Rezultatele înscrierilor la clasa pregătitoare 2020, afișate în școli și pe site-urile inspectoratelor școlare

11
Foto: mh.edu.ro

CLASA PREGĂTITOARE 2020. Rezultatele înscrierilor la clasa pregătitoare urmau să fie afișate luni, 20 iulie, în școli și pe site-urile inspectoratelor, conform calendarului de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021.

UPDATE Clasa pregătitoare 2020. Listele cu locurile rămase libere după prima etapă de înscriere, în fiecare județ

UPDATE Clasa pregătitoare 2020. Ministerul Educației: Aproape 150.000 de cereri admise în prima etapă de înscriere în învățământul primar

Prima etapă a înscrierii copiilor la clasa pregătitoare se încheie luni cu afișarea în unitățile de învățământ și pe site-urile inspectoratelor școlare a copiilor înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

A doua etapă în care copiii vor fi cuprinși în clasa pregătitoare are loc în perioada 21 – 31 iulie. În această etapă, vor fi înscriși pe locurile libere copiii care nu au participat la prima etapă sau care nu au fost distribuiți, din diferite motive. Cererile-tip de înscriere vor fi depuse/transmise în intervaul 22-28 iulie 2020 la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua.

Pe 31 iulie este programată afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

Potrivit calendarului înscrierilor, în perioada 1 – 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților, tutorilor legal instituiți sau reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
pentru anul școlar 2020-2021

25 mai 2020 Postarea pe site-ul CJRAE/CMBRAE a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la ordin) pentru evaluarea copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2020 inclusiv, care nu au fost evaluați până la data instituirii stării de urgență și care:
• nu au frecventat grădinița;
• s-au întors din străinătate
Afișarea programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE/CMBRAE
Postarea pe site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învățământ cu nivel preșcolar/primar a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2) pentru evaluarea copiilor care au frecventat grădinița și care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2020 inclusiv și care nu au fost evaluați
26 mai-30 iunie 2020 Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2020 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar
Pentru copiii care au frecventat grădinița
• Înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare
• Eliberarea/Transmiterea de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz
Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate
• Înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din ordin;
• Planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare
• Desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE
• Eliberarea/transmiterea de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz
3 iulie 2020 Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE, către comisiile județene/Comisia Municipiului București
Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în învățământul primar
4 martie-7 iulie 2020 Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutorii legali instituiți/reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor
Depunerea/Transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare, în copie simplă
Validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică
Prima etapă de înscriere în învățământul primar
8 iulie 2020 Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție
9 iulie-15 iulie 2020 Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază
Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.
16 iulie 2020 Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție
20 iulie 2020 Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a copiilor înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere
A doua etapă de înscriere în învățământul primar
21 iulie 2020 Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar
Informarea Ministerului Educației și Cercetării de către comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua. Procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente on-line, după caz.
22-28 iulie 2020 Depunerea/Transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor
29 iulie-30 iulie 2020 Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile
Completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații admiși în această etapă
31 iulie 2020 Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare
1-4 septembrie 2020 Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului

 

11 COMENTARII

    • Bună ziua! Listele ar trebui publicate pe site-urile inspectoratelor. Sunt școli care au publicat pe site-ul propriu, cum este această școală din Galați: http://scoala12galati.ro/?p=480. Reprezentanții unui inspectorat precizau, în cursul zilei de astăzi, că listele urmează să fie publicate.

      • In Bucuresti, inspectoratul din sector spune ca asteapta listele de la Inspectoratul Bucuresti, Inspectoratul Bucuresti spune ca asteapta de la scoli, iar la scoala nu este afisat si secretariatul inchis 🙄

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.