Medicul Alexandru Rafila: Ar trebui făcută o simulare, să vedem cum funcționează o clasă și cum suportă copiii masca timp de 4-5 ore

0

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, crede că, înainte de începerea școlii, ar trebui făcută o simulare pentru a vedea dacă măsurile propuse de Ministerul Sănătății sunt ”aplicabile” astfel încât să fie luată cea mai bună decizie în ceea ce privește prevenirea îmbolnăvirilor. ”Putem să vedem cum funcționează o astfel de clasă, cum suportă copiii masca timp de 4-5 ore, care sunt punctele slabe și putem să intervenim, să renunțăm poate la anumite lucruri pe care le hotărâm acum”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24.

”Dacă vrem să diminuăm riscul de transmitere, grupurile de copii care se află în același timp într-o incintă ar trebui să fie mai mici. Înțeleg că acest lucru este greu de obținut. Sunt clase de 35-40 de copii care ar trebui să funcționeze în același spațiu în care au funcționat și până acum, și în același interval de timp, și atunci, probabil, a existat o gândire cum să facem încât să diminuăm riscul de transmitere a infecției.

Eu nu știu cum va funcționa un astfel de sistem, cu separatoare din plexiglas, mai ales că discutăm de copii mici care se pot împiedica de aceste separatoare atunci când se mișcă prin clasă, pentru că presupunem că mai există și pauze în care ei intră și ies și lucrul acesta trebuie să se facă cu ușurință. Nu trebuie în niciun fel îngreunată circulația în clasă.

Cred că cea mai bună idee pentru o decizie care să fie, într-adevăr, utilă în prevenirea infecției și pentru a evita și alte complicații ar fi o simulare. Să vedem cum funcționează o astfel de clasă, să vedem cum se comportă copiii. Putem încerca o zi-două, se pot găsi copii care să fie aduși de părinți, eventual pe bază de voluntariat, și să vedem cum funcționează o astfel de clasă, cum suportă copiii masca timp de 4-5 ore, care sunt elementele care ar putea să apară pentru că sunt lucruri la care, pur și simplu, nu ne gândim în acest moment, dar dacă facem o simulare, putem să vedem care sunt punctele slabe, putem să intervenim, să renunțăm poate la anumite lucruri pe care le hotărâm acum, pentru că este de preferat să facem lucrurile bine înainte de începerea anului școlar.

Dacă adoptăm un act normativ și constatăm ulterior că anumite prevederi ale lui sunt inaplicabile, mai puțin aplicabile, va fi o problemă și cred că mai avem un foarte scurt răgaz, pentru că nu mai sunt decât trei săptămâni până la începerea școlii, și atunci în cele trei săptămâni, această simulare ar putea să fie făcută.

Ar putea fi făcută chiar de săptămâna viitoare încât să se poată lua o decizie care să apere și sănătatea publică, pe de o parte, dar să facă posibilă și desfășurarea corespunzătoare a procesului didactic”, a declarat medicul Alexandru Rafila, în emisiunea ”În fața ta”, de la Digi 24.

Reprezentantul României la OMS a arătat că școala trebuie să înceapă, în scenariile propuse în funcție de contextul epidemiologic local și cu măsurile de protecție cele mai bune, dar a avertizat că reluarea cursurilor va însemna și o creștere a îmbolnăvirilor.

”Nu cred că a existat vreo țară în care reîntoarcerea copiilor la școală să nu fie însoțită de o creștere”, a precizat Alexandru Rafila.

Medicul a explicat că, dacă până la începerea anului școlar, România va intra pe un trend descedent, atunci creșterea va fi una ”suportabilă”, dar dacă va continua acest platou cu 1.200-1.400 de cazuri pe zi, atunci ”problematica se va schimba, în sensul că va reîncepe presiunea asupra sistemului de sănătate, care oricum este, în unele zone din țară, la limită”.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.