Cîmpeanu: Foarte mulţi elevi de clasa a XII-a au preferat să se vaccineze pentru a fi siguri că nu vor întâmpina dificultăţi la examenul de Bacalaureat

0
Foto: profit.ro

Peste 55.000 de elevi de 16, 17 şi 18 ani s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Potrivit ministrului, cei mai mulţi sunt elevi din clasele a XII-a, care ”doresc să nu aibă emoţii din perspectiva sanitară la examenul de Bacalaureat”.

În urmă cu câteva zile aveam peste 55.000 elevi cu vârsta de 16, 17, 18 ani vaccinaţi. Aveam 13.000 elevi cu vârsta de 16 ani, 17.000 elevi cu vârsta de 17 ani şi 25.000 elevi cu vârsta de 18 ani. Deci foarte mulţi elevi de clasa a XII-a care doresc să nu aibă emoţii din perspectiva sanitară la examenul de Bacalaureat au preferat să se vaccineze, pentru a fi siguri că nu vor întâmpina dificultăţi la unul dintre cele mai importante examene din viaţa lor”, a declarat, la Antena 3, Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.

Ministrul Educaţiei a adăugat că se are în vedere organizarea unor caravane de vaccinare, în special în mediul rural, unde rata de imunizare în rândul cadrelor didactice ar putea fi mai mică decât în mediul urban.

Este foarte probabil să vedem o rată de vaccinare mai scăzută în mediul rural. Acolo este nevoie de acţiuni de genul caravanei vaccinării. În universităţi, după modelul universităţilor de medicină şi farmacie care au organizat maraton al vaccinării, sunt convins că cele mai multe universităţi din ţară au în vedere organizarea unor centre de vaccinare înainte de începerea cursurilor universitare”, a spus ministrul.

Potrivit lui Cîmpeanu, peste 2,7 milioane elevi din cei 2,934 milioane participă fizic la cursuri.

Examenele naționale

Examenele naţionale se vor susţine la datele planificate, cu prezenţă fizică, oricare va fi situaţia, a mai declarat Sorin Cîmpeanu, precizând că vor fi organizate două sesiuni atât la Evaluarea Naţională, cât şi la Bacalaureat.

„Pe 22 iunie începe Evaluarea Naţională. Este vorba de sesiunea normală pentru Evaluarea Naţională, pentru că, din dorinţa de a da şansa şi acelor elevi care ar putea fi în imposibilitatea de a se prezenta la examen, vom organiza o a doua sesiune a Evaluării Naţionale, în datele de 5, 6 şi 7 iulie, la două săptămâni după sesiunea normală.

Cei care nu se vor putea prezenta la prima sesiune a Bacalaureatului, pe 28 iunie, au a doua şansă pe 16, 17, 18 august. Examenele se vor susţine la datele planificate, cu prezenţă fizică, oricare va fi situaţia. Suntem îndreptăţiţi să sperăm că nu vom avea probleme de carantinare pe parcursul examenelor naţionale. Asta înseamnă că toţi elevii de clasa a VIII-a şi clasa a XII-a se vor putea prezenta pentru a susţine examenele naţionale cu prezenţă fizică„, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a precizat că excepţie vor face elevii care sunt infectaţi cu noul coronavirus şi nu pot participa la aceste examene.

Calendarul Evaluării Naționale 2021

  • 7-11 iunie 2021 – înscrierea candidaților
  • 22 iunie 2021 – Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021 – Matematică – probă scrisă
  • 25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14,00) – afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
  • 29 iunie 2021 (orele 16,00 – 19,00) – 30 iunie 2021 (orele 8,00 – 12,00) – depunerea contestaţiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 – soluţionarea contestaţiilor
  • 4 iulie 2021 – afişarea rezultatelor finale

Calendarul etapei speciale a Evaluării Naționale 2021

  • 28 iunie – 2 iulie 2021: Înscrierea la etapa specială a evaluării naționale (se pot înscrie numai candidații care, conform certificatului medical prezentat, nu s-au putut înscrie în perioada 7-11 iunie 2021)
  • 5 iulie 2021: Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 6 iulie 2021: Matematică – probă scrisă
  • 7 iulie 2021: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 9 iulie 2021: Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (ora 12.00)/ Depunerea constestațiilor (orele 14.00-20.00)
  • 10-11 iulie 2021: Rezolvarea contestațiilor
  • 12 iulie 2021: Afişarea rezultatelor finale (după ora 12.00)

Calendarul examenului de Bacalaureat național – 2021

Sesiunea iunie – iulie 2021

  • 31 mai – 4 iunie 2021: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 28 iunie 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
  • 6 – 9 iulie 2021: Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021: Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie 2021

  • 19 – 26 iulie 2021: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 31 august 2021: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021: Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021: Afișarea rezultatelor finale

Citește și: Ministerul Educaţiei: Peste 180.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ (60%) s-au vaccinat până în prezent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.