Ministerul Educaţiei: Peste 180.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ (60%) s-au vaccinat până în prezent

0

Un număr de 185.173 de angajaţi din sistemul de învăţământ preuniversitar şi din sistemul de învăţământ superior s-au vaccinat până în prezent, rata de vaccinare în rândul cadrelor didactice fiind de 60%, a informat, vineri, Ministerul Educaţiei.

Conform datelor Ministerului Educației, din totalul de 266.120 angajați titulari în învățământul preuniversitar de stat s-au vaccinat 151.133 persoane (112.559 cadre didactice și 38.574 personal didactic auxiliar și nedidactic). Un număr de 125.523 angajați au parcurs schema completă de vaccinare.

  • Raportat la total angajați titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 56,8%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 58%.

Din totalul de 51.411 angajați titulari în învățământul universitar de stat și privat s-au vaccinat 34.040 persoane (22.391 cadre didactice și 11.649 personal didactic auxiliar și nedidactic). Un număr de 30.574 angajați au parcurs schema completă de vaccinare.

  • Raportat la total angajați titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 66,2%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 76,5%.

Din totalul de 317.531 angajați titulari în învățământul preuniversitar de stat și în sistemul de învățământ superior (de stat și privat), s-au vaccinat 185.173 (134.950 cadre didactice și 50.223 personal didactic auxiliar și nedidactic). Un număr de 156.097 angajați au parcurs schema completă de vaccinare.

  • Raportat la total angajați titulari se înregistrează o rată generală de vaccinare de 58,32%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 60%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.