Organizaţia Salvaţi Copiii cere Guvernului să aplice zece măsuri urgente pentru Educaţie

0

Organizaţia Salvaţi Copiii solicită Guvernului aplicarea imediată a zece măsuri fundamentale în sistemul de educație, care să ”restabilească dreptul tuturor copiilor la educaţie de calitate şi în condiţii de echitate”, se arată într-un comunicat al organizației. Printre măsurile propuse se numără deschiderea şcolilor şi educaţie faţă în faţă, în condiţii de siguranţă, începând cu luna ianuarie 2021, organizarea formaţiunilor de studiu pentru maximum 20 copii în clasă și evaluarea rămânerilor în urmă şi implementarea măsurilor remediale.

”În România, legislaţia şi numeroase structuri instituţionale destinate copiilor au fost reformate, dar, cu toate acestea, în domeniul educaţiei, inechitatea, ca efect al subfinanţării cronice, al sărăciei şi excluziunii socio-economice, capătă proporţii ameninţătoare în contextul actual al pandemiei.

Această concluzie se întemeiază pe datele statistice aflate în evoluţie negativă şi pe multiplele realităţi ostile calităţii în educaţie şi accesului la şcoală cunoscute atât de către specialişti, cât şi de către cei implicaţi direct în procesul educaţional, cadre didactice, părinţi şi elevi”, se arată în comunicatul Organizației Salvați Copiii, preluat de Agerpres.

Pornind de la aceste date, organizația propune Guvernului 10 măsuri pentru educație:

”1. Respectarea principiului echităţii

În condiţiile în care Comisia Europeană (1) a atras atenţia României asupra faptului că „Echitatea, caracterul incluziv şi calitatea educaţiei rămân provocări importante şi subliniază necesitatea unor reforme strategice în acest domeniu.” şi „Din cauza infrastructurii digitale inadecvate, a materialelor didactice necorespunzătoare şi a competenţelor digitale insuficiente, trecerea la învăţământul la distanţă, necesară în contextul epidemiei de COVID-19, creează probleme pentru instituţiile de învăţământ şi formare, pentru cadrele didactice şi pentru elevi, în special pentru elevii defavorizaţi şi pentru romi.”, este nevoie ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să elaboreze şi să supună dezbaterii publice un plan strategic coerent şi adecvat bugetat pentru asigurarea echităţii în educaţie, cu prioritate copiilor dezavantajaţi, copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi copiilor cu dizabilităţi. Subliniem faptul că intervenţiile punctuale, finanţate din fondurile europene alocate ciclului programatic actual sau din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pot răspunde unor nevoi ale elevilor vulnerabili, dar nu pot asigura echitatea educaţiei într-o ţară în care defavorizarea şi riscul educaţional sunt fenomene complexe (2), care afectează în mod inegal şi profund copiii şi unităţile de învăţământ.

Copiii din comunităţile şi familiile aflate în sărăcie sau aflate în condiţii de marginalizare socială şi economică au fost cei mai afectaţi în acest an, atât din punct de vedere social, prin accesul tot mai limitat la servicii sociale şi de sănătate, dar mai ales în ceea ce priveşte accesul lor fizic la cunoaştere şi interacţiune socială, prin educaţie de calitate. Astfel, deşi situaţia lor s-a degradat constant, odată cu evoluţia pandemiei şi a impunerii unor restricţii sociale, măsurile care să-i vizeze cu prioritate pe aceştia au lipsit şi nu au făcut obiectul unei strategii şi a unui plan de acţiune adecvat.

2. Deschiderea şcolilor şi educaţie faţă în faţă, în condiţii de siguranţă, începând cu luna ianuarie 2021

Educaţia on-line pentru copii de vârste mai mici (preşcolari şi elevii din ciclul primar) este o pseudo-soluţie deoarece nu permite dezvoltarea competenţelor sociale, a abilităţilor de comunicare şi de asimilare a valorilor sociale, creează dificultăţi majore părinţilor care au un loc de muncă, creşte considerabil timpul petrecut în faţa ecranelor cu consecinţe comportamentale, neurologice şi medicale considerabile şi nu este de natură să asigure achiziţiile cognitive necesare în cea mai importantă perioadă a dezvoltării copiilor.

De aceea, urmând exemplul altor state europene care au pus educaţia copiilor pe lista priorităţilor, solicităm Guvernului României să deschidă la 11 ianuarie 2021 toate unităţile de învăţământ preşcolar şi din clasele 0-4, asigurând totodată măsurile de siguranţă şi materialele sanitare (măşti, dezinfectanţi etc.) necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în şcoală şi în comunitate. Scenariile galben ori verde trebuie decise în funcţie de gradul de aglomerare a grupelor de copii la clasă.

Pentru elevii mai mari (învăţământ secundar sau liceal), deşi educaţia on-line poate reprezenta, măcar parţial, o soluţie, în condiţii de pandemie, considerăm că revenirea lor în spaţiul şcolar trebuie să constituie o prioritate mai ales în localităţile mai puţin afectate de pandemie şi în şcolile unde numărul redus de elevi permite distanţarea fizică de cel puţin 1,5 m între elevi.

3. Respectarea regulii de organizare a formaţiunilor de studiu pentru maximum 20 copii în clasă

Pentru a permite respectarea unei distanţări fizice adecvate în procesul educaţional faţă în faţă pentru toţi preşcolarii şi elevii claselor primare, este nevoie ca formaţiunile de studiu să fie reduse la un număr de 15-20 copii/grupă sau clasă. În baza art. 63 alin. 3 şi 3 indice 1, (3) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi în condiţiile în care studiile ne arată că peste o treime dintre elevii din România învaţă în şcoli cu spaţii excedentare, în timp ce aproape un sfert dintre ei sunt înscrişi la şcoli supra-aglomerate (4), solicităm Ministerului Educaţiei Naţionale să facă publică situaţia unităţilor de învăţământ în care funcţionează formaţiuni de studiu cu un număr de elevi/preşcolari mai mare decât maximum prevăzut de legea educaţiei naţionale, să identifice şi să comunice soluţiile optime pentru reluarea în siguranţă a activităţii didactice faţă în faţă în aceste unităţi de învăţământ, dar şi să supună dezbaterii publice un set de măsuri care să poată contribui la evitarea unor astfel de situaţii în viitor.

4. Evaluarea rămânerilor în urmă şi implementarea măsurilor remediale

Atât organizaţiile care promovează drepturile copiilor şi educaţia incluzivă, cât şi specialiştii (5) au atras în mod repetat atenţia asupra faptului că este nevoie de o evaluare serioasă a impactului pe care l-au avut închiderea şcolilor şi accesul inegal la internet şi tehnologie, recomandând ca profesorii să fie încurajaţi să evalueze rămânerile în urmă şi să fundamenteze planuri de remediere pentru elevii care nu au avut sau au avut un acces limitat la învăţarea on-line. Orice amânare a acestor evaluări sau a implementării unor măsuri remediale adaptate nevoilor fiecărui elev şi comunităţi şcolare nu va face decât să adâncească pierderile de învăţare, condamnând numeroşi elevi din grupurile vulnerabile la insucces şcolar şi risc major de părăsire a şcolii. Din această perspectivă devine crucială extinderea progresivă a programelor de tip „Şcoală după şcoală”, cu un program de la 8.00 la 16.00/17.00 şi o masă caldă.

5. Comunităţi sigure pentru şcoli sigure şi resurse umane competente

Deschiderea grădiniţelor şi a şcolilor în condiţii de siguranţă depinde în mare măsură, dar nu în totalitate, de măsurile şi regulile implementate în spaţiile de educaţie. O importanţă majoră o au însă şi respectarea măsurilor de prevenţie în proximitatea unităţilor de învăţământ, mai ales de către adulţii care însoţesc copiii către şi de la şcoală, precum şi asigurarea unor alternative sigure de transport pentru copiii care frecventează grădiniţe sau şcoli aflate la distanţă de domiciliu. O măsură imediată ar trebui să o constituie asigurarea transportului şcolar, nu doar în mediul rural, ci şi în cel urban, prin achiziţionarea de microbuze şcolare şi angajarea de şoferi, folosind modelul transportului clienţilor marilor reţele de magazine.

Pentru a putea asigura un număr redus de elevi în grupă sau clasă în învăţământul preşcolar şi primar, dar şi condiţii sanitare corespunzătoare în unităţile de învăţământ sau intervenţii adaptate de educaţie remedială pentru elevii care nu au acces sau au un acces limitat la educaţia on-line, este nevoie de suplimentarea personalului didactic şi nedidactic, pe baza unei analize de nevoi derulate în toate unităţile de învăţământ, şi pregătirea acestora pentru dobândirea de competenţe digitale şi abilităţi de comunicare la distanţă. În vederea realizării acestei redimensionări a resurselor umane, şcolile trebuie să se bucure atât de sprijinul financiar necesar, cât şi de suficientă flexibilitate, pentru a putea opta pentru cea mai potrivită soluţie (plata suplimentară a profesorilor dispuşi să îşi suplimenteze activitatea, angajarea altor cadre didactice calificate sau externalizarea unor servicii conexe activităţii didactice directe).

6. Asigurarea predictibilităţii în educaţie

Pentru ca şcolile şi comunităţile locale să-şi poată planifica eficient priorităţile de alocare a resurselor şi organizare a activităţii, autorităţile trebuie să creeze un cadru predictibil de organizare a procesului educaţional, indicând scenarii alternative bazate pe indicatori clari cu privire la investiţiile în infrastructură, personalul didactic şi nedidactic, adaptarea curriculum-ului la noul context, asigurarea din timp a tehnologiei şi resurselor didactice şi a accesului la educaţie. Experienţa modului în care a fost organizat debutul acestui an şcolar ne arată clar modul în care lipsa acestei predictibilităţi a făcut ca resurse financiare importante să fie investite în adaptarea mediului şcolar la cerinţele scenariilor verde sau galben, pentru ca după mai puţin de două luni toate şcolile să fie obligate să treacă la învăţare on-line/la distanţă, inclusiv în localităţile cu o rată mică de transmitere a virusului. Reputaţi specialişti în domeniu (6) au evidenţiat că, în educaţie, este nevoie de „indicarea unui orizont de timp pentru reluarea activităţilor convenţionale, eventual diversificat pe maxim două scenarii, astfel încât instituţiile şcolare, cadrele didactice, elevii să poată să-şi realizeze realist propriile ‘foi de parcurs de învăţare’ „.

7. Participarea în procesul decizional a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice

Pentru a construi şi dezvolta o relaţie de încredere cu toţi partenerii educaţionali şi a asigura sprijinul acestora, mai ales în această perioadă, este nevoie de un mecanism funcţional care să asigure participarea elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice atât la procesul de luare a deciziilor, cât şi la monitorizarea modului în care aceste decizii sunt puse în practică în fiecare şcoală. În mod concret, solicităm Ministerului Educaţiei şi Cercetării ca, până la începutul semestrului al doilea din acest an şcolar, să analizeze, împreună cu toţi partenerii educaţionali, cadrul juridic privind organizarea activităţii şcolilor în contextul pandemic (Ordinul comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului sănătăţii nr. 5487/1494/2020) şi să aducă îmbunătăţirile necesare. Totodată, este nevoie de crearea unui mecanism participativ şi eficient de monitorizare a respectării condiţiilor igienico-sanitare, atât în unităţile de învăţământ, cât şi în afara acestora, mai ales în mijloacele de transport în comun. Nu în ultimul rând, crearea unor mecanisme legale de consultarea periodică a elevilor şi modificarea structurii consiliilor de administraţie ale şcolilor sunt propuneri reiterate de cel puţin două decenii de către copii şi ignorate sistematic de către autorităţi.

8. Depolitizarea sistemului de învăţământ

Profesionalizarea sistemelor de management în domeniul educaţie, fie că vorbim despre inspectoratele şcolare ori despre consiliile de administraţie ale şcolilor, reprezintă condiţia fundamentală pentru obţinerea performanţei educaţionale, a transparenţei decizională şi financiare şi a implementării la nivelul unităţii de învăţământ a principiului autonomiei. Presiunea partidelor politice a condus la schimbări repetate ale componenţei structurilor de conducere menţine statu quo-ul precar şi inechitabil al educaţiei şi la slăbirea şi decredibilizarea poziţiei de manager şcolar. Datele statistice din cei 30 de ani de eşecuri în educaţie demonstrează acest lucru. Depolitizarea învăţământului, prin numirea prin concurs a inspectorilor, a managerilor de şcoală sau a altor structuri de decizie, va face posibilă revizuirea sistemului de indicatori de performanţă, asigurarea autonomiei şcolare şi implicarea în procesele decizionale a cadrelor didactice, a părinţilor şi a elevilor. Totodată, eliminarea politicului din sistemul preuniversitar va întări poziţia Agenţiei Române a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), singura instituţie independentă de evaluarea calităţii şi echităţii în educaţie în mediul şcolar preuniversitar.

9. Majorarea costului standard per elev şi introducerea unor coeficienţi de corecţie optimi

Conform celor mai recente date disponibile (7), dintre statele membre ale Uniunii Europene, România avea cel mai scăzut nivel al cheltuielilor per elev la nivelul educaţiei preşcolare, primare şi gimnaziale, iar raportul faţă de media cheltuielilor la nivelul Uniunii Europene variază între 37,8% – pentru nivelul preşcolar, 24,7% – pentru nivelul primar şi 40,8% pentru gimnaziu. (8) În plus, trebuie să ţinem cont de faptul că desfăşurarea în condiţii de calitate şi siguranţă a procesului educaţional în condiţiile generate de criza COVID 19 necesită resurse suplimentare, atât sub aspectul resurselor umane (pentru a asigura un număr adecvat de elevi/copii la nivelul formaţiunilor de studiu), cât şi sub aspectul bunurilor şi serviciilor (dispozitive şi echipament ITC, acces adecvat la internet, produse igienico-sanitare etc.).

Viitorul cost standard per elev trebuie să răspundă şi nevoilor emergente de formare profesională a cadrelor didactice şi să beneficieze de coeficienţi flexibili de corecţie pentru a permite obţinerea finanţării echitabile în zonele dezavantajate.

E important de menţionat că finanţarea deficitară a învăţământului a perpetuat participarea financiară a părinţilor în susţinerea şcolilor (aşa-numitele costuri ascunse), care, în 2018, era în medie per copil de 3.093 de lei (9), dublu faţă de costurile din 2010, de 1.490 de lei.

10. Respectarea legii în alocarea a cel puţin 6% din PIB pentru educaţie începând cu anul 2021

Comisia Europeană şi-a reiterat recent (10) avertismentul cu privire la faptul că România continuă să aibă unul dintre cele mai scăzute niveluri ale cheltuielilor publice pentru educaţie, ajungând la doar 3,2% din PIB în 2018, faţă de o medie la nivelul UE de 4,6% şi cu o creştere reală de doar 1% faţă de anul 2010. La fel de îngrijorător este faptul că nivelul acestor cheltuieli a scăzut cu 16% pentru nivelurile preşcolar şi primar, etape ale procesului educaţional care pot asigura cel mai eficient egalitatea de şanse şi incluziunea reală a copiilor proveniţi din grupurile vulnerabile. În această perioadă, mai mult decât niciodată, date fiind condiţiile crizei sanitare generate de COVID-19, fără o finanţare suplimentară a educaţiei publice, România nu va putea asigura respectarea dreptului la o educaţie publică de calitate pentru fiecare copil.

Lipsa evaluării stării sistemului de educaţie (infrastructură, personal suplimentar, programele „A doua şansă”, „Şcoală după şcoală”, bunuri şi servicii pentru elevi, medicină şcolară, transport etc.) perpetuează inegalităţile între urban şi rural.”


Organizația Salvați Copii arată că, din perspectiva drepturilor copilului, România se confruntă de mulţi ani cu o situaţie cronicizată. ”Dezavantajele sociale şi economice ale familiilor constatate la nivelul anului 2019, în care 35,8% dintre copii, adică 1.200.000, se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, sunt mult adâncite de actuală criză sanitară, îndeosebi în mediul rural, unde acest risc în cazul copiilor atinge procentul de 44,3% (adică 900.000 de copii doar în comune şi sate)”, precizează organizația.

În ianuarie 2020, peste 275.000 de copii cu vârsta învăţământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la şcoală, iar abandonul şcolar înregistrează anual cifra de 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal. Părăsirea timpurie a şcolii reflectă incapacitatea de readucere la şcoală a copiilor, România înregistrând un procent de 15,2% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar 8 clase sau mai puţin, deşi ţintă fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârşitul acestui an.

Rezultatele copiilor la evaluări internaţionale se află la o distanţă inacceptabilă faţă de rezultatele majorităţii celorlalte state evaluate (PISA 2018). În 2018, 41% dintre elevii români din sistemul educaţional se plasau în aria analfabetismului funcţional, iar dintre elevii români dezavantajaţi social şi economic, doar 0,1%, adică unul dintr-o mie, ajungea la rezultate de top la citire (nivelurile superioare 6 sau 5, nivelul 1 fiind cel mai scăzut ş corespunzător analfabetismului funcţional). De altfel, nivelul 6 de performanţă nu a fost constatat la niciunul dintre ei.

Anchetele sociologice ale organizaţiei Salvaţi Copiii realizate în acest an au demonstrat dificultăţile cu care se confruntă copiii şi familiile lor:

  • 36% dintre familii dezavantajate economic nu au putut procura produse sau alimente de strictă necesitate în timpul crizei sanitare. Aprox. 500.000 de copii au fost afectaţi în mod direct.
  • Peste 1.000.000 de copii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal/profesional au putut folosi doar telefonul mobil pentru participarea la cursurile online în timpul stării de urgenţă.
  • Copiii de vârste mici, în special din ciclul primar de studii, au resimţit cel mai puternic impactul negativ al izolării, iar jumătate dintre părinţi, elevi şi cadre didactice apreciază că, în prezent, calitatea actului didactic din şcoală este mai slabă decât cea dinaintea crizei COVID19.
  • Patru din zece cadre didactice, adică aproximativ 100.000 de învăţători şi profesori, au avut probleme în derularea cursurilor on-line, fie din cauza lipsei dotării corespunzătoare a şcolii cu tehnica digitală necesară şi o conexiune adecvată, fie pentru că nu dispun de materiale didactice adaptate mediului online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here