Normele pentru începerea școlii. Monica Anisie: Părinții nu vor mai da declarația pe proprie răspundere

0

Părinții nu vor mai da declarația pe proprie răspundere atunci când îi vor trimite pe copii la școală, aceasta fiind eliminată din normele pentru începerea anului școlar, elaborate de Ministerul Sănătății, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, pentru StiriEdu.ro.

I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii pe care le publicăm mâine nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Monica Anisie pentru StiriEdu.ro.

Potrivit normelor puse în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, părinții ar fi trebuit să completeze pentru prima zi de școală o declarație pe propria răspundere în care să spună dacă, în ultimele 14 zile, copilul a prezentat simptome specifice unei afectiuni cu potential infectios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături, rinoree, etc), dacă a fost diagnosticat cu COVID-19 sau dacă a venit în contact cu o persoană testată pozitiv pentru această afecțiune.

Premierul Ludovic Orban le-a solicitat, luni, în ședința de Guvern, miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, Nelu Tătaru şi Monica Anisie, să definitiveze ordinul privind începerea școlii, astfel încât acesta să fie publicat marţi.

Marți, ministrul Educației, Monica Anisie, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vor susține, la ora 11.00, o conferință de presă pe tema începerii noului an școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.