Ludovic Orban, despre remaniere: O minciună gogonată. Nu există nici cea mai mică discuţie în momentul de faţă

0
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că informaţia privind posibilitatea unei remanieri guvernamentale reprezintă „o minciună gogonată”, subliniind că în momentul de faţă nu există nicio discuţie în acest sens, transmite Agerpres.

„O minciună gogonată. E a nu ştiu câta ştire falsă care a fost lansată în special de un site de ştiri – nici măcar nu îi pronunţ numele. Rog reprezentanţii media, atunci când vor să difuzeze o informaţie care mă priveşte, să mă sune. Toţi jurnaliştii mă cunosc, ştiu că răspund la telefon, ştiu că spun adevărul. Şi îi rog să mă sune pe cei care sunt jurnalişti. Pe cei care vor să dezinformeze în mod deliberat, le spun de pe acum: nu mai daţi ştiri false, pentru că până la urmă va trebui să iau măsuri împotriva acestei avalanşe de fake news-uri care sunt promovate de unul-două site-uri de ştiri”, a precizat premierul, într-un interviu la postul România TV.

El a adăugat că toţi miniştrii sunt implicaţi la maximum în eforturile pentru combaterea efectelor epidemiei.

„Nu există nici cea mai mică discuţie în momentul de faţă despre remaniere guvernamentală. Toţi miniştrii guvernului pe care îl conduc sunt implicaţi la maximum în eforturile pe care le facem pentru a lupta cu succes împotriva epidemiei şi pentru a lua toate măsurile care se impun pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor şi pentru a repune în mişcare economia românească, pentru a asigura o reluare a activităţii economice şi o relansare economică cât mai rapidă”, a mai spus el.

Întrebat dacă miniştrii au făcut şi greşeli în această perioadă, premierul a replicat că „nu există om fără de greşeală”, dar că importantă este recunoaşterea şi corectarea erorilor.

„Nu există om fără de greşeală. Sigur că mai greşim, important e să recunoaştem atunci când greşim, să corectăm eventualele greşeli. Să le corectăm cât mai repede”, a spus Orban.

În acest sens, premierul Orban a oferit ca exemplu înţelegerea dintre MAI şi BOR, privind sărbătorile pascale, corectată în mai puţin de 24 de ore, dar şi măsurile adoptate pentru a remedia aglomeraţia apărută la aeroportul de la Cluj.

Citește și: Asociațiile de elevi susțin demiterea Monicăi Anisie din funcția de ministru al Educației pentru modul în care a gestionat criza cauzată de COVID-19

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.