Valeriu Gheorghiţă: Procesul de vaccinare pentru personalul din învăţământ începe miercuri în majoritatea judeţelor din ţară

0

Procesul de vaccinare anti-COVID pentru personalul din învăţământ va începe de miercuri în majoritatea judeţelor din ţară, urmând să se finalizeze pe 10 martie, în această perioadă estimându-se administrarea primei doze unui număr de aproximativ 60.000 de persoane, a informat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, citat de Agerpres.

UPDATE Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că miercuri vor fi deschise centrele de vaccinare prioritară pentru cadrele didactice în 23 de județe și în municipiul București, urmând ca joi să se deschidă în alte 14 județe, vineri – în 2 județe, iar luni, 1 martie – în 3 județe. Potrivit ministrului, în București, Romexpo va fi centru comun universitar-preuniversitar. ”Avem 42 de locații pentru învățământul preuniversitar (în 41 județe, plus București), la care se adaugă 20 de locații pentru învățământul universitar”, a precizat Sorin Cîmpeanu. Acesta a mai spus că în această etapă vor fi vaccinați toți angajații din creșe și grădinițe și cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial, liceal și universitar.


Procesul de vaccinare pentru personalul din învăţământ va începe de mâine, 24 februarie, în majoritatea judeţelor din ţară. Toată această activitate se va încheia pe data de 10 martie. De mâine, 24 februarie, începe activitatea de vaccinare în 23 de judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti, de joi, 25 februarie, continuă alte 14 judeţe, din 26 februarie două judeţe şi pe 1 martie încep ultimele trei judeţe. (…)

Toată perioada de vaccinare care va fi destinată pentru acest proces specific adresat personalului din învăţământ durează până pe 10 martie pentru administrarea primei doze. Estimăm un număr de aproximativ 60.000 de persoane care vor fi vaccinate în cadrul acestui proces„, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Palatul Victoria.

El a amintit că peste 42.000 de persoane au fost vaccinate din rândul personalului didactic, iar alte aproximativ 128.000 sunt deja programate.

Modalitatea de programare şi de derulare a activităţilor de vaccinare au fost transpuse într-o instrucţiune care deja a fost transmisă către fiecare judeţ, către Direcţiile de sănătate publică şi, de asemenea, către Ministerul Educaţiei încă din cursul zilei precedente. (…) Vor fi folosite atât vaccinuri produse de compania Oxford-AstraZeneca, în mod deosebit pentru persoanele cu vârstă cuprinsă până la 55 de ani, inclusiv, acolo, sigur, unde nu se observă sau nu se identifică anumite contraindicaţii. De asemenea, vaccinul produs de compania BioNTech-Pfizer va fi recomandat cu prioritate persoanelor cu vârstă de peste 55 de ani, exceptând situaţiile în care se identifică anumite contraindicaţii”, a precizat dr. Gheorghiţă.

Şeful CNCAV a explicat că fluxurile de vaccinare vor fi separate pentru cele două tipuri de ser administrat, iar programarea se va face după o altă modalitate şi nu în platforma informatică.

Unităţile de învăţământ centralizează lista cu personalul propriu care doreşte să fie vaccinat în această perioadă. Aceste liste sunt centralizate la nivelul Inspectoratelor şcolare judeţene şi sunt transmise către Direcţiile de sănătate publică. Direcţiile de sănătate publică, în funcţie de capacitatea cabinetelor de vaccinare şi de perioada pe care am propus-o pentru derularea activităţii de vaccinare, efectuează programarea persoanelor respective, iar beneficiarii vor fi anunţaţi prin grija Inspectoratelor şcolare şi a conducătorilor unităţilor de învăţământ. Ca atare, aşa cum am spus, procesul de vaccinare ar trebui să dureze între 7 – 10 zile pentru fiecare judeţ, în funcţie de momentul la care debutează activitatea de vaccinare pentru această categorie profesională”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, autorităţile doresc ca, într-un timp cât mai scurt, să asigure vaccinarea anti-COVID cu prioritate personalului din învăţământ.

Locaţiile în care se desfăşoară această activitate de vaccinare, în mare parte, aparţin de spaţiile puse la dispoziţie de Ministerul Educaţiei. În judeţele în care nu au fost locaţii potrivite pentru derularea activităţii de vaccinare s-au identificat alte spaţii în locaţia centrelor de vaccinare care nu erau încă puse în activitate. Pentru Bucureşti, de pildă, pot să vă dau exemplu că au fost deschise încă 22 de cabinete de vaccinare în incinta centrului de vaccinare de la Romexpo, care va avea fluxuri separate pe cele două tipuri de vaccinuri, AstraZeneca, respectiv BioNTech-Pfizer. Pentru vaccinul produs de AstraZeneca, în Bucureşti, vor fi disponibile 16 puncte, 16 cabinete de vaccinare, iar pentru vaccinul produs de compania BioNTech-Pfizer, şase cabinete de vaccinare„, a indicat Valeriu Gheorghiţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here