MEC a decis suspendarea olimpiadelor în acest an școlar: “Decizia de a organiza doar anumite olimpiade online ar crea discriminare”

0
Foto: pixabay.com

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Luminiţa Barcari, a anunţat, luni, suspendarea olimpiadelor în anul şcolar 2020/2021, precizând că acestea nu se pot desfăşura în actualul context generat de pandemie.

Luminiţa Barcari a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că numărul mare al competiţiilor şcolare nu permite organizarea acestora în condiţiile în care trebuie respectate anumite reguli pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus, relatează news.ro.

“Numărul mare al competiţiilor şcolare şi implicit al elevilor participanţi la acestea, precum şi varietatea modalităţilor de organizare şi desfăşurare a competiţiilor, în funcţie de tipul probe de concurs: scrisă, orală, practică nu permit organizarea competiţiilor şcolare, conform regulamentelor proprii în vigoare, în contextul pandemic actual şi al legislaţiei care se impune a fi respectată în acest moment”, a precizat Luminiţa Barcari.

Secretarul de stat a menţionat că decizia de a fi organizat anumite olimpiade în mediul online ar crea discriminări.

“Decizia de a organiza doar anumite olimpiade şi concursuri şcolare în mediul online ar crea o discriminare între elevii sistemului de învăţământ românesc, situaţie ce ar contraveni misiuni Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aceea de a crea un mediu educaţional care să asigure dezvoltarea armonioasă a tuturor beneficiarilor săi prin promovarea excelenţei şi facilitarea accesului egal la educaţie, oferindu-le tuturor beneficiarilor posibilitatea atingerii potenţialului maxim. În concluzie, în anul şcolar 2020- 2021 competiţiile şcolare extraşcolare, aşa numitele olimpiade se vor suspenda”, a precizat Luminița Barcari.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.