Coaliția pentru Educație și Asociația pentru Valori în Educație solicită prelungirea mandatelor directorilor de școli până la finalul anului școlar

0

Federația Coaliția pentru Educație și Asociația pentru Valori în Educație (AVE) solicită Ministerului Educației să prelungească mandatele directorilor de școli până la finalul anului școlar 2020-2021, ”în cazul în care nu există deficiențe clare de performanțe manageriale, așa cum s-a procedat și cu prelungirea mandatelor inspectorilor școlari, ce au expirat în 2019”.

”Este esențial ca școlile să aibă continuitate până la finalizarea anului școlar, mai ales în contextul actual. Ministerul Educației are astfel răgaz pentru a-și fundamenta politica publică de gestionare a activității de management a unităților de învățământ preuniversitar.

Începând din luna martie 2020, directorii de școli au fost profesioniștii – cheie în gestionarea procesului educațional. De la ei s-a cerut imediat acțiune și sprijin pentru nevoile elevilor și profesorilor. Cu multă responsabilitate, au fost cei care au deschis școlile pentru pregătirea și susținerea examenelor din vara lui 2020.

Ca urmare a unei decizii fără precedent de descentralizare a organizării procesului educațional, pe care am apreciat-o ca fiind un pas înainte pentru sistem, ei au coordonat organizarea orarelor, a profesorilor, a sălilor de clasă în septembrie, pentru reluarea cursurilor cu prezență fizică”, se arată într-un comunicat de presă, postat pe site-ul Coaliției pentru Educație.

Cele două organizații solicită Ministerului Educației:

  • ”să clarifice către Inspectoratele Școlare situația contractelor de management, în sensul prelungirii acestora până la finalul anului școlar, dacă nu sunt probleme clare legate de performanță;
  • să clarifice public principiile care guvernează numirea directorilor acolo unde posturile sunt vacante din alte cauze decât finalizarea contractelor de management, desființarea posturilor ca urmare a scăderii numărului de elevi și/sau lipsa documentată de performanță;
  • să revină asupra propunerii lansate recent privind modul de selecție a directorilor și să demareze un proces sănătos de fundamentare, consultare și conlucrare cu actori relevanți și specialiști cu experiență în metodologia de concurs național, în vederea pregătirii organizării noilor concursuri, care să îndeplinească standardele de profesionalism pe care ni le dorim cu toții pentru copiii din România.”

Referitor la declarațiile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit cărora directorii ar trebui să fie aleși prin vot de profesorii (titulari) din școli, în comunicat se arată că ”din păcate, declarația domnului ministru repune pe tapet o întrebare de natură mai degrabă să dezbine decât să unească – întrebarea „a cui este școala?” – și la care speram că suntem deja aliniați ca societate cu răspunsul „Școala este a comunității”:

”Am stabilit deja, ca societate, că sistemul de educație pune în centrul acțiunilor său elevul, interesele și preocupările sale de studiu, dar și că există mai mulți actori relevanți în proces: elevi, profesori, părinți, autorități locale, care trebuie să aibă în mod ponderat un cuvânt de spus în ce înseamnă bunul mers al școlii. În plus, există reglementări în vigoare, aliniate cu viziunea Legii Educației 1/2011, care împuternicesc mai degrabă Consiliul de Administrație pentru acest tip de decizie. Este de luat în considerare și cazul unităților de învățământ de pe ruta de profesional – dual, unități cu o structură specifică a Consiliului de Administrație, unde ne întrebăm cum s-ar putea lua decizia doar de către profesori, fie ei și doar cei titulari.

Implementarea unei soluții care ar exclude din procesul decizional părțile interesate (elevi, părinți, autorități locale, angajatori, parteneri de practică profesională) va crește nivelul de tensiune între unele dintre aceste categorii, cu consecințe nepotrivite asupra sistemului și a procesului de educație. Directorul este “al școlii”, nu directorul profesorilor. Este managerul unei instituții cu actori diverși cu interese legitime, nu căpitanul unei echipe de fotbal, ales prin vot de către jucători.

Alegerea prin vot a directorului ar genera nu numai o risipă enormă de resurse într-un sistem care nu-și permite acest lucru deloc (campanii, discuții, negocieri etc. în timpul ce ar trebui alocat actului didactic), dar și o serie de relații periculoase de dependență (într-un mecanism în care angajații și-ar alege managerul).

Un director profesionist este nevoit să ia câteodată decizii care nu sunt pe placul unora dintre cadrele didactice. În condițiile unui astfel de sistem de selecție, directorii ar fi des prizonierii temerii că nu vor mai fi aleși dacă fac ce trebuie pentru copii, dar îi deranjează pe “votanți”.”

Mesajul celor două organizații către Ministerul Educației și ISJ-uri este de a folosi aceste luni pentru pregătirea profesionalizării managementului unităților de învățământ. ”În final, subliniem că e nevoie de întărirea și accelerarea procesului  de profesionalizare a funcției de director. Odată cu realizarea propunerii de Metodologie a Concursul pentru directori de școli din 2016, la care atât Federația Coaliția pentru Educație, cât și Asociația pentru Valori în Educație (AVE) au contribuit semnificativ, ne-am încadrat în sfârșit, ca țară, pe un drum în care directorii, al doilea cel mai important factor care contează în rezultatele educaționale ale elevilor (după calitatea profesorilor), sunt selectați pe criterii de competență, într-un proces matur și eficient, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor cu sisteme educaționale performante. Este important să rămânem pe acest drum!

Avem solicitarea ca acest proces nu numai să continue în cadrul stabilit anterior, dar să fie analizat și îmbunătățit cu ajutorul actorilor instituționali relevanți, pe baza analizelor perioadei 2015 – 2020. Ca și acum 4 ani, ne oferim disponibilitatea de a pune la dispoziția ministerului resurse și expertiză semnificativă, internă și internațională, pentru a îndeplini acest deziderat”, susțin cele două organizații.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here