Proiectul muzical al unei eleve de clasa a X-a la ora de Istorie: “A fost sublim! Eu și restul clasei eram cu gura căscată” VIDEO

0
Foto: Captură video Youtube

Muzică la ora de Istorie. A fost provocarea lansată de Constantin Stăcescu, profesor de istorie, elevilor săi de clasa a X-a de la Colegiul Național ”Costache Negri” din Târgu Ocna, care au avut de realizat o trecere în revistă a istoriei muzicii românești din ultimul secol. Jeasmine Socaci și-a prezentat proiectul online, într-o întâlnire pe Meet, iar profesorul mărturisește că momentul a fost extraordinar. Clipul în care Jeasmine interpretează ”un secol de istorie prin muzică” – 19 piese îmbinate într-un colaj – a fost publicat pe pagina de Facebook a colegiului.

Postarea publicată pe pagina de Facebook a Colegiul Național ”Costache Negri”, în care este prezentată interpretarea Jeasminei:

”Unul din dezideratele învățământului modern, centrat pe interesele elevilor, este ca aceștia să aibă cât mai multe ocazii de a-și cultiva pasiunile și de a-și dezvolta orizontul cultural, intelectual, plecând de la interesele acestuia.

Iar în micul, dar frumosul orășel Târgu Ocna, la Colegiul Național Costache Negri, acest lucru este cultivat și chiar promovat. Chiar și la cele mai “neașteptate” materii, precum Istoria.

La o provocare aruncată în joacă la oră, chiar înainte de pandemie, de Stăcescu Constantin, profesor de istorie al clasei a X-a A, matematică-informatică, eleva Jeasmine Socaci, care pentru cunoscători nu mai are nevoie de nicio prezentare, a fost de acord să realizeze un colaj de melodii care să reprezinte (și) o trecere în revistă a istoriei muzicii românești din ultimul secol. Acum, în cadrul orelor online, pe Meet, chiar la finalul orei, Jeasmine a vrut să prezinte proiectul ei. Și ce frumos a ieșit! A fost atât de neașteptat încât începutul a fost ratat, dar restul filmării vorbește de la sine.

A fost sublim! Eu și restul clasei eram cu gura căscată și după câteva secunde mi-am dat seama de ce moment autentic s-ar pierde! Îmi pare rău că nu am fost mai pregătit. Jeasmine, ai fost extraordinară și îți mulțumesc încă o dată pentru valurile de emoții pozitive pe care le-ai trezit în noi. Și cred, de asemenea, că merită să mulțumești și tu părinților tăi că te-au susținut pe acest drum anevoios, dar atât de frumos!”.

Iar interpreta a apreciat, după ce a aflat – dar și-a dat acordul! – că a fost filmată fără să fie anunțată în prealabil: “Pasiunea mea pentru muzică a început încă de la o vârstă fragedă. Mereu cântam prin casă diverse melodii și părinții m-au îndrumat să fac cursuri de canto de la vârsta de 11 ani, alături de doamna Irina Elena (profesor coordonator). Am participat la diferite concursuri pentru a-mi învinge tracul de scenă unde am câștigat și diverse premii. În decursul acestor ani, părinții mei m-au susținut și mă susțin în continuare necondiționat, iar pe aceasta cale le mulțumesc enorm de mult și îi iubesc!”.

Iar despre proiect: “M-am simțit foarte bine cântând în fața colegilor și a profesorului, deși am avut emoții. Am dorit să arăt că și muzica veche poate ajunge la inimile tuturor generațiilor. Îi mulțumesc domnului profesor coordonator Stăcescu Constantin pentru că mi-a oferit acest prilej!”

© Du-mă acasă, măi tramvai – Gică Petrescu
© Eternitate – George Nicolescu
© Lasă-mi, toamnă ,pomii verzi – Margareta Pâslaru
© Ani de liceu – Stela Enache
© Fată dragă – Mădălina Manole
© Mi-e dor de tine – Mălina Olinescu
© Vino la mine – N&D
© Să nu-mi iei niciodată dragostea – Holograf
© Dana – AMICI
© Ochii tăi – Ana Maria
© Tânăr vreau mereu să fiu – Voltaj
© Privirea ta – DJ PROJECT
© Locul Potrivit – Guess Who
© O stea – Deepcentral
© Apa – Loredana
© Cum ne noi – Delia feat. Carlas Dreams
© Mă întreabă inima – Jo feat. Randi
© Invitat – The Motans
© Va fi bine – Smiley

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.