Bacalaureat 2020. Subiectele la Matematică și Istorie, proba obligatorie a profilului. Ce au avut de rezolvat candidații UPDATE

0

Examenul național de Bacalaureat 2020 a continuat, miercuri, cu proba obligatorie a profilului. Absolvenții de Mate-info, Științe ale naturii, Pedagogic (specializarea învățător-educatoare) și Tehnologic au susținut proba la Matematică, iar cei de la Uman proba la Istorie. Candidații au avut trei ore la dispoziție pentru a rezolva subiectele. Baremele de corectare au fost publicate pe subiecte.edu.ro la ora 15.00. 

UPDATE Baremele de corectare la Matematică și Istorie, BAC 2020:

UPDATE Profesorul de matematică Daniel Petriceanu, de la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” din Bucureşti, a declarat pentru Adevărul că subiectele primite de elevi la profilul Matematică-informatică au fost foarte simple şi asemănătoare cu modelele de antrenament: ”Subiecte puerile, acesta este cuvântul potrivit. Cu puţin efort şi un elev de clasa a VIII-a putea să ia Bacalaureatul.

În ceea ce privește subiectele de la profilul Știinţe ale naturii, profesorul a arătat că unele subpuncte au o doză mai mare de dificultate, apropiată de cea de la Mate-Info sau poate sensibil peste: ”Dar nu sunt complicate în totalitate. Un copil care a terminat ştiinţele naturii poate să rezolve aceste subiecte într-o oră şi jumătate fără nicio problemă şi într-o oră şi jumătate să se şi verifice. La matematică-informatică, dacă e un elev bun, le termină într-o oră. Şi apoi le mai face o dată ca să fie convins că ia 10 cu felicitări.”

UPDATE Subiectele la Matematică – Mate-info, BAC 2020:

Sursa foto: stirileprotv.ro

Subiectele la Matematică – Științe ale naturii, BAC 2020:

Sursa foto: observatornews.ro

Subiectele la Matematică – Tehnologic, BAC 2020:

Subiectele la Istorie, BAC 2020:

Sursa foto: ziarulunirea.ro

Ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat va avea loc joi – proba la alegere a profilului și a specializării.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00) și se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

Potrivit MEC, pentru susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 de candidați, dintre care aproximativ 123.800 de candidați din promoția curentă, respectiv 31.800 de candidați din promoțiile anterioare. În Capitală vor susține probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidați.

CALENDARUL examenului de Bacalaureat național – 2020 

      • 3 – 10 iunie 2020: Înscrierea candidaților
      • 11-17 iunie: Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
      • 22 iunie 2020: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
      • 23 iunie 2020: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
      • 24 iunie 2020: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
      • 25 iunie 2020: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
      • 30 iunie 2020: Afișarea rezultatelor până la ora 12.00
      • 30 iunie 2020: Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16.00-20.00
      • 1 iulie 2020: Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8.00 – 12.00
      • 1 – 4 iulie 2020: Rezolvarea contestațiilor
      • 5 iulie 2020: Afișarea rezultatelor finale

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.