Mircea Miclea: Cheia soluției în acest an este în mâna profesorilor. Dacă ei vor reuși să predea foarte bine, atunci succesul școlar se va realiza

0

Mircea Miclea, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, spune că cheia soluției în acest an școlar, desfășurat în condiții de pandemie, este ”în mâna profesorilor”. ”Dacă ei vor reuși să-și facă cu adevărat datoria, adică să predea foarte bine, mai bine de două ori decât au predat anul trecut sau în anii trecuți, atunci succesul școlar se va realiza”, a spus Mircea Miclea, într-o intervenție la Digi24.

”Succesul școlar nu constă doar în a respecta regulile necesare să fie respectate acum, ci înseamnă că se dobândesc competențele înscrise în programa școlară. Nu trebuie să facem din procesul de educație o anexă la un proces sanitar pentru că greșim enorm”, a declarat Mircea Miclea.

Profesorul apreciază faptul că școala s-a deschis și că ”a început un gen de descentralizare”, deși această descentralizare este una ”extrem de limitată, mai degrabă o derobare de responsabilități din partea autorităților centrale, dar totuși un început de descentralizare, în sensul că nu se mai vine cu o soluție globală pentru întreaga țară, ai posibilitatea să iei decizii nuanțate în funcție de situația dintr-o localitate sau dintr-o școală, ceea ce e un lucru bun”.

Dacă eu aș fi director de școală, în fiecare zi aș avea o ședință scurtă cu profesorii pe care îi am în școală, pentru că fiecare dintre profesorii mei o să găsească soluții punctuale la problemele cu care se confruntă ei cu diverși elevi și ar putea să împărtășească, să share-uiască aceste cunoștințe, astfel încât mâine școala să funcționeze mai bine decât azi, pentru că deja am găsit niște soluții locale, contextuale. Asta ar trebui făcut în fiecare școală, o analiză la finalul fiecărei zile a situației nu numai sanitare, a soluțiilor găsite de profesori. (…) Așa se învață, trebuie să creăm niște mașinării prin care școlile învață din experiențele și încercările pe care le-au avut cu o zi înainte”, a explicat Mircea Miclea.

În opinia profesorului, și părinții, și profesorii trebuie să fie mult mai atenți la împărțirea timpului copiilor, la agenda lor zilnică: ”Copiii trebuie centrați pe sarcini. La școală, dacă profesorul predă foarte bine, el îi absoarbe în lecția pe care o predă. E ca și cum ai citi un roman bun, nu mai ești atent la ceea ce este în jurul tău, pentru că tu trăiești în lumea acelui roman. O lecție bună te face să nu mai fii atât de deranjat de faptul că ai mască sau de faptul că cineva tușește în spatele tău, te concentrezi pe lecția respectivă și atunci uiți de anxietatea pe care o ai, de neliniștea pe care o ai, pentru că te-ai focalizat pe sarcină.”

În ceea ce privește învățământul online, Mircea Miclea a arătat că ”din păcate, cine predă prost față în față va preda și mai prost online”.

”Simplul fapt că dai astfel de teme și nu te implici face mai mult rău elevului  decât bine. Calitatea interacțiunii pe care o ai cu elevul tău este în aceste momente critică. Trebuie să înțelegi punctul lui de vedere, cum vede el lucrurile și după aceea tu trebuie să te pliezi pe punctul lui de vedere, să predai ceea ce predai în funcție de cum vede el lucrurile, ce interes are pentru materia pe care o predai, că atunci el va înțelege mai bine. Calitatea interacțiunii dintre adult și copil, indiferent că adultul este părinte sau profesor este critică în această perioadă de timp”, a precizat profesorul Mircea Miclea.

Citește și: Mircea Miclea: Începutul noului an școlar va arăta destul de prost. Va trebui să învățăm acum ceea ce am fi putut învăța cu două luni în urmă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.