Un băiețel de vreo 10 ani, dintr-un sat, îmi spunea undeva la începutul verii că nu știe ce înseamnă școala online. Din martie până în iunie, pentru el școala nu a existat. Nu era supărat, oricum școala nu-i place, iar el vrea doar să se joace. Mi-am amintit de întâlnirea cu băiețelul când am citit întâmplarea relatată de o profesoară: pe stradă, un copil, cu ghiozdanul în spate, se joacă de-a școala.
Povestioara a fost scrisă zilele trecute pe Facebook de Mihaela Arhip, profesoară de limba şi literatura română la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani, și nu poate decât să te facă să zâmbești:
”Vă mai amintiţi jocurile copilăriei? De-a V-aţi ascunselea, de-a Hoţii şi Vardiştii, de-a Ţară, Ţară, vrem ostaşi, de-a Prinselea, şi multe, tare multe altele…
Ieri, pe Bulevard, un băieţel numai de-o şchioapă, cu un ghiozdan în spate, tăia lumina orei 10, cu pas vioi, oarecum săltat, teribil de fericit. Să fi avut vreo 6-7 ani… Ţinea cu mânuţele de cureluşele ghiozdanului, fluierând o melodie numai de el ştiută.
– Sărut mâna! mi-a spus, de departe.
Îmi părea cunoscut, dar nu era elevul meu, sigur, e în ciclul primar. M-am gândit că, poate, ne ştim de pe coridoarele şcolii.
– Bună ziua! Ce faci? Te plimbi? Sau… te-a trimis mama cu vreo treabă importantă…
– Nuuu, mă joc, mi-a răspuns el serios.
Bine, cât de serios poţi fi la 6-7 ani, cu şepcuţa pe-o ureche, zburlit de vântul dimineţii.
– Mă joc de-a școala!
Şi, salutându-mă, a continuat să fluiere şi să străbată Bulevardul cu acelaşi pas jucăuş şi fericit. Ieri a fost o zi teribil de frumoasă!”
