”Școala cu scLipici” în care toți copiii știu să scrie și să citească la finalul clasei a IV-a. Fundația Noi Orizonturi lansează a doua ediție a programului

0
Foto: facebook.com/ Fundatia Noi Orizonturi

Fundația Noi Orizonturi anunță lansarea celei de-a doua ediții a programului „Școala cu scLipici”, în care sunt așteptați să se înscrie o mie de educatori, învățători, profesori și specialiști din mediul rural care vor să transforme școala lor într-una în care toți copiii știu să scrie și să citească la finalul clasei a IV-a.

”Datele de la Evaluarea Națională din 2020 arată că 38,03% dintre elevii din mediul rural au obținut note sub 5 la limba română, iar 46,3% sub 5 la matematică, ceea ce este de până la 2,5 ori mai mult, comparativ cu elevii din mediul urban. Bazele literației și numerației se pun în grădiniță și în clasele primare.

Fundația Noi Orizonturi vine acum în întâmpinarea nevoilor profesorilor din învățământul primar rural și lansează o serie de resurse, gândite pentru o educație personalizată și care se pot folosi online și offline”, se arată într-un comunicat al Fundației Noi Orizonturi.

  • Două cursuri online pentru profesori de învățământ preșcolar și primar pe care aceștia le pot parcurge în ritm propriu, dar și în discuții cu specialiști în cadrul unor ateliere lunare. Cele două cursurile sunt o noutate în peisajul educațional românesc: Evaluarea formativă a literației timpurii și Dezvoltarea literației timpurii – folosind metoda ABEL.

„Abordarea pe care o promovăm pentru a stimula interesul copiilor pentru citire și scriere este metoda globală – în care se citesc şi se scriu cuvinte în întregime, uneori chiar şi propoziţii, fără cunoaşterea prealabilă a fiecărei litere sau a corespondenței literă-sunet. Această abordare holistică este foarte utilă pentru acei copii care cunosc puține litere sau nu le cunosc deloc. Ei învață să citească cuvinte și propoziții simple, texte cu sens, pe care ajung doar mai apoi să le desfacă în unități mai mici”, spune Maria Kovacs, expert literație și co-autor al acestor cursuri.

  • Bibliotecă online, cu peste 100 de titluri de cărți special concepute pe patru niveluri de literație. Cărțile sunt cu licență deschisă, pot fi descărcate, folosite online sau printate și unele sunt acompaniate de sugestii de activități de realizat cu elevii.

„Metoda globală nu este foarte cunoscută în școala românească probabil și din cauză că ne-au lipsit cărțile ilustrate cu puține cuvinte, cu texte atractive pentru copii, cu ajutorul cărora să exerseze cititul la nivelul potrivit vârstei lor de cititor. Ne-am bucurat să găsim aceste cărți în limba engleză și franceză iar cu ajutorul a peste 70 de voluntari am reușit să le traducem și să chiar să adăugăm sugestii de folosire a lor”, precizează Maria Kovacs.

  • Școala de vară 2021, pentru a accelera dezvoltarea deprinderilor de citit-scris ale tuturor copiilor din comunitate. Cu recomandări de organizare și un curriculum pentru 10 zile.

„După experiența verii 2020, în care am lucrat cu cinci comunități rurale din jud Cluj pentru a sprijini copiii care nu au putut trece în varianta online a școlii, am realizat și mai mult cât este de importantă o școală de vară, în care copiii, dar și învățătorii lor să vină relaxați, să lucreze în grupe mici și foarte mici, ajutați de voluntari și să re-învețe ceea ce nu au reușit în timpul anului”, declară Maria Kovacs.

Cu sprijinul PEPCO România, Noi Orizonturi a pregătit toate aceste resurse într-un website nou: https://scolicusclipici.noi-orizonturi.ro, astfel încât să ajungă gratuit la peste 1000 de învățători, educatori, profesori, bibliotecari, dar și specialiști, voluntari care lucrează cu copii care acum învață să scrie și să citească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.