Deputații au respins Ordonanța de urgență care amâna dublarea alocațiilor copiilor până la 1 august

0
Foto: pixabay.com

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, Ordonanţa de urgență prin care dublarea alocaţiilor copiilor era amânată până la 1 august. Legea merge la promulgare.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, Ordonanţa de urgenţă 2/2020 care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020, transmite Agerpres. Au votat „pentru” respingere 209 deputaţi, 3 au votat „împotrivă”, iar 98 s-au abţinut.

Deputatul PSD Olguţa Vasilescu a declarat la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor că anul trecut, pe când social-democraţii erau la guvernare, la legea bugetului a fost adoptat un amendament al celor din Opoziţie, care prevedea dublarea alocaţiilor pentru copii.

„Deşi era prost făcut, se cerea ca banii să fie luaţi din excedentul de la pensii, care la vremea respectivă nu exista, am considerat că este oportun ca în Parlament să modificăm acel amendament, dar să lăsăm alocaţiile copiilor crescute. Nu ne-am plâns că nu avem bani, am găsit imediat resursele bugetare. Anul acesta este aceeaşi situaţie. De data aceasta vine Opoziţia cu o lege care prevede dublarea alocaţiilor. Nu am venit ca dumneavoastră cu un amendament care nu putea fi aplicat, ci o să vă dăm sursa de finanţare, de unde puteţi lua aceşti bani ca alocaţiile copiilor să fie dublate. Nu este nevoie de 7-8 miliarde până la finalul anului, cum s-a tot discutat, este nevoie de 3,2 miliarde. Puteţi lua aceşti bani prin relocare de la capitolul Bunuri şi servicii”, a spus Vasilescu.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a menţionat că pensiile şi alocaţiile vor fi majorate de liberali.

„PNL va majora alocaţiile.(…) Aţi prezentat nişte cifre, Ministerul de Finanţe vorbeşte de un impact financiar de 6,7 miliarde de lei. (…) O să vedem la şase luni rezultatele economice şi ştim deja factura neplătită de PSD pentru România, va trebui să vedem şi care sunt efectele pandemiei asupra celui de-al doilea trimestru, pentru că în primul trimestru am avut o soluţie foarte bună şi am terminat cu creştere economică. (…) Ne-am uitat şi la soluţiile dumneavoastră, însă noi vă propunem ca cea mai bună soluţie este să vă ţineţi de cuvânt. Haideţi, nu mai blocaţi impozitarea pensiilor speciale, avem acel amendament de impozitare la ordonanţa 29 care nu se discută de săptămâni întregi şi sigur că putem creşte şi alocaţiile şi pensiile, conform legii, dacă şi dumneavoastră veţi face ce aţi spus, în sensul că veţi fi de acord cu anularea pensiilor speciale. PNL va majora şi alocaţiile şi pensiile şi până la urmă vă vom forţa să renunţaţi şi la frăţia cu pensiile speciale”, a încheiat Roman.

Ordonanţa de urgenţă a fost respinsă şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.