Cutia în care copiii pun bilețele cu propuneri, idei sau gânduri pentru învățătoare și colegii de clasă FOTO

0

În clasa învățătoarei Consuela Colțan, pe lângă celebrele personaje din Școala marionetelor, care îi însoțesc pe copii în timpul orelor, a apărut o cutie. Aici elevii de clasa a III-a pot pune bilețele pe care își scriu ideile, frământările, preocupările sau propunerile. Învățătoarea a apelat la o astfel de metodă pentru a-și încuraja elevii să comunice și să relaționeze mai bine.

Consuela Colțan a numit cutia „Numai ochi și urechi”. ”Este serioasă, ascultătoare, sensibilă, discretă și, cel mai important, știe să păstreze secrete. Se află în clasa noastră pentru a ne ajuta să relaționăm mai bine, mai ușor unii cu alții. Perioada izolării ne-a făcut să nu mai fim atât de comunicativi, unora ne-a adâncit timiditatea, pe alții i-a inhibat de tot”, a scris învățătoarea pe Facebook.

Consuela Colțan explică și ce fel de bilețele pot ajunge în cutia colorată. ”Cutia noastră <Numai ochi și urechi> se hrănește cu… bilețele:

  • dacă dorești să îi transmiți ceva d-nei învățătoare și nu ai timp să îi comunici, nu vrei să afle ceilalți colegi, ai o reținere… scrii un bilet.
  • dacă ai o problemă pe care dorești să o dezbați în fața clasei, împreună cu colegii… scrii un bilet.
  • dacă cineva te-a șicanat, te-a deranjat, te-a rănit cu vorbe grele… scrii un bilet.
  • dacă vrei să îi transmiți ceva prietenului care se află în grupa care învață online… scrii un bilet.
  • dacă vrei să îți exprimi sentimentele sau recunoștința față de cineva din clasă… scrii un bilet.
  • dacă ai o propunere de activitate… scrii un bilet.”

Citește și: Întâlnirea de dimineață, la clasele primare. Claudia Badiu: Un moment în care pregătim terenul pentru învățare și țesem plasa de siguranță emoțională

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.