Burse lunare de 2.350 lei pentru masteranzi. Ministrul Educației a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Start în carieră prin master didactic”

0
Foto: facebook.com/UnivBabesBolyai

Ministerul Educației a anunțat, miercuri, semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Start în carieră prin master didactic”, în care cei 400 de masteranzi vor primi o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 lei.

MEC precizează într-un comunicat de presă că proiectul „Start în carieră prin master didactic” oferă celor 400 de masteranzi din cele opt universități care organizează, pentru prima dată, programe-pilot de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență, o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 lei, pe întreaga perioadă de desfășurare a programului, laptopuri și laboratoare media dotate cu tehnologie de ultimă generație (realitate virtuală, realitate augmentată).

”În vederea desfășurării unor viitoare activități didactice de calitate, masteranzii își vor dezvolta, prin intermediul acestui proiect, abilități și competențe practice și vor participa, alături de cadrele didactice universitare, la schimburi de experiență cu universități de prestigiu din Europa. Mai mult decât atât, vor fi consolidate competențele a 80 de cadre didactice universitare în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile”, arată MEC.

De asemenea, proiectul are ca obiective ”îmbunătățirea calității și a eficienței învățământului terțiar, diversificarea ofertelor educaționale și îmbunătățirea nivelului de competențe ale personalului didactic din învățământul terțiar universitar, încadrându-se atât în obiectivele strategice ale Ministerului Educației și Cercetării, venind în întâmpinarea necesității aplicării legislației naționale, cât și în recomandările documentelor de analiză europene”.

Cele opt instituții de învățământ superior care organizează programe de master didactic, pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, în anul universitar 2020-2021 sunt: Universitatea Politehnica din București; Universitatea din București; Academia de Studii Economice din București; Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; Universitatea „Ovidius” din Constanța; Universitatea din Craiova; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Universitatea de Vest din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.