Asociațiile de elevi: Acordarea feedback-ului, o măsură benefică. Cadrele didactice își pot îmbunătăți activitatea de predare și evaluare

0

Asociațiile de elevi salută inițiativa Ministerului Educației de a aproba metodologia de acordare a feedbackului privind activitatea de învățare, predare și evaluare în învățământul preuniversitar. ”Elevii au oportunitatea să învețe cum să își structureze o opinie, să evalueze obiectiv calitatea actului educațional de care beneficiază și să își exprime gândurile într-un mod constructiv, nonviolent”, susțin asociațiile.

”Marți, 1 iunie a.c., a fost semnat Ordinul de Ministru ce adopta metodologia de acordare a feedbackului semestrial. În ciuda faptului că dreptul elevilor de a acorda feedback anonim profesorilor este prevăzut încă din anul 2016 de la adoptarea Statutului Elevului, multiple unități de învățământ din țară nu au acordat această opțiune elevilor, aflându-se în lipsa unor criterii și întrebări clare, precise, care ar trebui să fie prevăzute în chestionare.

Considerăm măsura drept una benefică și care era necesară de mult timp, aceasta asigurând respectarea dreptului elevilor, creând o punte de comunicare între elevi și profesori, în vederea construirii unui spațiu propice învățării. Astfel, cadrele didactice pot observa în ce moduri își pot îmbunătăți activitatea de predare și evaluare, înțelegând astfel nevoile fiecărui elev.

Mai mult, elevii au astfel oportunitatea să învețe cum să își structureze o opinie, să evalueze obiectiv calitatea actului educațional de care beneficiază și să își exprime gândurile într-un mod constructiv, nonviolent”, se arată într-un comunicat de presă, tarnsmis de Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Elevilor din Mureș (AEMs) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE).

Reprezentanții elevilor precizează că au solicitat adoptarea metodologiei de acordare a feedbackului semestrial deoarece, ”în ciuda faptului că dreptul este prevăzut la articolul 7, lit, aa) a Statutului Elevului, acesta nu era pus în aplicare și respectat, iar în cazul în care în anumite unități de învățământ acesta se respecta, de cele mai multe ori întrebările din fișele respective nu erau reprezentative sau nu erau luate măsurile necesare în cazul în care elevii semnalau diferite probleme”.

“E un lucru de care ne putem bucura printre toate măsurile care au limitat accesul la educație din ultimul an. Pe lângă posibilitatea de a evalua și sesiza eventuale probleme, cred ca este util ca elevii să se obișnuiască și cu o responsabilitate de acest gen, sarcini de lucru care să nu se rezume doar la teme și lecții de repetat acasă. E un mod de a forma oamenii implicați și curajoși de mâine, pentru că le dai șansa copiilor/adolescenților să își spună părerile și cel mai important, șansa ca ceea ce completează în fișa de feedback să fie și luat în considerare. Cred că aproape fiecare elev a avut la un moment dat un episod neplăcut cu un profesor și nu a avut curajul de a spune ceva”, a declarat Andreea Sabina Spătariu, președinte AEC.

Citește și: Elevii pot da feedback profesorilor pentru activitatea de la clasă. Ordinul a fost aprobat de ministrul Educației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.