Simulările naționale, în localitățile carantinate. Cîmpeanu: Vom găsi o posibilitate să decalăm aceste simulări până când zonele vor ieși din carantină

0

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că, în localitățile aflate în carantină, simulările examenelor naționale pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor fi decalate și vor fi susținute cu prezență fizică după ce zonele respective vor ieși din carantină. Ministrul a mai arătat că în aceste localități, unde rata de infectare depășește 6 la mie și tot procesul de învățământ se desfășoară în sistem online, nu vor putea fi desfășurate nici evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, pretestările pentru PISA și orele remediale.

Ministrul Educației spune că orele remediale au fost anulate deja în localitățile în care rata de infectare cu COVID-19 a trecut de 6 cazuri la mia de locuitori.

”Orele de recuperare au început. Am lăsat deschis procesul de înscriere pentru orele remediale. Aveam un număr de 78.000 de înscriși din învățământul primar, plus 62.000 de înscriși în învățământul gimnazial și 90.000 în învățământul liceal. Din păcate însă, aceste ore remediale, conform logicii și reglementărilor, trebuie să se deruleze față în față.

În localitățile în care rata de infectare de 6 la mie a fost depășită, nu mai este posibilă prezența fizică în școli și atunci o mare problemă este faptul că acest proces de recuperare prin intermediul orelor remediale, proces ce tocmai a fost demarat, nu se mai poate realiza. Este un moment deosebit de dificil. De asemenea, suntem îngrijorați de posibilitatea de derulare a evaluărilor la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a, a simulărilor la clasa a VIII-a și a XII-a. Avem programate pretestările pentru PISA. (…)

Toate aceste lucruri obținute din perspectiva cadrului legal care fac posibilă derularea tuturor acestor elemente esențiale în sistemul de educație sunt puse sub semnul întrebării de către evoluția epidemiologică, știut fiind faptul că odată cu depășirea pragului de 6 la mie rată de infectare – vedem, din păcate, din ce în ce mai multe localități care depășesc acest prag – nu va mai permite prezența fizică pentru evaluări, simulări, pretestări, ore remediale”, a spus Sorin Cîmpeanu, joi seară, la B1 TV.

Întrebat dacă există un plan de rezervă pentru aceste situații, ministrul Educației a răspuns:

”Oricât de dureros ar fi, trebuie să spunem că procesul de învățământ va continua online, fiecare cadru didactic va face ce se poate face mai bine în sistem online, dar toate aceste activități, evaluări, pretestări, simulări, ore remediale nu pot fi făcute online. Ele trebuie făcute cu prezență fizică. Pierderi vor fi.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că, în orice variantă, indiferent ce măsuri vor fi luate, examenele naționale se vor ține și anul școlar va fi încheiat.

”Simulările vor începe pe 22, respectiv 29 martie în zonele care vor permite prezența fizică, să sperăm că sunt cele mai multe, ele se vor derula normal. Îngrijorarea noastră este cu privire la școlile din zonele carantinate. Acolo vom găsi o posibilitate să decalăm aceste simulări până când zonele vor ieși din carantină. Insistăm să se dea oricum aceste simulări pentru că examenele naționale se vor ține”, a precizat ministrul Educației, în ceea ce privește simulările examenelor naționale.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, simularea Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a va avea loc în perioada 29-31 martie, iar simularea examenului de Bacalaureat între 22 și 25 martie.

Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației prevede că, în localitățile în care rata de infectare este mai mică de 6 la mie, este permisă organizarea cu prezența fizică a simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali, a evaluărilor naționale și a orelor remediale pentru toate clasele.

În localitățile unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, iar activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.