Tezele sunt suspendate și în semestrul al doilea. Precizările ministrului Educației privind încheierea mediilor elevilor

0
Foto: adevarul.ro

Tezele sunt suspendate în anul școlar 2020-2021, iar la finalul semestrului al doilea, mediile la toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor, a precizat, miercuri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a scris pe Facebook că ”pentru anul școlar 2020-2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020”.

”În consecință, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

”Având în vedere că la acest moment aproape un milion de elevi participă la toate activitățile didactice în sistem online și atât timp cât sistemul de învățământ din România nu dispune de platforme de evaluare și examinare dedicate și securizate, relevanța tezelor este mai mult decât discutabilă”, a adăugat ministrul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.