Premierul: Am propus folosirea testelor non-invazive în școli, după ce am discutat cu mai mulţi specialişti. Sunt folosite cam peste tot în lume

0
Foto: gov.ro

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că testele non-invazive pentru COVID-19 sunt folosite ”cam peste tot în lume”, dar în România încă nu se regăsesc în metodologia INSP și ”depinde” de institut să le includă. Precizările șefului Executivului vin după schimbul de replici dintre ministrul Educației și reprezentanții Ministerului Sănătății cu privire la utilizarea testelor de salivă în școli.

”Eu sunt cel care a propus revenirea la şcoală după ce se face acest test. Testele non-invazive erau propunerea mea. Am făcut această propunere după ce am discutat cu mai mulţi specialişti care mi-au spus foarte clar că nu este o diferenţă, dar e adevărat, problema în România este că încă nu sunt în metodologia INSP şi aici cred că depinde de INSP să le includă în metodologie. Ele sunt folosite cam peste tot în lume”, a declarat Florin Cîţu.

Duminică, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, declara că testele din salivă nu sunt incluse în metodologia de lucru a INSP.

„Este un test care nu este în metodologia de lucru a INSP. În momentul în care testele acestea vor fi de o calitate superioară şi corespunzătoare, bineînţeles că va fi un pas înainte pentru o testare mai plăcută pentru populaţie, dar deocamdată aceste teste nu sunt agreate de metodologie pentru că nu sunt suficient de bune”, afirma Andreea Moldovan.

În plus, ministrul Vlad Voiculescu spunea că Ministerul Sănătăţii nu are baza legală pentru achiziţionarea testelor rapide pentru şcoli.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declarase anterior că achiziţia testelor non-invazive ”trebuie făcută de entităţi cu competenţă în domeniul medical”, deoarece Ministerul Educaţiei nu are competenţe şi atribuţii pentru achiziţia niciunui tip de test medical.

„De aceea, mizăm foarte mult pe sprijinul Ministerului Sănătăţii (ca autoritate guvernamentală în domeniul sănătăţii) pentru implicare în vederea asigurării unei protecţii sanitare corespunzătoare în şcolile din România”, arăta ministrul Educaţiei.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.