Purtarea măștii de protecție, obligatorie în toate spaţiile deschise în localitățile cu rata de infectare peste 3 la mia de locuitori

0

Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 15 octombrie, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, precizând că aceasta prevede şi purtarea obligatorie a măştii în toate spaţiile deschise în localităţile unde indicele cazurilor de COVID depăşeşte 3 la mia de locuitori, relatează Agerpres.

„Astăzi, în cadrul şedinţei de guvern, au fost dezbătute propunerile CNSU pe care le-am anunţat, ieri, de fapt. Rămân următoarele măsuri confirmate referitor la purtarea măştii până la 3 la mie incidenţă: deci, de la 0 până la 3 la mie incidenţă, masca este purtată obligatoriu în spaţiile aglomerate şi la 50 de metri de la intrarea în şcoli; de la 3 la mie în sus, masca este obligatorie în toate spaţiile deschise”, a precizat Raed Arafat, miercuri, la Palatul Victoria.

El a adăugat că au rămas valabile prevederile care au stabilit că „de la 0 la 1,5 la mie incidenţă, restaurantele, cafenelele, cinematografele (…) vor funcţiona cu 50% capacitate”.

„Între 1,5 la mie şi 3 la mie, cu 30% capacitate, iar mai mare decât 3 la mie, atunci vor fi, din păcate, închise”, a precizat Arafat.

Premierul Ludovic Orban a precizat, în cadrul ședinței de Guvern, că indicele cumulat al cazurilor noi de COVID la mia de locuitori se calculează raportat la numărul persoanelor actualizat săptămânal de Evidenţa Populaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.