Sondaj: 77% dintre români consideră că şcolile ar trebui redeschise din data de 8 februarie

0

Mai mult de trei sferturi dintre români consideră că şcolile ar trebui redeschise pe 8 februarie, potrivit unui barometru la nivel naţional, realizat de Grupul de studii socio comportamentale Avangarde, scrie Agerpres.

Cercetarea relevă că 77% dintre români sunt de părere că şcolile ar trebui redeschise pe 8 februarie, 16% că nu ar trebui redeschise, iar 7% nu ştiu sau nu au răspuns la întrebare.

Sondajul arată că 48% dintre români sunt îngrijoraţi de pandemia de COVID-19, 27% – puţin îngrijoraţi, 13% – deloc îngrijoraţi şi 11% – foarte îngrijoraţi, iar 1% nu ştiu sau nu au răspuns.

79% dintre respondenţi nu sunt de acord cu o nouă decizie de carantină totală, în timp ce 17% sunt de acord, iar 4% nu ştiu sau nu au răspuns.

Totodată, 35% dintre subiecţii cercetării au afirmat că se vor vaccina anti-COVID-19 cu siguranţă, 30% că nu se vor vaccina cu siguranţă, în timp ce 27% încă nu s-au decis. 8% nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

Mai mult de o treime (39%) dintre respondenţi au precizat că mai degrabă, din informaţiile pe care le au până acum, nu au încredere în eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19, 37% că au încredere, iar 24% nu ştiu sau nu au răspuns.

Cercetarea mai relevă că 73% dintre respondenţi consideră că România se îndreaptă mai degrabă într-o direcţie greşită, 15% – într-o direcţie bună, iar 12% – nu ştiu sau nu au răspuns.

Cercetarea a fost realizată în perioada 15 – 17 ianuarie la nivel naţional, pe un eşantion de 710 persoane prin metoda CATI (telefonic). Studiul are o marjă de eroare de +/- 3,5%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.