Klaus Iohannis încurajează părinții să-și trimită copiii la școală: Școala trebuie să înceapă, este inadmisibil să avem o generație pierdută

0
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, susținută la Palatul Cotroceni, că în acest an ”școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii”, dar aceasta ”trebuie să înceapă, fiindcă este inadmisibil să avem o generație pierdută”. Referindu-se la ghidul măsurilor pentru începerea anului școlar, șeful statului a arătat că ”măsurile nu sunt complicate”, ”regulile de bază sunt aceleași: masca, distanța, igiena”. 

”Este însă foarte clar că școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii, toți bucuroși că începe școala. Nu se vor aduna. Școala totuși trebuie să înceapă, fiindcă este inadmisibil să avem o generație pierdută. Deja în mediile de specialitate se vorbește despre a preveni generația pandemiei. Copiii trebuie să meargă la școală, trebuie să învețe, trebuie să se întâlnească cu alți copii de vârsta lor.

Pentru a face posibil acest lucru, este nevoie de regulamente, de ordine, de proceduri speciale pentru vremuri de epidemie și la acestea lucrează Ministerul Educației, împreună cu Ministerul Sănătății. Există proiecte de regulamente, ele se discută și într-un timp foarte scurt, cu siguranță, vor fi aprobate și făcute publice.

Măsurile nu sunt complicate, lumea să nu-și imagineze că va apărea o carte groasă de reguli. Nu, regulile de bază sunt aceleași: masca, distanța, igiena”, a declarat președintele, întrebat dacă Ministerul Sănătății și Ministerul Educației ar fi trebuit să vină mai devreme cu ghidul privind măsurile pentru începerea școlii.

Întrebat de asemenea ce le transmite părinților care nu vor să semneze declarația pe proprie răspundere, prevăzută în proiectul publicat de Ministerul Sănătății, șeful statului a spus:

Cred că nu trebuie să ne formalizăm prea tare, dar, pe de altă parte, în toți anii în care am fost la catedră, am constatat la toți părinții o preocupare intensă, părintească, corectă față de sănătatea copiilor. Nu văd niciun fel de problemă aici. Evident că în situația de epidemie, părinții vor urmări exact starea de sănătate a copiilor. Și sigur că au partea lor de răspundere. Nici aici nu văd vreo problemă și încurajez pe toți să-și trimită copiii la școală, dacă sunt sănătoși. Dacă nu sunt sănătoși, să-i țină acasă, să consulte medicul de familie. Atât de simplu este. Nu trebuie să căutăm soluții sofisticate, birocratice, dar fiecare trebuie să-și asume rolul și răspunderea care îi revin. Și părinții și școala și autoritățile locale.

”Majoritatea școlilor vor funcționa fizic”

Klaus Iohannis a mai arătat că, în opinia sa, este foarte important ca școala să înceapă fizic.

”Copiii să meargă efectiv la școală. Sigur, din cauza epidemiei, nu peste tot va fi posibil și acolo trebuie intervenit și din partea autorităților centrale și din partea autorităților locale pentru a permite desfășurarea unui învățământ online. Știu că Ministerul Educației a pregătit cursuri pentru profesori, de asemenea ministerul a pregătit platforme online care pot fi folosite pentru predarea online.

Cred că este posibil să se găsească soluții pentru fiecare caz în parte, însă trebuie să pornim de la o premisă realistă: majoritatea școlilor vor funcționa fizic, iar acolo unde nu se poate, trebuie găsită prin colaborare între autorități, mai exact Ministerul Educației, autoritățile locale, inspectorat, soluțiile cele mai potrivite acelor copii, totuși să nu piardă materia și să nu piardă acele zile”, a precizat președintele.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.