BAC 2020, sesiunea a doua – proba la alegere a profilului și specializării. Ministerul Educației: 36 de candidați au fost eliminați din examen

0

BACALAUREAT 2020, sesiunea de toamnă. 36 de candidați au fost eliminați din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă, la proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de Bacalaureat, desfășurată miercuri. Potrivit Ministerului Educației, nu s-au înregistrat cazuri în care elevii să aibă o temperatură mai mare de 37.3̊ C. 

Dintre cei 25.245 de candidați înscriși pentru susținerea probei scrise la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie), s-au prezentat 19.823 de candidați, precizează MEC.

5.386 de candidați au absentat, dintre aceștia patru fiind în izolare și trei spitalizați/în carantină.

Ultima probă scrisă din această sesiune – E).b) – Limba și literatura maternă – se desfășoară joi, 27 august. Sunt așteptați să participe cei 317 candidați înscriși: 285 de candidați – Limba și literatura maghiară, 18 – Limba și literatura germană, 5 – Limba și literatură slovacă.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie.

Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here