Monica Anisie, despre elevii care susțin Evaluarea Națională în sesiunea specială: ”Există timpul necesar pentru a fi admiși la liceu”

0

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat marți seara, la B1 TV, că sesiunile speciale ale examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat au fost gândite astfel încât elevii să poată participa la repartizarea computerizată în licee din 10 iulie și, respectiv, la admiterea la facultate. ”Sesiunea specială se încheie în data de 4 iulie. Deci există timpul necesar pentru a fi admiși la liceu”, a precizat Monica Anisie în ceea ce privește Evaluarea Națională.

”Noi ne gândim la siguranța și la sănătatea copiilor, de aceea am și luat acea decizie de a organiza o sesiune specială pentru acești copii bolnavi sau care au temperatura peste 37,3 sau aceia care sunt în izolare sau carantină, să le oferim posibilitatea de a susține Evaluarea Națională înainte de repartiția computerizată. Deci, înainte de a se face admiterea la liceu tocmai pentru a da șanse egale tuturor copiilor. Același lucru am prevăzut și pentru acei copii care susțin examenul de Bacalaureat, o sesiune specială tocmai pentru a mări șansele acestora de a participa la admiterea în învățământul superior (…)

Trebuie să venim în sprijinul copiilor, trebuie să ne gândim la sănătatea lor, dar trebuie să le oferim și șansa să ocupe un loc la liceu acolo unde și-au dorit. Am prevăzut această sesiune specială înainte de repartiția computerizată, deci înainte de 10 iulie când se realizează repartiția computerizată. Sesiunea specială se încheie în data de 4 iulie. Deci există timpul necesar pentru a fi admiși la liceu și de a da șanse egale tuturor copiilor”, a spus ministrul Educației.

Întrebată dacă, în timpul examenelor, copiii cu astm vor fi obligați să poarte mască, Monica Anisie a răspuns că acest lucru îl poate decide medicul.

Cel mai bine este ca medicul să se pronunțe în acest sens. De aceea, această prevedere referitoare la purtatul măștii, precum și prevederea referitoare la temperatura de 37,3, aceste prevederi, de fapt, sunt ale Ministerului Sănătății. Nu Ministerul Educației a făcut o astfel de recomandare, ci Ministerul Sănătății. Cred că tot ministrul Sănătății poate să ne lămurească în acest sens”, a precizat ministrul Educației.

Potrivit calendarului privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, repartizarea computerizată în licee va avea loc pe 10 iulie, iar completarea opțiunilor în fișele de înscriere se va realiza în perioada 2-6 iulie.

Sesiunea specială a examenului de Evaluare Națională va începe pe 29 iunie, iar cea a Bacalaureatului pe 6 iulie, prevede calendarul aprobat de ministrul Educației.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.