. Aveam teme lunare legate de educația caracterului, copiii vorbeau despre educația caracterului la fiecare oră, dar era și o materie. La un moment dat, am fost la o conferință. Am stat lângă un domn, i-am spus ce fac eu în România mică și mi-a zis că… el este fondatorul Character Education în Canada. L-am invitat pe Steven în România, împreună cu colega lui, și primul lucru pe care l-a spus: Este foarte bine ce faceți voi, dar când ieșiți de la oră, ce se întâmplă?

Rezistența noastră, ca dascăli, este destul de mare, pentru că noi știm să facem ce am fost învățați să facem, adică încă o materie. Atunci el a adus o mică baghetă magică și a spus: Trebuie să scoateți planificările și colegii au scos planificările. Și a mai spus: Unde este obiectivul vostru de educație a caracterului? Ce s-a întâmplat a fost că am integrat la fiecare oră educația caracterului.

Practic, schimbarea pe care noi trebuie să o producem este că noi decidem cum intrăm în sala de clasă: eu decid să intru binedispus, pregătit să fiu acolo pentru elevii mei sau intru cu toate supărările mele și cu toți nervii mei. Este o decizie. Această decizie trebuie să ne-o asumăm și, la fiecare oră, noi trebuie să fim cine suntem noi, adică ce am decis. Aici este schimbarea, nu este mai mult de lucru, este doar să ne dăm voie să fim autentici în sala de clasă, să venim cu integritate și să fim modelele pe care noi le-am vrea pentru noi înșine. Sfatul meu pentru colegi este că, atunci când planificăm ora, să planificăm și starea de bine.

În Anglia, din câte știu, există ore de fericire. Ar trebui să existe și la noi ore de fericire, de mindfulness?

Sunt foarte multe țări care au integrat aceste ore în curriculumul lor, dar nu este practic o oră în care astăzi, de la 9 la 10, sunt fericit. Ei învață anumite tehnici pe care le pot folosi la fiecare oră. Ca să poți să devii fericit, trebuie să înveți într-un fel sau altul.

Există mai multe metode. Poți să ai un club în care înveți anumite tehnici și practici și mie mi se pare un lucru foarte frumos. În mod normal, în club oamenii aleg să meargă. Este cam complicat să spui este obligatoriu să faceți asta… Ceea ce cred că este magia din spatele acestei ore de fericire este modul în care dascălul prezintă și integrează aceste metode în oră, metode care au la baza lor neuro-științele.

Absolut toate au modul în care creierul nostru funcționează și trebuie să ne gândim că știința creierului este prea puțin vorbită și exploatată în România. În străinătate, am fost chiar cu Ruxandra la o școală și primul lucru pe care l-am făcut a fost să participăm la ora de brainology, ora de științe a creierului. Este mirific să înveți despre corpul tău. De fapt, orele de fericire sunt orele în care copiii învață tehnici, învață știința din spatele fericirii și pot să facă alegeri în viața lor personală atunci când întâmpină dificultăți.

”Starea de bine este atunci când tu înțelegi de ce înveți…”

Ceea ce facem noi la cursuri este să îi învățăm pe profesori tehnici pe care le pot folosi cu elevii la clasă. Feedbackul este extraordinar. Profesorii ne spun: N-am crezut că o să funcționeze, am crezut că elevii vor fi reticenți. În momentul în care ei i-au învățat pe elevi tehnici simple de respirație, de exemplu, copiii au început să se bucure de ore altfel. Se liniștesc, se pot concentra.

Avem un exercițiu foarte drăguț. Un borcan plin de sclipici, pe care îl scuturăm: Vedeți, așa arată mintea voastră. Este plină de gânduri, plină de emoții, gândiți-vă că le duceți în fiecare minut, în fiecare oră cu voi în zona de clasă. Ce putem face? Să lăsăm gândurile să se așeze, să se limpezească, să vedem clar, să luăm decizii clare. Sunt multe tehnici care sunt folosite la ora actuală de către profesori, care îi ajută pe elevi să se concentreze mai bine, să înțeleagă mai bine, dar ce cred că este cel mai important: starea de bine este atunci când tu înțelegi de ce înveți, pentru ce înveți și îți face bine ceea ce înveți.

M-am bucurat tare mult să văd că în evaluarea de feedback pe care Ministerul Educației o propune apare cuvântul ”stare de bine”. Deci, conștientizăm, este foarte important. Un elev nu își va aduce aminte materia pe care ai predat-o, dar va ține minte cu siguranță dacă i-ai pus mâna pe umăr, dacă i-ai spus ”tu poți”…

”Noi, dascălii, suntem datori să fim ghizii copiilor noștri”

Unii profesori s-au întrebat cum se ajunge la starea de bine…

Faptul că au observat cuvântul și discută despre el este un pas uriaș înainte, pentru că până acum nu exista. Eram într-o stare ”suntem cum suntem” și cred că aceasta este schimbarea. Momentul în care apar în viața noastră cuvinte, provocări, începem să ne punem întrebări, vor fi păreri pro și contra și vor începe să caute soluții. Eu zic că lucrurile vor merge, trebuie să meargă spre bine, pentru că noi, dascălii, suntem datori să fim ghizii copiilor noștri.

În cursurile nostre și în conferințe vorbesc foarte mult despre faptul că dascălii noștri minunați și-au ales de bunăvoie și nesiliți de nimeni una dintre meseriile cu cel mai ridicat stres din lume. Trebuie să faci bine ca să îți fie bine, știind că nu ai ales o pantă ușoară. Ai ales o pantă în care te consumi, o pantă în care… noi suntem în servicii. Chiar dacă ne este greu să admitem acest lucru, meseria de profesor este în serviciu. Noi suntem în serviciul elevilor, în serviciul părinților, în serviciul altora. Poate că ne este greu să acceptăm, dar este cel mai frumos lucru pe care îl putem facem, să servești pe alții.

Recent a fost lansat un alt proiect: ”Școala încrederii”. Acesta ce urmărește?

”Școala încrederii” este proiectul pe care l-a inițiat fiica mea, Ruxandra, și sunt foarte mândră de el. Este un proiect născut dintr-o dorință mai veche, de a ajunge în fiecare școală din România pentru a ajuta la un proces de transformare organizațională. Este un proces pe termen lung, pentru că nu se poate de azi pe mâine. Mă bucur foarte tare că proiectul s-a dezvoltat cu așa mare avânt. Sunt un susținător înflăcărat al acestei transformări. Credem că școala românească și elevii din România au dreptul la aceeași educație ca oriunde în lume. Așa am pornit și în educația din 1993, când am făcut școala și nu știam încotro se vor rostogoli mingile noastre. Astăzi, alegerile pe care eu și Ruxandra le facem este să ajutăm cât mai mult învățământul românesc.

”Schimbarea în educație începe cu noi, dascălii, dar se face în școală”

Ce presupune transformarea organizațională a unei școli?

Proiectul are la bază un program pe care noi îl facem în școala noastră de mai mulți ani, un program foarte bine gândit și care vizează întreaga comunitate școlară, vizează atât elevii, părinții, cât și profesorii, personalul dintr-o școală. Aduce aspecte noi, aspectul de stare de bine, de leadership, aduce ideea de globalizare pentru că, vrând-nevrând, noi vom crește copiii care pleacă, lucrează în străinătate… Eu cred că este foarte important acest aspect al viitorului, cum vor trăi într-o lume globală. Eu sunt mândră că deja a fost adoptat de mai multe școli de stat și private, pentru că noi credem că schimbarea în educație începe cu noi, dascălii, dar se face în școală. Oricât ne dorim noi să facem școală, școala fără familie nu există.

Le spuneam părinților, îmi aduc aminte, la întâlnirile pe care le aveam, că poate nu întâmplător a fost inventat triunghiul echilateral. Se numește și triunghiul de aur, pentru că oricum se răstoarnă, el este în echilibru, iar cele trei puncte ale triunghiului de aur sunt școala, familia și copilul. Așa că oricum îl învârtim, el trebuie să cadă în picioare, pentru că noi suntem aici ca profesori, ca părinți pentru copiii noștri. Ei sunt generația următoare și ne pasă, ne pasă cine va avea grijă de noi, pentru că ei vor fi doctorii, ei vor fi avocații, ei vor fi piloții, tehnicienii, electricienii și toate meseriile care vor fi inventate.

Pe lângă crearea acestei stări de bine în fiecare școală, ar mai fi lucruri ce ar trebui schimbate în sistemul de educație românesc?

Nu știu dacă aș putea să spun lucruri care ar trebui schimbate în sistemul de educație românesc. Eu cred că sistemul de educație românesc trebuie să se adapteze secolului XXI. Sunt atâtea lucruri care se întâmplă, sunt atâtea mișcări, sunt atâtea organizații care vin împreună să găsească soluții. Eu cred că soluțiile sunt aici. Ceea ce trebuie să admitem este că marea majoritate a noastră am fost crescuți în paradigma secolului XX și atunci aici este alinierea. Să ne uităm care sunt nevoile în viitor, cum arată învățământul, cum arată copiii, să ne întoarcem înapoi în prezent, dar din viitor și nu din trecut. Cred că modul în care ne uităm la momentul prezent este foarte important.

”Atunci când elevul este pregătit, profesorul apare”

Planuri? Pregătiți alte proiecte?

În acest moment, lucrăm la încă o carte, scrisă de elevi din Statele Unite, în care au abordat emoțiile în perioada pandemiei și vrem să creăm un program și în România, național, în care să încurajăm elevii să formeze grupuri de 6-8 elevi și să înceapă să scrie, să povestească, să deseneze, să cânte, să se întoarcă la ei și la emoțiile lor. Este un proiect care mie îmi este foarte drag… Starea de bine nu este ceva din afară, este din interior. Nu este ceva forțat, este ceva care vine natural. Există o vorbă care mie mi-a plăcut foarte mult: Atunci când elevul este pregătit, profesorul apare.

Este exact ce s-a întâmplat în Săptămâna Sănătății Emoționale. Elevii, profesorii noștri au fost pregătiți. Noi nu am făcut nimic altceva, decât am fost acolo cu un model pentru o săptămână care putea să fie oricum, oriunde, oricând. Și ea a ales să fie aici, în România, în satele românești, în școli mici și mari, în mediul rural și continuă și astăzi.

Dacă citiți unele dintre lucrurile pe care le-au scris profesorii din suflet pe paginile lor, mi se pare ceva fantastic. Au ales să continue. Avem o învățătoare care a spus că pentru ea fiecare zi de luni va fi Ziua Verde. Cum poate fi ceva mai frumos decât să ai bucuria începutului și să setezi cum va fi săptămâna ta!

Dacă cineva mă întreabă ce simt acum, simt că misiunea mea a fost îndeplinită. Misiunea ”Profesori Fericiți pentru România” a ajuns în fiecare sală de clasă și sper și îmi doresc să rămână acolo. Acolo e locul ei. Este foarte important să știm că școala este și glumă, este și mișcare, este și supărare, este și furie și noi le spunem copiilor și profesorilor că sentimentele noastre sunt molipsitoare și depinde de noi ce alegem să facem astăzi.

Sper că starea de bine va molipsi profesorii din România și elevii vor veni la școală, așa cum a zis un copil: cu drag de școală. Este un moment foarte bun de conștientizare. De fapt, ce ne-am propus noi este să conștientizăm nevoia de a preda din noi. În cartea pe care am scris-o, ”Profesorul din Tine” (”The Teacher Within”), am avut așa un aha la final… Noi avem un creion cu care se plantează semințele. Ideea este că atunci când plantezi ceva vezi transformarea și creșterea și noi plantăm semințele cunoașterii. După ce am încheiat cartea, la un moment dat, m-am uitat pe internet și mi-am dat seama că adâncimea la care arăm și plantăm este egală cu distanța dintre minte și inimă. Am avut așa un moment: Doamne Dumnezeule, am scris o carte pentru cea mai scurtă distanță din lume!

Dacă reușim să păstrăm ușa deschisă, să predăm din inimă… De fapt, acest lucru este important: să predăm din inimă! Noi suntem foarte mult în mintea noastră, prea mult, dar atunci când predăm din inimă, din suflet, lucrurile se aliniază.

Citește și:

• Cum sărbătoresc copiii Săptămâna Sănătății Emoționale într-o școală din Sibiu. Învățătoare: ”Două boxe, 8 minute de muzică, 100% stare de bine!”
• Carmen Ion, inițiatoarea proiectului Boovie: Rolul școlii nu este să facă oameni îndopați cu tot felul de cunoștințe, ci oameni care să aibă un echilibru cultural, moral și estetic
• Cătălin Ciupală, profesor de matematică: „Eu nu mă duc la școală să predau, eu mă duc la școală să fac școală. Profesorul trebuie să aducă valoare fiecărei ore”