Calendarul Evaluării Naționale 2020, publicat în Monitorul Oficial. Elevii vor susține prima probă pe 15 iunie

0

Calendarul Evaluării Naționale 2020 a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial. Înscrierile au loc în perioada 2-5 iunie, iar absolvenții claselor a VIII-a vor susține prima probă, la Limba și literatura română, pe 15 iunie. Pe 17 iunie este programată proba scrisă la Matematică, urmând ca pe 18 iunie să se desfășoare proba la Limba și literatura maternă.

Conform calendarului, aprobat printr-un ordin de ministru de completare și modificare a Metodologiei de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale în anul școlar 2019-2020, pe 22 iunie vor fi afișate rezultatele înaintea contestațiilor (până la ora 14.00), iar contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (ora 16.00 – ora 19.00) și 23 iunie (ora 8.00 – ora 12.00). În vechiul calendar, contestațiile puteau fi depuse într-o singură zi, pe 22 iunie, în intervalul 14.00-20.00.

În perioada 23-26 iunie se vor soluționa contestațiile, iar pe 27 iunie vor fi afișate rezultatele finale.

 

În ordinul semnat de ministrul Monica Anisie se arată că ”elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv COVID-19 susțin probele de evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a conform unei proceduri speciale elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.”

Ce mai prevede ordinul:

  • Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificative, aprobarea Comisiei Naționale de organizare a Evaluării Naționale de susținere a probelor cu subiectul de rezervă se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a evaluării naționale.
  • Candidații care depun/transmit prin mijloace electronice contestații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestuia.
  • Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba.

Ordinul de ministru poate fi consultat AICI.

Ministrul Educației, Monica Anisie, declara joi, la TVR, că singura modificare din calendarul Evaluării Naționale 2020, față de vechiul calendar, se referă la perioada de contestații. Ministrul a spus că această perioadă a fost extinsă la aproape două zile, iar părinții și elevii vor putea depune contestațiile atât în format online, cât și fizic, la secretariatul unităților de învățământ.

Citește și: Calendarul Evaluării Naționale 2020. Monica Anisie: Probele vor începe pe 15 iunie. Singura modificare este cea referitoare la perioada de contestații

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here