Monica Anisie: ”În spaţiul şcolii nu există pericolul infectării. Pericolul este dincolo de poarta şcolii”

0
Foto: facebook.com/ Monica Cristina Anisie

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, miercuri seara, la B1 TV că în şcoli nu există pericolul ca elevii să se infecteze cu noul coronavirus, acest pericol fiind ”dincolo de poarta şcolii”. ”Nu şcoala este cea care influenţează creşterea numărului de îmbolnăviri”, a spus ministrul.

”Vreau să vă spun că în spaţiul şcolii nu există pericolul infectării. S-au luat toate măsurile de siguranţă, există dezinfectanţi, există acea distanţă fizică între elevi, se poartă mască, profesorii sunt foarte atenţi cu respectarea acestor reguli. Deci, nu şcoala este cea care influenţează în vreun fel creşterea numărului de îmbolnăviri, nu în spaţiul şcolii se îmbolnăvesc copiii, ci pericolul este dincolo de poarta şcolii”, a precizat Monica Anisie.

Întrebată de ce s-au închis școlile, în condițiile în care un studiu arată că gradul de infectare în rândul populației cu vârste cuprinse între 0-19 ani s-a mărit cu mai puțin de 1% după revenirea la clase, ministrul Educației a explicat: ”Aici este o măsură pe care Ministerul Sănătății a prevăzut-o și de aceea s-a emis și Ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației.

Vorbim despre ideea aceasta de a-i proteja pe copii și, la momentul la care am semnat acel ordin de ministru, Ministerul Sănătății a venit cu această propunere ca în momentul în care rata infectării ajunge la 3 la mia de locuitori să trecem în scenariul roșu, adică să desfășurăm cursurile în sistem online. La momentul acesta, astăzi, avem aproape 3.300 de unități de învățământ care sunt în scenariul roșu. Avem 9.300 de unități de învățământ care funcționează în scenariul verde, adică elevii merg fizic la școală, și 4.500 de unități de învățământ în scenariul galben, adică cel hibrid.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here