Rata de participare la prima probă a Evaluării Naționale 2020. Ministerul Educației: Trei candidați au fost eliminați din examen

0

La proba scrisă de Limba și literatura română a Evaluării Naționale 2020 au fost prezenți 161.038 de candidați, potrivit datelor Ministerului Educației. 11.490 de candidați (6.7%) nu s-au prezentat la examen, dintre care 166 de candidați se află în izolare, iar alți 18 sunt spitalizați ori carantinați.

Un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis, mai precizează MEC. Acesta va susține examenul în etapa specială (29 iunie – 4 iulie).

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3 (trei) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română care s-a desfășurat luni, 15 iunie, au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă – Limba și literatura maternă – va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.